”Driblingul meu. Autobiografia”, de Johan Cruyff, împreună cu Jaap de Groot
Editura Publica, Colecția Victoria Books, București, 2017
Traducere din engleză de Alexandru Gheorghiaș
Nu l-am prins pe Johan Cruyff jucând, dar am prins perioada de final a anilor săi de antrenorat, cea de la Barcelona de la începutul anilor 1990. Am văzut însă suficiente imagini ca să îl consider un mare jucător, fiind, de altfel, considerat unul dintre cei mai mari jucători ai secolului al XX-lea, inventatorul conceptului de ”fotbal total” și unul dintre personajele care și-au pus accentul pe cele mai bune echipe de fotbal ale momentului, FC Barcelona și Bayern Munchen.
În ”Driblingul meu. Autobiografia”, Johan Cruyff, ajutat de un ghost writer, Jaap de Groot, încearcă, la finalul vieții (a murit de cancer în 2016) să-și pună puțin ordine în gânduri, dezvăluind din propria perspectivă cele mai importante evenimente și întâmplări ale vieții sale. Ni se confirmă astfel că Cruyff a fost consacrat toată viața pasiunii sale pentru fotbal, din copilărie și până la moarte, fiind implicat mereu în acest fenomen, de la primele clipe din vestiarul celor de la Ajax, trecând prin maturizarea fotbalistică de la Ajax și Barcelona, prin antrenorat, până la momentele în care a încercat să construiască lucruri importante din perspectiva omului de afaceri sau a celor implicat în diferite funcții la club.
Ce este de reținut, în afară de amănuntele despre jocul propriu-zis, care vor fi analizate cu atenție de fani? În primul rând, respectul pe care îl are Cruyff pentru jocul de fotbal și dorința ca echipele sale să fie cât mai umile și dornice de efort. De altfel, încă de la începutul cărții, el își anunță cele patru lucruri, cele patru principii pe care ar trebui să le aibă orice jucător și orice creator de echipe: iarbă de calitate, vestiare curate, jucători care își curăță singuri ghetele și o plasă bine strânsă în poartă. M-aș mira ca să respecte echipele românești aceste principii, la fel cum aș fi uimit dacă jucători precum Cristiano Ronaldo sau Messi își fac singuri ghetele!
Alături de amintiri despre evenimentele pur fotbalistice, am fost interesat de felul în care privește Cruyff fotbalul din Statele Unite. Astfel, se știe că, după sezoanele petrecute ca jucător la Barcelona, Johan Cruyff a vrut să se retragă din fotbal, dar ofertele primite de la Los Angeles Aztecs și apoi de la Washington Diplomats l-au făcut să se răzgândească și se mute în fotbalul amator practicat în America. Ce a găsit acolo a fost cu totul altceva, de la infrastructură până la promovarea sportului în școală, de la o altă mentalitate până la conducători excepționali de cluburi. Iar concluzia sa pare a fi în favoarea viitorului fotbalului (soccer) american, le trebuie doar să se nască, să apară câțiva jucători foarte buni:
”Marea diferență între America și Europa e că în America sportul e reglementat de un sistem școlar, în timp ce în Europa lucrul acesta se face prin intermediul unui sistem de cluburi. În Europa, mai întâi trebuie să fii descoperit de un club pentru a progresa, în timp ce în Statele Unite sportul e atât de important, încât face parte din programa școlară de bază. Toată lumea merge la școală, prin urmare, toată lumea are o șansă. Există o mare diferență față de situația din partea noastră a Atlanticului, unde sportul și sistemul educațional sunt chestiuni complet separate. În Europa, școala e un lucru, iar sportul e altul. Asta e o greșeală. Cele două sunt la fel, cu excepția faptului că în sport înveți la un cu totul alt nivel. În America, totul a fost rezolvat cu brio. Un tânăr se poate dezvolta în sistemul educațional pentru a deveni doctor, avocat sau fotbalist american. Nu vorbim despre drumuri în carieră separate unul de celălalt; sunt complementare. La americani, școala și sportul sunt două fețe ale aceleiași monede. Noi le despărțim, iar ei le pun laolaltă. De aceea, în America, un Einstein veritabil înțelege sportul, iar un sportiv adevărat îl înțelege pe Einstein.” (pag. 95)
Problema volumului este însă alta: mare parte din el, Cruyff alege să plătească polițe sau măcar să ofere explicații personale în legătură cu conflictele avute, mai cu seamă în ultima perioadă a vieții. Din majoritatea, el iese cu fruntea sus, cel puțin la suprafață, fie că vorbește despre certurile între el și alți mari foști jucători sau antrenori (Van Basten sau Van Gaal, printre exemple) sau între el și conducerea executivă de la Ajax, cu care a avut multe conflicte de-a lungul timpului, în principal din pricina ideii de joc, de atragere a jucătorilor sau antrenorilor, de implementare a „fotbalului total”. Din acest motiv, volumul își pierde prospețimea și devine, în mare parte, doar o încercare de disculpare, de dovedire a nevinovăției, decât o autobiografie propriu-zisă. Asta deși multe dintre ideile sale privind conducerea executivă (a se vedea anti-exemplul lui Becali) sunt pertinente, cel puțin așa cum sunt prezentate.
La final, vă las cu cele paisprezece reguli ale lui Johan Cruyff, cele care ar trebui să fie aplicate pe orice teren de sport și care reprezintă laitmotivul volumului, alături de pasiunea pentru fotbal a marelui jucător și antrenor și de împlinirea sa declarată alături de familie:
- Spirit de echipă – ”Pentru a realiza un lucru, trebuie să-l faci în echipă.”
- Responsabilitate – ”Îngrijește-te de lucruri ca și cum ar fi responsabilitatea ta.”
- Respect – ”Respectă-i pe cei din jur.”
- Integrare – ”Implică-i și pe alții în activitățile tale.”
- Inițiativă – ”Îndrăznește să faci ceva nou.”
- Antrenament – ”Ajută-i de fiecare dată pe coechipierii tăi.”
- Personalitate – ”Fii tu însuți.”
- Implicare socială – ”Interacțiunea e esențială, atât în sport, cât și în viață.”
- Tehnică – ”Să cunoști elementele de bază.”
- Tactică – ”Să știi ce ai de făcut.”
- Dezvoltare – ”Sportul dezvoltă corpul și mintea.”
- Învățătură – ”Încearcă să înveți ceva nou în fiecare zi.”
- Colaborare – ”O parte esențială a oricărui joc.”
- Creativitate – ”Oferă frumusețe sportului.” (pag. 304)
1 comment