Ultima boemă bucureșteană (1964-1976) urmată de Portrete de boemi, de Mihai Neagu Basarab
Editura Compania, editie revizuita si adaugita, 2018
Copil fiind (nu cutreieram paduri 🙂 ), eram cu ochii larg deschisi si cu urechile ciulite in sala de asteptare si in cabinetul de dentist al tatalui meu, din Piata Victoriei – Ilie Pintilie – fost Bonaparte – actual Iancu de Hunedoara 🙂 .
Si numai acolo, ci si in curte, la “gazaria”, care apartinuse Garajului si Depozitului de produse petroliere ale bunicului meu.
Si nu numai acolo, ci si la renumita carciuma a lui Jerca, de pe Clopotarii Vechi colt cu Povernei (demolata si ridicat de curand un Boutique Hotel-Restaurant Vogue), unde ma aciuiam uneori langa bunicul meu.
In aceste trei locuri veneau personaje interesante ale timpului trecut si prezent in acei ani ai deceniilor sase si sapte ai secolului trecut.
Veneau pictori si poeti care isi plateau uneori tratamentele si consumatia cu rodul talentului lor (peretii de la Jerca erau renumiti pentru lucrarile si semnaturile ilustrilor pictori si graficieni care ii calcau pragul).
Veneau armeni, rusi albi de vita nobila si polonezi de asemenea, veneau greci de-ai lui Manolis Glezos, evrei fosti combatanti in Spania – intr-un cuvant refugiati din varii motive din tarile lor de bastina.
Se discuta in soapta, desi se mai ridica uneori vocea si fiecare avea educatia conversatiei – se ascultau cu respect unul pe celalalt.
Nu stiam pe atunci cat de norocoasa si nenorocoasa eram deopotriva.
Nu stiam pe atunci ca multi dintre cei intalniti si ascultati faceau parte din boema bucuresteana. Dar mi-am amintit mereu momente, fragmente, nume, figuri…
Iata de ce m-am grabit sa citesc acest volum subtirel la prima vedere, dar dens in continut, semnat de Mihai Neagu Basarab.
De profesie medic, cu specializare in psihiatrie (doctorat in stiinte medicale in 1977, medic primar in psihiatrie in 1990) si cu specializare si in homeopatie si acupunctura, Mihai Neagu Basarab s-a aplecat inca din anii tineretii asupra scrisului, debutand in proza SF, apoi dramaturgie, traduceri, cronici, rubrici permanente in reviste serioase, publicand volume de literatura si de medicina. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania din anul 1972. Din anul 1990 s-a stabilit la Freiburg, in Germania, concentrandu-se asupra cariere medicale, dar si asupra scrierilor sale de literatura, eseuri si memorialistica.
In anul 2016 a fost distins de Academia Romana cu “Meritul academic” si din anul 2017 este membru al Academiei de Stinte Medicale din Romania.
Din anul 2011 a fost ales director al Bibliotecii Romane si al Institutului Roman de la Freiburg, “considerat una dintre cele mai pretioase surse de documente, carti si reviste ale exilului romanesc”.
Si dupa toata aceasta introducere, trebuie sa spun celor interesati de cultura romana si nu numai, ca aceasta lucrare memorialistica reprezinta un “musai” de citit cu luare aminte, caci este bine structurata, puternic ancorata in epoca, atent conexata la fenomenul european al boemei si mai ales credibila si veridica prin faptul ca autorul nu scrie din “auzite’, ci din experienta sa concreta, din contactele sale reale avute cu personajele exemplificate si cotate ca apartinatori ai “boemei bucurestene”.
Arte plastice, literatura, dramaturgie, actorie… o pleiada de personaje atent cantarite, cu empatie creionate, uneori cu enorma apreciere intelectuala… dintre care alege sa se aplece in mod special asupra a cinci “boemi”, carora le consacra capitole individual fisate: Petre Ţuţea, Oscar Lemnaru, pictorul Niculai Georgescu, Dan Boiţă si pictorul Decebal Niţulescu.
Sa nu uitam ca perioada tratata in acest volum debuteaza cu anul 1964, curand dupa eliberarea din inchisorile regimului, ai celor considerati si condamnati drept dusmanii societatii socialiste.
Foarte important pentru autor este o buna intelegere a “stampilei de boem” pusa asupra unui personaj si de aceea trebuie s ava citez aici un fragment edificator-explicativ:
“Scopul demersului meu nu este numai acela de a va prezenta o felie de istorie bucuresteana recenta. Dorinta mea, care iese acum din zona secretelor, ar fi sa va propun o initiere mai temeinica in domeniul unei varietati de oameni in curs de disparitie astazi – boemii -, dar care, cata vreme au existat si au putut aparea, reprezentau un simptom conform caruia societatea avea inca resurse latente de dezvoltare si, in general, de supravietuire, nu era complet rationalizata, nu intra in criza economica daca un grup de pictori lipsiti de mijloace nu-si putea plati o vreme chiria. Deci, dorinta mea mai cuprinzatoare s-ar referi si la conturarea unor repere care sa-i permita oricui sa identiifice un boem.
Alcoolismul, atat de frecvent intalnit la boemi, nu-i un criteriu obligatoriu. O lene foarte pronuntata face cat un alcoholism mediu. Am vazut acest lucru in descrierea lui Ion Popa.
Inteligenta e importanta, dar nu inevitabila. Toata arta naiva, in frunte cu Rousseau <Vamesul>, a fost creata, inlauntrul si in afara boemei, fara prea multa inteligenta, dar cu multa credinta, cu multa convingere. In acest compartiment, intensitatea credintei marca granite dintre boema si societatea normal.
Si, desigur, tot atat de important este nivelul mizeriei, care la boemi era crancen, provocand mari oscilatii de dispozitie intre sumbra disperare si un inexplicabil optimism, motivate doar prin apartenenta acelor persoane in grupul boemilor. Pare ciudat, oarecum ilogic, dar acest optimist te baga in boema si te justifica acolo.
Poate boemul sa fie bogat? In mod sigur, nu! Dar poate sa castige foarte mult si in acest caz este obligat sa cheltuiasca mai mult decat castiga. Din cand in cand mass-media urmareste cum traiesc dupa cinci ani, de pilda, cei care au castigat la loterie. Si aflam bunaoara ca o familie care se descurca perfect cu un venit de treizeci de mii de euro pe an, la cinci ani dupa cea a castigat opt milioane de euro la loto, avea cinci sute de mii de euro datorii. Despre astia se poate spune ca aveau stofa de boemi, desi situatia nu este suficienta pentru a-ti acorda acest statut. (…)
In principu, un boem este un artist. Dar produsul artistic creat de el poate fi real sau virtual. Un scriitor poate avea romanul pe hartie sau <in cap>. Un muzician poate avea simfonia pe hartie sau <in cap>. Un pictor poate avea creatia lui maxima pe panza sau <in cap>. Realitatea produsului artistic al boemului nu este obligatorie. <Capodopera> poate exista numai in mintea artistului boem. (…)
Exista la boemi o apparent nejustificata fericire de prim-plan si un fundal obscur, uneori doar banuit, de disperare mocnita, care explica anumite capitulari (cand boemul se intoarce acasa, in micul orasel de provincie, si se-nsoara sau isi deschide un mic comert) si chiar sinucideri.
Boemul nu-si chiverniseste banii. El va considera asa ceva meschinarie.
Boemul nu-si plateste datoriile. Exista si exceptii. Exista boemii prevazatori. Acestia imprumuta de la orice fraier dar au unul sau doi oameni fata de care fac figura onorabila, platindu-si datoriile si putand imprumuta oricand de la acestia. Astfel, nu risca sa moara de foame din cand in cand. Pentru boem, relatia profitabila este aceea la care poate manca sau innopta pe datorie” ……si de aici incolo va las sa descoperiti singuri frumusetea logicii si frazarii autorului
Sunt foarte multe personaje contemporane cunoscute multora dintre noi care apar in enumerarea boemilor, sunt foarte multe consideratii sociale si politice extrem de ascutite, sunt foarte multe pasaje pe care le-am subliniat pentru finetea lor adanca si subtila si amara … “Cu adevarat ingrozitor in regimurile totalitate este faptul ca, atunci cand esti tolerat, nu poti sa stii niciodata cata vreme vei mai fi tolerat. Acest lucru nu depinde de tine, ci de niste ratiuni superioare, care se pot numi eventual si <conjunctura>, desi conjunctura, in mod normal, este influentabila, dar acest tip de conjunctura, nu se stie in ce mod ar putea fi influentabil”. (aceasta fiind o referire la problematica “guru yogin Mario Vasilescu”)
O carte pe care v-o recomand acelor care iubesc Bucurestiul de ieri si azi, cu toate cele bune si rele ale lui. O carte scrisa pentru cunoscatori 🙂 si scrisa de catre un bun cunoscator si analist al fenomenului.
Care isi incheie demersul cu aceste cuvinte: “Boema este mai presus de orice un indiciu ca societatea dispune de mari rezerve de redresare, de inflorire, de fericire sociala”.
