”Marea sfărâmată: Jumătate de rege”, de Joe Abercrombie
Editura Nemira, Colecția Nautilus, București, 2015
Traducere de Liviu Szoke
Joe Abercrombie (n. 1974) a însemnat pentru piața românească redefinirea fantasyului și alinierea așteptărilor cititorilor cu tendințele modern. Oricine avut ocazia să citească primul volum – Tăișul săbiei din seria Prima lege – apărut la Nemira în 2011 a avut o revelație. Personaje puternice, vii, antieroi interesanți și mai ales o imaginație originală a abordării narațiunii care-l scoate pe cititor de pe cărările bătătorite de Tolkien. Stilul e extrem de cinematic cu multiple ruperi de ritm și schimbări de perspectivă ca într-un videoclip lucru de înțeles atunci când aflăm că autorul a petrecut niște ani pe post de editor video (până atunci făcând ceaiuri pe salariul minim 😉 la o companie de postproducție video pentru televiziune). Acestea în ciuda faptului că a mers la scorțosul liceu de băieți Lancaster Royal Grammar School și a studiat psihologia la Universitatea din Manchester.
Tăișul săbiei a fost început în 2002 și terminat cu chiu cu vai în 2004, iar Abercrombie a aflat cât de greu te publică cineva. După mai multe respingeri ale manuscrisului, acesta a fost totuși acceptat în 2005 de Gillian Redfearn de la Gollancz și apărea în 2006 cu un success fulminant care aveau să-i asigure apariția în 13 țări. Au urmat volumele 2 din Prima lege – 2007 Fără îndurare (Nemira 2013) și 2008 Puterea armelor (Nemira 2013).
Paranteză:
(nici în ruptul capului nu pricep de ce titlurile originale au fost masacrate în halul ăsta: The Blade Itself; Before They Are Hanged; Last Argument of Kings au ajuns ce vedeți mai sus. De ce nu pricep e pentru că motivul pentru care autorul le-a ales e mai mult decât evident: fac parte din cheia de decodare a cărții/lor:
“The blade itself incites to deeds of violence.” – Homer
“We should forgive our enemies, but not before they are hanged.” – Heinrich Heine
“Last Argument of Kings.” – Inscribed on his cannons by Louis XIV
Dar, mă rog, ăsta-i privilegiul editorului… Și-au avut parte și de unele din cele mai nasoale coperte din Nautilus…
Închid paranteza! )
Seria propune niște personaje exemplare și memorabile dintre care sar în față și se fixează în memoria afectivă inchizitorul-șef Glotka și barbarul Logen Nouădegete, personaje complexe, multifațetate și cu adâncimi surprinzătoare. Au urmat alte trei cărți situate în același univers, dar cu acțiunea de sine-stătătoare 2009 – Best Served Cold, 2011 – The Heroes, 2012 – Red Country.
Prima parte a trilogiei Mării sfărâmate – Jumătate de rege a apărut în iulie 2014 (Nemira 2015), apoi continuările Jumătate de lume și Jumătate de război în ianuarie, respectiv iulie 2015. Probabil că Nemira ni le va oferi anul acesta la Bookfest, respectiv Gaudeamus 😉
M-am apucat cu entuziasm de Jumătate de rege, dar curând am realizat că există un clivaj major între trilogia inițială care mi-a plăcut foarte mult și cea a Mării sfărâmate. Deși viziunea autorului pare aceeași, iar abordarea e similară nu se ajunge la același efect. De ce? m–am întrebat. Singurul răspuns posibil fiind traducerea sau redactarea. Povestea nu curge suficient de lin, deși traducerea e corectă în majoritatea cazurilor. Dar și cartea – mult mai redusă ca număr de pagini decât anterioarele – e mult mai simplă, iar personajele sunt mai clișeizate. Abercombie pare să-și fi dorit o simplificare a construcției pentru o acțiune mai antrenantă, dar acest lucru funcționează numai în partea finală unde acțiunea ajunge în prim-plan pentru că personajele sunt deja – în ochii autorului – suficient descrise. Mulți comentatori văd în asta dorința de a se adresa segmentului YA, relativa edulcorare a volumului subsumându-se acesteia.
Protagonistul este Yarvi, un prinț născut cu o malformație la mâna stângă și destinat vieții clericale, ajunge să fie proclamat rege, trădat și vândut ca sclav. Ca un alter ego al lui Tyrion din ASOIAF, percepția asupra propria-i persoane e crudă, sinceră, necoafată plină de umor coroziv. Poate că are jumătate din corpul unui om, dar posedă integritatea capitalului de ură al unui bărbat.
Perioada sclaviei devine athanorul devenirii lui Yarvi/Yorv (numele lui de sclav), acesta reinventându-se reușește nu numai să-și câștige libertatea, dar și să-și apropie un cerc de tovarăși credincioși și chiar să descopere iubirea.
„Yarvi îşi lăsă mâna să cadă, realizând un moment mai târziu că îi cazuse peste mâna lui Sumael, care avea degetele ridicate, presate în palma lui. Se simţea bine aşa, cu pielea fierbinte acolo unde îl atingea ea. Nu şi-o îndepărtă. Şi nici ea.
Încet, îşi strânse degetele în jurul degetelor ei.”
Paradoxal, momentele amuzante au fost declanșatori pentru amintirea personajelor din Prima lege. Multe din comentariile cinice sau înăcrite ale personajelor ar fi putut fi emise de Logen sau Glotka 😉
„- Victoriile glorioase inspiră cântece frumoase, Yarvi, dar cele lipsite de glorie nu devin mai puţin glorioase odată ce barzii au terminat cu ele. Înfrângerile glorioase, în acelaşi timp, sunt doar înfrângeri.”
„ — Vorbitul cauzează numai probleme. Răspunsul este întotdeauna oțelul.”
„ — Poate n-ar fi trebuit să-l omor, zise Nimic, smulgându-și sabia din capul lui Trigg, dar mă simt mult mai bine.”
„ Un preot bun înfruntă consecințele și salvează ce se mai poate. Un preot bun acceptă răul cel mai mic.”
„ Când un preot înțelept nu mai are decât dușmani, învinge un dușman cu unul și mai rău.”
Finalul vă oferă două twisturi, nu unul și ambele – ceea ce-i drăguț – greu de prevăzut. Evident că n-o să le devoalez, ci o să vă las să le descoperiți singuri. Poate că Jumătate de rege nu e cea mai bună cartea a lui Abercrombie (încă nu le-am citit pe toate 😉 ), dar în mod cert este extrem de importantă pentru că marchează erodarea graniței dintre segmentele adult și young-adult în domeniul fantasy. Sunt foarte curios să citesc următoarele volume.
Prezentarea grafică ar fi fost OK dacă s-ar fi apelat la formatul hardcover sau dacă cartonul copertei nu ar fi fost atât de flexibil ceea ce dă o impresie de ieftin. Ilustrația calchiată după cea originală e OK, dar poate că Tudor Popa ar fi trebuit lăsat să-și creeze propria viziune grafică, iar dacă s-a optat pentru aceasta ar fi fost de dorit să se păstreze și designul interior care-i atât de mișto (e de semnalat derapajul typo al titlului care încearcă – fără să reușească – să folosească modelul englez precum și faptul că flipuirea imaginii și modificarea dimensiunilor elementelor grafice au dus la distrugerea armoniei întregului și la îmbâcsirea copertei) . Mișto e și blurbul original al cărții:
“I swore an oath to avenge the death of my father. I may be half a man, but I swore a whole oath.”
în locul searbădului și mult mai lipsitului de poezie:
„Mă voi răzbuna pe ucigașii tatălui meu. Am jurat!“
