”DEX-ul și sexul. Carte de joc”, de Radu Pavel Gheo
Editura Polirom, Colecția Eseuri & confesiuni, București, 2016
Ediția a II-a, revizuită și binișor adăugită
Moto: „Cred că îmbătrânesc. Cred că exagerez. Dar mai cred și că de o vreme încoace se întâmplă ceva cu noi. Acum vreo douăzeci-treizeci de ani visam la nave spațiale cu care să cucerim galaxiile. Visam să eradicăm foametea de pe glob și să împădurim Sahara. Azi ne încântă ultimul model de telefon celular, laptopurile subțiri și aplicațiile care ne spun dacă ne-am asortat bine hainele, pantofii cu senzori și cipuri sau mai știu eu ce altă izvoditură a creativității umane. Lucruri utile, lucruri menite să-ți ușureze viața. Așa ni se zice. Dar și o grămadă de lucruri pe care eu, mai retrogad din fire, le găsesc nu doar excesive, ci și obositoare.” (pag. 284)
I-am mai citit cărțile lui Radu Pavel Gheo, iar articolele sale din Suplimentul de cultură sunt printre primele care mă atrag din această revistă, împreună cu cele ale lui Florin Lăzărescu. ”DEX-ul și sexul”, cartea de joc pe care vi-o prezint astăzi, este la ediția a doua, revizuită și ”binișor adăugită”, prin actualizarea articolelor din primele două capitole și prin adăugarea unui capitol nou, intitulat ”Plexul (porția de umplutură)”, care cuprinde articole mai noi, dar cu aproximativ aceeași tematică. Așadar, este o colecție de articole publicate de-a lungul timpului în reviste culturale, în care se desfășoară simțul realității și ironiei propriu lui scriitorului timișorean, un observator fin al întregului spectru al realității românești.
Prima parte – DEX-ul (porția de cultură) – este o porție de învățăminte pentru cei care se consideră mai înțelepți decât alții, dublate de o satiră a acelorași personaje, multe dintre ele populând cultura și politica românească. Condiția intelectualului român, așa văduvit cum este el și solitar, este discutată pe față, cu subiectul expus marelui public, pentru că, dacă de obicei intelectualul este pus la colț, de multe ori el nu reușește să iasă din acest colț, nu protestează, tace și lasă de la el, astfel încât pseudo-intelectuali apar peste toți și vociferează fără ca cineva să îi demaște sau, și mai grav, fără ca nimeni să nu se prindă. În chiar primul articol al cărții, intitulat ”Ghid de conversație româno-intelectual”, Radu Pavel Gheo identifică extrem de clar și pertinent, treisprezece coduri de acces în comunitatea ”inteligenților”. E de ajuns să vorbiți sau să aduceți vorba despre acestea într-un grup și deja vei fi considerat un ”mic geniu”: Nichita, Andrei Pleșu-Despre îngeri sau Gabriel Liiceanu-Despre limită; Ultima carte a lui HRP; Nicky (Manolescu); Mircea Cărtărescu, Blow-up (de Antonioni); Postmodernism; Lăutarii din Clejani (sau Fanfara de la Zece Prăjini); Lupta între generații; Vama Veche; Perioada interbelică roz; Franțuzismele. Și ultima, Condiția intelectualului român:
”Iată tema cea mai tare, nec plus ultra, piatra filosofală a discuțiilor intelectuale de la noi. Le include pe (mai) toate celelalte și aprinde spiritele și interesul tuturor. Ce trebuie știut aici? Că intelectualul român e întotdeauna subapreciat, că atmosfera intelectuală se degradează (se ”mcdonaldizează” sună mai bine) de la o zi la alta, că în general e rău și ar trebui să fie mai bine, creiere românești se sacrifică permanent (dați exemple; aici merg și câteva inserturi despre perioada comunistă), că publicul, că audiența, că televiziunea publică, că televiziunile comerciale, că marea artă, că că că…” (pag. 18)
DEX-ul (porția de cultură) poate constitui un loc de pornire pentru orice încercare de revenire la limba română, iar profesorii de română, traducătorii sau jurnaliștii ar trebui să studieze acest capitol în mod repetate. De aici, se pot afla amănunte despre modul în care limba engleză este tradusă aproximativ în română, povestea celebrei sintagme nu-prea-folosite ”pe care”, modul în care Academia a schimbat pe ”î din i” cu ”î din a”, nefolosirea sau, dimpotrivă, folosirea excesivă a virgulelor, dar și discuții despre literatura contemporană din România. Unul dintre cele mai savuroase articole – Gradații în literatura română – face o analiză a scriitorilor români, cărora le propune o posibilă metodă de evaluare a locului lor în viața literară în funcție de raportul dintre cărți date și cărți primite cadou de autori. Și parol că această metodă este foarte bună!
A doua parte a cărții – Sexul (porția de natură) – tratează tema sexului, dar mai cu seamă din punct de vedere al tabloidizării fenomenului în jurnalismul autohton. Chiar dacă în primul articol, de unde și-a luat de altfel numele și volumul de față, Radu Pavel Gheo discută despre (in)existența cuvintelor ”porcoase” în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, în paralel cu existența lor în dicționarele engleze, principalul subiect este cel al pseudo-jurnalismului român și a lumii media, considerată din ce în ce mai nocivă (și nimic nu s-a schimbat de la primele rânduri scrise acum câțiva ani, de vreme ce au fost reluate și în a doua ediție, iar apariția lui Cătălin Tolontan, aseară, la Antena 3, a atras numeroase laude și satisfacții, deși acest lucru ar trebui să devină normalitate):
”Mașina-i mașină, femeile-s frumoase, informațiile rare… Totul e așa cum pare a fi. Întrebarea e: de ce? Eu cred că din cauza românizării jurnalismului. De lipsa informației utile. Care nici nu interesează. Știrile de la noi – în ciuda tradiției jurnalismului profesionist, pe care ne prefacem că o urmăm – sunt mai degrabă un fel de bârfe rurale, transmise prin aparatură modernă. Reporterii și redactorii de știri din România sunt adesea echivalentul urban al babelor care bârfesc pe băncuța de lemn sau al bărbaților care vorbesc despre femei la birt.” (pag. 135-136)
În sfârșit, ultima parte ne aduce – Plexul (porția de umplutură) – mai aproape de prezent prin articole percutante, aproape toate foarte interesantă, despre sex, DEX, mass-media etc. Fiind adăugiri aduse primei ediții, aceste texte sunt mai directe și mai ironice, unele rămânând simple recomandări pentru o limbă română mai corectă sau pentru un jurnalism mai de calitate (vezi simpaticul articol ”Asteriscul – sufletul comerțului”), în timp ce majoritatea sunt incisive, pline de sfaturi și ironii: în ”Bancuri cu bănci din România”, face o paralelă între băncile din SUA (Radu Pavel Gheo a emigrat la un moment dat acolo, pentru a se întoarce după un an) și cele de la noi și respectul față de client, în ”Școala umilinței”, vorbește despre relația dintre profesori și ceilalți, fie ei elevi, părinți, inspectori sau alți profesori, dar și concluzii asupra meditațiilor etc. Nu trebuie uitate nici două dintre textele mele preferate, Nații mici cu gura mare, despre cum țările balcanice se consideră ”buricul Pământului”, și Sunteți un bun patriot?, un test pe care ar trebui să și-l aplice orice pseudo-patriot, care știe doar să critice, indiferent că vorbește despre un monument de patrimoniu, despre frumusețile țării sau despre Simona Halep, nu și să construiască ceva trainic pentru această țară.
Cartea de joc a lui Radu Pavel Gheo ar trebui să fie o carte obligatorie pentru noi toți, dar mai ales pentru anumite categorii de oameni: pentru politicieni, oratori sau bloggeri (care vor să ”vorbește” corect, dar fac greșeli elementare); pentru profesori, pentru scriitori, pentru jurnaliști, vedete tv sau fotbaliști (și microbiști). Este o carte care merită studiată cu atenție, pentru că autorul său este un fin observator al vieții, un om atent la toate detaliile ei, o persoană care a avut mai multe experiențe inedite și ironizează cu talent România și tarele ei din prezent.
