„Reeducarea de la Pitești. Cerberii penitenciarelor”, de Lucia Hossu-Longin
Editura Hyperliteratura, București, 2020
Istoria este o sumă de fenomene, evenimente și credințe care se amestecă și dau naștere fie oamenilor iluștri, fie monștrilor. Cumva rezumând această idee, am ajuns la concluzia că ambele categorii au suportat în timp modificări iremediabile. Actualmente, monștrii se ascund în spatele monitoarelor, iar oamenii iluștri trăiesc la limita penuriei. Totuși, nu putem să le negăm existența și să le diminuăm vina nici celor din trecut, nici celor din prezent. Datoria noastră este să învățăm de pe urma greșelilor voite sau nevoite pe care aceștia le-au comis. Cred cu tărie în faptul că istoria se repetă și din cauza caracterului său circular, aceasta nu doar distruge percepția noastră asupra omenirii, ci ne induce o stare generală de lehamite, de apatie socială, dacă vreți.
Pentru a evita repetarea erorilor din trecut trebuie să punem efectiv mâna pe cărți de istorie bune, cărți scrise pios, atent, cu respect față de eroii plecați în neființă. O astfel de carte este „Reeducarea de la Pitești. Cerberii penitenciarelor” de Lucia Hossu-Longin, apărută în 2020 la Editura Hyperliteratura, în colecția „Memorialul durerii”. Lucia Hossu-Longin este jurnalist și producător de emisiuni televizate, om care a decis să scoată la iveală crimele regimului comunist prin intermediul ciclului „Memorialul durerii”, un produs video care are menirea să arate fața călăilor și a jertfelor care au trecut prin experimentele de comunizare forțată, agresivă. În baza acestor emisiuni care s-au bucurat de priză la public, aceasta a decis să lase posterității și o serie de cărți care ar spune istoria celor asupriți și prigoniți întru credință.
„Reeducarea de la Pitești. Cerberii penitenciarelor” este o carte foarte dură, o carte pe care după ce o citești îți dă coșmaruri și te scaldă în sudori reci, o carte pe lângă care te simți mic și insignificant, iar problemele tale par niște mici răsfățuri. Cuprinzând mărturiile a zeci de persoane trecute prin Fenomenul Pitești, aceasta ne demonstrează cât de impasibili, cât de fervenți pot fi niște călăi slugarnici în fața unei apoteoze comuniste, iar la polul opus să reflecte onoarea, verticalitatea și răbdarea de martiri a celor care s-au văzut prinși în mrejele unui joc murdar.
Pentru mine, ca basarabeancă școlită în baza unei istorii schingiuite (trebuie să recunosc că am trecut și prin perioada așa-zisei istorii integrate, o mașinațiune concepută de un pseudo-istoric, care ne-a privat de valoroase informații din istoria românilor), acest fenomen a fost complet necunoscut. Știam fragmentar că au existat anumite zone din spațiul românesc în care s-au comis orori de către membrii Partidului Comunist, dar cartea Luciei Hossu-Longin a fost ca un duș rece. Fiecare pasaj povestit în carte, fiecare istorie este de ca o durere acută, în care ți-ai dori să oferi o mână de ajutor.
Am rămas de-a dreptul șocată de istoria blasfemiilor comise în spatele gratiilor, despre luarea în derâdere și batjocura suportată de tineri studenți și elevi, despre acuta dorință a călăilor de a dărâma spiritul uman. Ce putem concluziona din acest volum? Iată câteva idei pe care le-am întipărit adânc în mintea mea, idei despre care vreau să le spun celor care încă n-au decis să citească această carte:
- Regimurile totalitare luptă cu tineretul – da, și acest lucru este valabil și acum, în secolul XXI. Unica diferență este că acei studenți aduși în Pitești erau de o calitate umană impresionantă, oameni școliți și cărturari, gata să pună pieptul pe altarul cauzei naționale.
- Există oameni și neoameni – iarăși o realitate care se întrepătrunde cu prezentul și cu trecutul. Doar că e cazul să menționăm: călăii din Pitești au fost tot oameni schingiuiți, forțați să se asmută unul pe altul doar ca să își păstreze viața. Cartea dată ne învață despre jumătățile de măsură și despre imperioasa necesitate de a vedea lucrurile nu doar prin prisma clasicului bine – rău. Să nu uităm că anumite circumstanțe ne pot pune la perete și ne poate forța să devenim răi.
Sinceră să fiu, mi-aș dori ca această carte să se regăsească în lista obligatorie de lectură a studenților de la istorie, de la drept și de la politologie. De ce anume aceste specialități? Pentru că de ele depinde respectarea și construirea unui stat de drept, un stat în care legea nu este doar declarativă, ci și pertinentă.
Lucia Hossu-Longin este un jurnalist care a reușit să restabilească în ochii cititorilor săi adevărul, să dea voce victimelor și să le ajute să fie auzite, nu doar pentru justiție, ci mai ales pentru generațiile care vin, generații în sarcina cărora este pusă construirea unui viitor luminos.
