”Religii australiene (o introducere)”, de Mircea Eliade
Editura Herald, Colecția Arhetip, București, 2012, 256 p.
Cuvânt înainte de Victor Turner, traducere din limba engleză de Walter Fotescu
Volum construit pe baza unui curs ținut în 1964 la Universitatea din Chicago, Religii australiene reprezintă un subiect potrivit pentru ilustrarea istoricizării fenomenelor mitice (religioase); considerate mult timp o atracție pentru presupusul stadiu auroral, incipient, al civilizației, lumile australiene au suscitat interesul multor cercetători, speranța secretă a unor savanți (și Eliade îi enumeră pe Frazer, Freud și Durkheim) că pot descoperi aici începuturile religiei; ipoteza e falsă, pentru că, de exemplu, Indonezia sau Noua Guinee au reprezentat modele culturale pentru Australia.
Dincolo de această prejudecată, se adaugă și datele în genere lacunare și contradictorii, culese în special de cercetătorii de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX; raportările despre materiale culese la jumătatea secolului XX, cu metode moderne, arată un declin al ritualurilor, cel mai dificil pentru cercetători fiind să găsească persoane care să fi asistat și să fie dispuse să relateze (de pildă, la riturile feminine de inițiere sau la cele de „formare” a unui vraci); se asociază astfel și dificultatea surmontării secretului, care este în mod special păstrat, cercetătorii având dubii, după cum mărturisesc, că au asistat sau au înregistrat toate aspectele importante ale inițierilor.
Pe Mircea Eliade îl atrage însă, în ciuda acestor dificultăți, arhaismul acestor religii, ce conduce către una dintre cele mai elaborate forme de manifestare spirituală a primitivilor, ce se supun însă procesului de istoricizare: „evenimentele și inovațiile care, imperceptibil, dar continuu, le-au transformat existența, au fost transferate în era mitică; altfel spus, ele au devenit parte din istoria sacră a tribului”. Un exemplu (dincolo de ritualurile de circumcizie sau subincizie, ce ar proveni din zona indoneziană) este sincretismul apariției lui Isus ca părinte-fondator și simbol al eliberării de sub dominația omului alb, consemnată în anii 1960.
Prin această grilă de interpretare sunt cartografiate principalele idei religioase australiene; lumea a fost creată de Ființele Supranaturale / Primordiale (una dintre cele mai spectaculoase este Șarpele Curcubeu), iar contactul cu illo tempore se produce prin ritual. Astfel, „prin inițiere, novicele descoperă că el a fost deja aici, la începuturi; a fost aici sub înfățișare Strămoșului mitic. Învățând despre faptele Strămoșului său mitic, el învață despre propria sa preexistență glorioasă. În ultimă instanță, el este învățat să se repete pe sine așa cum a fost ab origine.” (p. 85).
Aceste idei sunt propagate într-o „geografie sacră”, iar un loc însemnat îl pot avea picturile murale (din peșteri), cu semnificație ritualică bine precizată; din punct de vedere comparatistic, se precizează unele asemănări ritualice cu șamanismul siberian sau cel sud-american, ce indică un „stadiu arhaic din care au evoluat diferitele tipuri de șamanism” (p. 190), deși influențele nu pot fi totalmente excluse.
Unele comportamente religioase sunt frapante pentru omul modern; de pildă, smulgerea părului unui cadavru, pentru a afla numele ucigașului (șuvița care se desprinde când sunt rostite numele triburilor bănuite este proba pentru adevăr) sau edentarea ca semn de inițiere pentru copii / puberi.
Investigarea lumii speciale a australienilor are totuși, în acest volum, atributele unei coborâri spre origini, spre stadii elementare (o demonstrează și recurența unor termeni precum primitiv sau arhaic), ce au valoare universală; chiar Eliade afirmă că australienii pot rămâne în patrimoniul universal prin religie (iar alte popoare nu?), forma cea mai elaborată spiritualității lor, iar adesea autorul face derogări de la stilul presupus obiectiv, prin calificative de tipul „fascinant” sau „deosebit”. Astfel, chiar teza inițială, de respingere a unei „zone pure, inițiale” a religiei, pare a fi negată din moment ce Eliade mizează pe arhaismul australian, înțeles ca ansamblu de practici ce resuscitează momentul primordial.
Fără a fi o lucrare esențială din bibliografia Eliade (contribuie, din păcate și traducerea; deși unitară, se împiedică uneori de barbarisme: roar-buller – instrument ritualic de suflat – corroboree – stare extactică –, care ar fi putut fi explicate printr-o simplă notă), Religii australiene se citește cu beneficiul unei călătorii în timp, pentru cine este amator.
