Am citit zilele acestea ”Poker”, trilogia de romane ale lui Bogdan Coșa publicate între 2011-2017 la Editura Cartea Românească și Editura Polirom. Îi citisem la început de an cel mai recent roman ”Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei), probabil una dintre cele mai bune cărți românești ale anului trecut, și am vrut să-mi fac o imagine mai amplă a acestui scriitor, să văd cum a evoluat și de unde și-a extras forța de a zugrăvi atât de bine lumea satului românesc. Iată ce am aflat:
”Poker”, de Bogdan Coșa
Editura Cartea Românească, București, 2011
Pot spune că primul roman din serie aparține genului thriller, descriind o lume destul de puțin cunoscută publicului, dar probabil bănuită de mulți, lumea care se învârte între legalitate și ilegalitate, între noroc și calcul inteligent, între slujbele bine văzute de ziua și lumea penumbrelor în timpul nopții. O lume palpitantă, aflată la marginea dintre legalitate și ilegalitate. În centru, așadar, se află lumea jucătorilor de poker, care se întâlnesc la adăpostul întunericului, în restaurante, hoteluri sau case, pentru a juca sume însemnate, pentru a albi cumva banii din infracțiuni, cei din mită sau din traficul de droguri.
Eroul lui Bogdan Coșa face bani din manipularea caselor de pariuri, respectând ”termenii și condițiile” acestora, bani corecți așadar, legali în mare parte, dar este pasionat și de poker-ul fizic, de cel de la masa de joc, mai mult pentru adrenalină și socializare decât pentru beneficii financiare. Dar, cum spuneam, de aici vine pericolul pentru că cei de la masa de joc nu-s mereu oameni onești sau bine intenționați. Sigur, atunci când beneficiile sunt mici, nimeni nu te deranjează sau ești considerat neglijabil. Numai că, uneori, nu te poți abține și joci pe sume mari sau atingi reputația unui om cu spate puternic:
”Toată lumea juca poker în jurul meu. De la puştimea de generală până la prostituate şi judecători. Consilieri şi traficanţi. Cocainomani. Toate leprele. Interlopii se aşezau pentru câteva ore şi dădeau mâna cu autorităţile. Aici veneau curvele rămase fără clienţi. Arhitecţi, avocaţi sau manageri. Aici lucrau peste program. Şi mai erau cei ca noi, puşti obsedaţi sau pur şi simplu lihniţi, împinşi de condiţiile mizere să găsească o breşă în sistemul ăsta putred de la un capăt la celălalt.”
Iar personajul nostru se vede pus pe fugă de o astfel de faptă, aparent nevinovată (un tip trișează, este descoperit și bătut, dar acesta este protejat de un interlop) și viața lui devine dintr-una simplă și cu câștiguri sigure într-una plină de nesiguranță și temeri, o fugă din fața morții. Iar romanul devine un thriller bun, în care dorința de supraviețuire este puternică și se suprapune peste angoasele existențiale ale protagonistului.
Așadar, chiar dacă romanul este un thriller bun, te ține în priză te face să te gândești în ce parte a lumii (bune sau rele) te-ai îndrepta dacă ai fi personajul său, trebuie să vedem aici, dacă privim în ansamblu, primele semne ale deprimării, ale permanentei pendulări ale protagonismului între mai multe povești de dragoste suprapuse (aici, Andreea și Ada). El dorește să iubească, dar pare să nu se hotărască niciodată definitiv spre ce femeie să se îndrepte. Lumea lui e populată de femei frumoase, de iubiri pasionale și carnale, dar este indecis în privința sentimentelor, așa cum este indecis care va fi viitorul său sau dacă va supraviețui acestuia.
Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.
”Poker. Black Glass”, de Bogdan Coșa
Editura Cartea Românească, București, 2013
”Dragoste? Pe ce am pus mâna, în viaţa asta, fără să vreau am strivit.”
Cam despre asta este vorba, pe foarte-scurt, în ”Black Glass”, al doilea volum al trilogiei. Lumea din primul volum este acum în spate, așa că thriller-ul primei părți se transformă într-o poveste dură, de supraviețuire, într-un roman psihologic în care Tudor trebuie să reziste într-o lume complicată, la care el contribuie cu propriile angoase.
Aventura este înlocuită de introspecții, poker-ul de incursiuni solitare în noapte, banii câștigați din jocuri de noroc cu cei munciți cu greu, dintr-un job de grădinar. Chiar dacă și în primul volum aveam parte de un fundal întunecat, din cauza oamenilor cu care personajul își împărțea existența, aici întunericul este la propriu, pentru că Tudor locuiește într-o clădire dărăpănată, din care iese rar, de obicei noaptea, pentru a-și cumpăra câteva lucruri, pentru a lua aer, pentru a găsi sprijin propriile neputințe în întunericul nopții. Este un om care a luat-o de la capăt, care speră să treacă peste vechile suferințe și mai ales peste o ereditate care nu-i dă deloc pace:
”Eram produsul genetic al combinării celor două tabere monstruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, două mari puteri ce aveau să joace, pe lângă mizeria de acasă, începând cu adolescenţa, un rol important în definirea comportamentului bipolar, trăgând permanent natura mea în direcţii opuse, disputându-şi fiecare moleculă ADN, până la ultima.”
”Toamna, când desfăceam ştiuleţii de pe păpuşoi, bunica ne povestea cum mama ei aducea acasă boabe de porumb ascunse în păr, sub broboadă, pe care le măcina între pietre ca să pună seara de-o mămăliguţă. Aşa aducea şi mama în geantă felii de parizer furând clienţii la cântar în Alimentara în care lucra, să pună seara de-un sandviş. Aşa aduceam şi eu acasă jetoane căzute printre scaunele cazinourilor, preschimbate în bani, să pun seara de-o vodcă. Unele lucruri, mai ales în familiile blestemate, nu se schimbă niciodată.”
Chiar dacă, poate, nu-și dă seama, nu e vorba despre bani sau despre prietenie sau despre lipsa de orizonturi. E vorba tot despre dragoste, despre sentimente și emoții. În ”Black Glass”, poveștile de dragoste sunt aici mai profunde, mai încrâncenate și mai reale, eroul nostru pendulând între iubirea dispărută, cea pierdută și cea pe care o respinge, între Andreea, Ada și Irina, între lacrimile din trecut și speranța unui viitor mai bun, de care depinde și ieșirea din întuneric.
Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.
”Ultraviolență”, de Bogdan Coșa
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2017
Pe coperta a treia a acestui volum, citim gândurile autorului despre a treia parte a trilogiei: ”Scriind Ultraviolență, m-a interesat un singur aspect: cum sună romanul pe care vrei să-l iei cu tine la plajă într-o vacanță în care n-ai venit să citești?”
Și Bogdan Coșa își respectă această miză sau această pseudo-miză, de a scrie un roman care se petrece, în mare parte, pe o plajă și pare destinat să fie citit tot pe o plajă. Doi tineri merg pe o insulă (cel mai probabil grecească, poate în Rhodos) și stau acolo câteva luni, din toamnă până la început de iarnă, pare-se cu scopul de a se relaxa și de a face primii pași în viitoarea viață de familie:
”Obținuse permisiunea de a veni neînsoțit, așa că număra zilele rămase până la plecarea pe Tărâmul Făgăduinței, unde îi promisese deja logodnicei lui împlinirea dorințelor și răscumpărarea tuturor păcatelor, un nou început. Aveau să stea acolo trei luni. Trei luni cât trei ani, fără să facă nimic.” (pag. 163)
La prima vedere, ei respectă acest status și viața lor de-a lungul lunilor petrecute pe insulă este una de relaxare, în care pare că singurul scop este urmărirea atentă a vremii mediteraneene. Sentimentul este de pierdere de timp, dar cu toții avem nevoie din când în când de așa ceva: se bălăcesc, citesc, discută, fac de mâncare, se plimbă, merg la taverne, unde trag de o bere și de un platou de calamari.
Substratul este însă mult mai puternic, deși senzația generală este de lene și lentoare: în primul rând, ”Ultraviolență” este un roman despre cuplu, un cuplu aflat la început de drum și în care fericirea este prezentă în aproape fiecare clipă și provine doar din apropierea tandră și permanentă a celuilalt. Sunt logodiți și dorința lor nu este doar să aibă o vacanță relaxantă, ci să discute și să mediteze îndelung asupra a ceea ce reprezintă viața lor. Irina este o necunoscută pentru noi, în vreme ce lui Tudor îi știm trecutul și îl bănuim desprins de el. Și caută să ne demonstreze asta, gândindu-se mult și discutând cu Irina despre redescoperirea trecutului, lămurirea prezentului și plănuirea viitorului.
”În pat, la micul dejun, Irina a fost așa cum îmi plăcea să mi-o imaginez atunci când mi-o imaginam. Imperfectă, ușor umflată la față – dormise un somn lung –, dar veselă și curioasă ca un copil într-o dimineață de duminică, când i se permite să urce în pat alături de părinți, care, la rândul lor, sunt relaxați pentru că s-au trezit în toiul nopții și s-au iubit.” (pag. 73)
În al doilea rând, Bogdan Coșa a încercat și a reușit să introducă aici tema literaturii, mult mai pregnant decât în precedentele romane. Tudor, personajul său, se adâncește din ce în ce mai mult în lumea literară, pe multiple planuri: face referiri la scriitori cunoscuți, discută despre lumea literară românească, citește romane despre care formulează ”sentințe” sau păreri. În plus, ajuns pe această insulă, țintește să scrie la rândul său și pasaje importante din povestea lui sunt impregnate prin capitolele scurte, ducându-ne la concluzia că ”Ultraviolență” este și un roman despre condiția scriitorului și felul în care acesta se pregătește și își construiește o întreagă lume în jurul său pentru a reuși să creeze.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro.
Concluzia după aceste trei volume (pe care o formulez după ce am citit și ”Cât de aproape sunt ploile reci”): Bogdan Coșa și-a pregătit cu minuțiozitate drumul spre un roman matur, încercând mai multe teme și subiecte până l-a găsit pe cel perfect. Romanele din trilogie sunt inegale tocmai pentru că autorul a încercat să-și găsească o voce, împrumutând mult din biografia sa și, după cum îmi spunea într-un interviu, ascultând (prea) mult impresiile și criticile celor din jurul său. Pentru mine, cel mai puternic roman din trilogie este primul, deși fiecare dintre cele trei are propriile atuu-uri și calități.
