„Locul inimii . O introducere în spiritualitatea ortodoxă”, de Elisabeth Behr-Sigel
Editura Paralela 45, Colecţia Tradiţii spirituale, Piteşti, 2023
Traducere în limba engleză şi note de Mihai Liţă
Despre rugăciune s-au scris şi se vor mai plăsmui, fără îndoială, pagini nenumărate, menite să trezească şi să hrănească fiecare incertitudine şi prejudecată care, pornită într-o aventură interminabilă cu firele de nisip ale clepsidrelor, caută să îşi găsească măcar o picătură luminoasă de viaţă. La început, această călătorie tinde să se desprindă din acele mituri demult rătăcite printre faptele măreţe ale istoriilor mai recente, în fiecare pas al omului s-a dăltuit în lume cu slovele unui aur adesea condamnat la scufundare în neant, printre celelalte comori, umbre şi vise trecătoare.
Dar în tot acest timp, la fel ca în oricare altă poveste ce îşi caută, cu statornicie, un final senin, calea acelui oarecare eu pierdut printre frici şi neîncrederi a recăpătat contur, atunci când, de aproape şi parcă de nicăieri, un glas s-a făcut auzit. Rând pe rând, el retrezeşte în noi acele clipe în care, la numai un semn şi un cuvânt, cu toţii am fost rânduiţi ca blânzi stăpâni şi proteguitori al crâmpeiului nostru de lume. Iar mai apoi ne va fi dat să ne reamintim că că fiecare oftat învăluit în deznădejde îşi află un răspuns binefăcător abia atunci când, evadând dintre zgomotele lumii ritmul haotic al vieţii se reconectează la acele vremuri tainice în care omul vorbea cu Dumnezeu, lăsându-se cuprins, fără teamă, de binefăcătoarele braţe părinteşti.
Şi aşa se face că, fiecare crâmpei din ceea ce noi recunoaştem astăzi ca fiind nu doar o taină de necuprins, ci mai ales o pagină desprinsă din acele istorii în care un anume pelerin pornea în căutatea Paradisului pierdut, ne reîntoarce privirile către acel izvor nesecat al iubirii milostive, în preajma căruia fiecare ne adăpostim, la vreme de alean al sufletului după un elixir binefăcător. De multe ori, suntem tentaţi să credem că această călătorie este mult mai la îndemână unui călugăr, adesea înfăţişat ca un om care, inspirat de virtuţile credinţei, nădejdii şi iubirii, simţise chemarea să-L întâlnească pe Dumnezeu în pustie, un veghetor pe deplin treaz, precum şi un luptător neobosit cu acele puteri demonice care îi acaparau fiinţa lăuntrică. Dar nu mică ne va fi, poate, mirarea să descoperim că, de fapt, noi toţi cei rânduiţi în iureşul lumii, suntem chemaţi să ne îndreptâm gândurile şi vibraţiile inimilor către toate acele cuvinte purtătoare de linişte şi pace lăuntrică, prin care Dumnezeu îşi recapătă locul cuvenit, înzestrându-ne cu acea inimă duhovnicească, purtătoare de înţelepciune şi dragoste pentru cele înalte.
Iar atunci când vom tresări, poate, cu teamă şi cu neîncredere, nu trebuie să uităm că, în ritm cu noi, păşesc pe cale cei care, mai înainte de a fi înscrişi în filele calendarelor şi în alte pagini din cărţile Bisericii, au fost la rându-le oameni, chemaţi, ca şi noi, la îndumnezeire. Vocile lor ne vestesc, fără încetare, că fiecare vreme a fost rânduită pentru ca omul să redescopere acea cale a copilăriei duhovniceşti, pe care odată poposit, sufletul învaţă să preschimbe fiecare cuvânt al rugăciunii într-o respiraţie purtătoare de viaţă, într-o pecete de neînlăturat a împreună-lucrării cu Dumnezeu şi cu semenii săi:
Numele lui Iisus este un mod concret şi puternic de-ai transfigura pe oameni în realitatea lor cea mai profundă şi cea mai divină. Să ne îndreptăm către bărbaţii şi femeile pe care îi întâlnim pe stradă, în fabrică, la birou – mai ales către aceia care ni se par iritanţi şi atipici – având numele lui Iisus în inimă şi pe buze. Dacă îl vedem pe Iisus în fiecare om, (…) vom străbate lumea cu o nouă viziune şi cu un nou dar al inimii. Astfel, vom putea transforma lumea aşa cum este ea în noi (pp.131-132).
Căci de vom crede că rugăciunea şi invocarea repetată a numelui Mântuitorului nu diferă cu nimic de un oarecare ritual înzestrat cu valenţe magice, faptele şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, Mucenici şi Mărturisitori pătrund în miezul vieţii din cetate, pentru a ne cuprinde mintea şi a o îndrepta către Calea inimii, a rugăciunii în „duh şi în adevăr”, a dragostei care „nu îşi caută ale sale” ci pe toate „le crede, le rabdă şi le nădăjduieşte”:
Când mă rugam cu inima, totul în jurul meu părea încântător şi minunat. Copacii, iarba păsările, pământul, aerul, lumina păreau să-mi spună că există toate doar pentru om, că mărturisesc iubirea lui Dumnezeu pentru om, că totul dovedeşte iubirea lui Dumnezeu pentru el, că toate lucrurile se roagă lui Dumnezeu şi cântă slava Lui (p.171).
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Surse imagini: https://www.edituraparalela45.ro/, https://www.axiawomen.org/, https://www.amazon.com/)
