“De pe o zi pe alta. Carnet intim 1913-1918”, de Arabella YarkaPrefaţă de Mihai Dim. Sturdza, traducere de Denisa Toma
Editura Compania, Bucureşti, 2010
Poti cumpăra cartea acum pe site-ul Editurii Compania.
Trebuie să recunoaştem că, în ciuda numelui de alura occidentală, Arabella Yarka este total necunoscută publicului larg, dar şi celui avizat. De aceea, iniţiativa editurii Compania de a redescoperi un jurnal apărut în perioada interbelică, la Editura Bucovina din Bucureşti, în limba franceză, este lăudabilă, pentru că gândurile cuprinse în el au un parfum aparte şi se concentrează asupra unei perioade interesante din istoria României, chiar din interiorul evenimentelor.
Vom afla din prefaţa întocmită de Mihai Dim. Sturdza că Arabella Yarka (Iarca, pe numele românesc) nu era chiar o necunoscută a anilor 1913-1918, despre care ea scrie în jurnal: vedetă a serilor bucureştene, prietenă cu toate doamnele în vogă, inclusiv cu cele de spiţă regală, figură marcantă înaintea războiului a high-life-ului „Micului Paris”, a surprins odată cu începutul războiului prin dorinţa de a-şi urma soţul pe front şi dăruirea cu care a ajutat spitalele de campanie de pe frontul Moldovei.
Primele zile din jurnal ne arată o autoare fericită, care nu îşi poate ascunde clipele de satisfacţie date de căsnicia abia începută, alături de un bărbat stilat, apreciat de aristocraţia vremii, dar care, aflăm foarte curând, are câteva vicii care nu cad bine pentru o tânără doamnă, dornică de iubire şi de funcţii înalte: cel mai greu dintre acestea este cel al jocurilor de noroc, care ruinează o familie nu prea bogată, dar care îi lasă lui, cel mai grav, prea puţin timp pentru plăcerile zilnice şi pentru Ea. Şi, ca o precizare suplimentară, soţul ei era Carol Davila, nepotul celebrului doctor si farmacist cu acelasi nume si fiul dramaturgului Alexandru Davila, autorul piesei “Vlaicu Voda”.
Bucureştiul este reliefat prea puţin, dar din cuvintele din jurnal ni se relevă un oraş la fel de murdar şi aglomerat ca şi în prezent, cel puţin pentru autoare. Ea apreciază zilele petrecute la Goleşti sau la Sinaia, în vreme ce viaţa la ţară sau chiar în Bucureşti o exazperează, mai ales în toamnele sau iernile singuratice, când bărbatul său este plecat cu nopţile cautând câştigul nemaiauzit: „Bucureştiul e un oraş nenorocit! Te scoate din minţi şi-ţi mănâncă sănătatea; spiritul ţi se chirceşte, neurastenia te pândeşte de peste tot.” (11 septembrie 1913-pg. 36)
Cele mai impresionante pagini însă sunt cele care anunţă şi descriu primul război mondial. Din acest punct de vedere, suntem în prezenţa unui jurnal unic, al unei persoane obişnuite, care totuşi are relaţii cu mai marii vremii, inclusiv întâlniri sporadice cu regele, regina sau generalii care conduc războiul. Descrierea este total personală, fără a ţine seama de vreo apartenenţă politică sau de vreun interes, este călătoria unei persoane al cărui unic scop pare a fi apropierea fizică de soţul său, aflat chiar pe câmpul de bătălie.
Rând pe rând, marile evenimente sunt descrise cu o puternică tentă personală şi, de aceea, cu atât mai valoroasă în contextul unui jurnal al vremii. Iată, de exemplu, ardoarea cu care ni se descrie împrejurările căderii cetăţii Turtucaia: „Turtucaia a căzut şi suntem foarte îngrijoraţi. 12000 de prizonieri români! Se spune că bulgăroaicele scot cu furculiţa ochii răniţilor noştri şi aruncă de la ferestre apă clocotită peste soldaţii români. O, stirpe nenorocită! Dar îi vom cotonogi, îi vom înfrânge până la urmă! Şi va fi vai de ei în ziua aceea!” (28 august 1916, pg. 96). La fel, suferinţa personală atunci când refugiul spre Moldova devine o realitate, o realitate obligatorie pentru cei care nu îşi doresc să pactizeze cu inamicul, drama unei fiinţe aflată la prima intersecţie a vieţii: „Mare panică în Bucureşti: toată lumea fuge în Moldova. Ne e foarte teamă de o invazie germană. Oribilă perspectivă, dar nu mă las şi nu mă voi lăsa scoasă din minţi. Trebuie să rezist, să rămân pe loc şi să-mi salvez, dacă s-o putea, casa şi tot ce se află în ea. Cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi să fiu nevoită să-mi iau zilele – asta în cazul în care inamicul mi-ar intra în casă şi ar vrea să-mi facă rău. Dar ştiu şi că, înainte de a-mi pune sapăt zilelor, aş doborî cu focuri de revolver vreo doi-trei sălbatici dintr-ăştia…” (1 octombrie 1916-pg. 114)
Nu lipsesc nici amănuntele picante: dragostea pentru soţ se transformă treptat într-o formă de dor melancolic, care poate fi cu mult mai multă uşurinţă trecut cu vederea. Pasiunea pentru alţi bărbaţi apare imediat, iar flirturile cu doctorii şi asistenţii din jurul ei nu se lasă întârziate. Din femeia iubitoare şi fidelă din prima parte a cărţii se transformă într-o femeie dornică de afecţiune din orice parte ar veni ea, dornică de aventuri cu bărbaţii întâlniţi şi care nu se teme, peste ani (la data când a fost publicată prima dată cartea, divorţase deja), să îşi dezvăluie gândurile şi pasiunile din tinereţe: „„Carol al meu vine mâine…Carol al meu! De data asta, se întoarce definitiv. Ne vom reîncepe viaţa împreună după nouăsprezece luni de despărţire destul de relativă, care, la drept vorbind, mi-a făcut bine: mi-am regărit avântul de fetişcană, în ciuda nenorocitului fond de timiditate care mă face când şi când să par neghioabă.” (pg. 270)
Jurnalul Arabellei Yarka este o carte care trebuie urmărită de cei care vor să studieze perioada primului război mondial din perspectiva unui martor ocular fără funcţie şi fără interes, o persoană care a suferit în timpul războiului, care şi-a adus propriile forţe şi propria contribuţie la o victorie mică, dar importantă a românilor.
