”Dicționar Spaniol-Român”, de Alexandru Calciu, Zaira Samharadze
Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2010, 946 p.
Ediția a II-a, revăzută și adăugită
Monumentalul Dicționar, aflat la a doua ediție după cea din 1992, este însoțit de un complement de tip lexicografic în cultura spaniolă, Anexele cuprinzând indexuri cu Nume de persoane (și de personaje), Denumiri geografice, Abrevieri și Vechi unități de măsură.
Cele peste 100 000 de cuvinte-titlu se bazează pe cele mai recente precizări ale Academiei Regale Spaniole (ediția a XXII-a a Dicționarului limbii spaniole, precum și alte instrumente gramaticale), reprezentând o multitudine de termeni, plasați la nivelele principale ale limbii: istoric, geografic, argotic, tehnic, religios etc. Cele 22 de academii naționale ale limbii spaniole, răspândite pe tot mapamondul, arată arată dificultatea de a traduce, de a stabili termenul exact, din moment ce există cuvinte și nuanțe diferite pentru termeni de bază, utilizate, de pildă, în America de Sud, Centrală sau pe bătrânul continent.
Lucrarea totalizează aproximativ 18 ani prin lucrul la acest dicționar și la „perechea” sa, Dicționar român spaniol, conținând cuvinte care au și câteva zeci de straturi semantice, inclusiv expresii; pentru un lexicograf, importante sunt uneltele, lucrările de specialitate, diferite dicționare; în cazul spaniolei, un dicționar frazeologic spaniol-român apare abia în 2008 – spre deosebiri de limbi precum franceza sau engleza, pentru care există asemenea dicționare încă din anii 1980.
Acest Dicționar este cu atât mai important, cu cât interesul lexicografic al culturii române față de cea spaniolă este relativ recent, primele dicționare moderne datând de la jumătatea anilor 1960, deși informații despre Valahia sau Moldova sunt atestate în cultura spaniolă încă din sec. XV, unele lucrări incluzând și informații lingvistice (despre latinitatea limbii române).
Autorii sunt recunoscuți pentru interesul lor față de cultura spaniolă; o primă formă a acestui dicționar este reprezentată de lucrările lexicografice semnate încă din anii 1970 de Alexandru Calciu. Debutul este concretizat de Colonelului nu are cine să-i scrie, de Gabriel Garcia Marquez, din 1967, tradus de Alexandru Samharadze – combinație a numelui celor doi hispaniști, care vor semna înainte de 1989 și alte traduceri, din autori precum cubanezul Lisandro Otero sau argentinianul Bernardo Kordon.
Dicționarul este pus sub semnul unui citat sever al lui Francisco Rodriguez Adrados, membru al Academiei Regale Spaniole (secțiile de Limbă și Literatură, precum și de Istorie), care deschide acest dicționar: „Academia și gramaticienii se mărginesc să strângă ceea ce vorbitorii le oferă. Cel mult, câteodată, încercă o sfioasă reglementare. Doar atât. Nu sunt creatori, sunt notari”. Totuși, este un dicționar apreciat de traducători precum Luminița Voinea-Răuț (traducătoarea lui Cortazar), Radu Niciporuc, Horia Barna – traducători în special de literatură contemporană de limbă spaniolă; este cea mai importantă recomandare pe care o poate avea un dicționar, ce arată vitalitatea sa.
