”Darul lui Jonas”, de Lois Lowry
Editura Arthur-YoungArt, București, 2013
Traducere din engleză de Radu Paraschivescu
Ilustrații de Paul Cox
Nu strică două distopii din seria Young Adult, una după alta. După piatra de încercare ”Cele trei fețe ale lunii”, de Sally Gardner, a venit rândul romanului ”Darul lui Jonas”, de Lois Lowry, mai ales că ecranizarea acestuia va apărea curând, sub titlul original al cărții, The Giver. ”Darul lui Jonas” este construită în aceeași modalitate, ca o carte construită într-o lume aproape imposibilă, utopică, ce impresionează prin strictețea regulilor, dar care pune accentul pe dorința de libertate a omului inteligent, a unui copil căruia i se predă ”știința”.
Foarte interesantă lumea pe care și-o imaginează Lois Lowry (iar filmul este așteptat, măcar pentru asta, cu și mai mare nerăbdare): plină de reguli absurde și care nu pot fi modificate aproape niciodată, acest ținut este împânzit de o înfiorătoare formă de control. Copiii sunt concepuți și născuți de Născătoare, pentru a fi apoi repartizați unor familii de Consorți în fiecare lună decembrie a fiecărui an. Fiecare aniversare este așadar comună tuturor copiilor și fiecare prag de vârstă (Nouar, Optar, Doișpar) este sărbătorit în comunitate, primind daruri și însărcinări similare, fără ca nimic să se schimbe. Doar un exemplu: când o fetiță devine Nouară, are dreptul să își scoată fundițele din păr și primește în dar o bicicletă. Până atunci, nu are voie nici să meargă cu bicicleta altuia (o regulă care este încălcată pe ascuns, dar foarte puțin) și nici să renunțe la fundițe. Și tot așa, o lume absurdă, dar foarte strictă și aparent… fericită.
Se vede însă de departe că ne aflăm în fața unei lumi false și schematice, în care sentimentele sau acțiunile autodeterminate nu mai sunt posibile, unde independența și libertatea nu există. Ba mai mult, nu există nici măcar zăpadă, dealuri sau strălucirea soarelui, nu există durere sau vis adolescentin, totul este Uniform și lipsit de imaginație:
”Controlul Climei. Zăpada îngreuna creșterea legumelor și limita perioadele agricole. Iar vremea imprevizibilă făcea ca transporturile să fie uneori aproape imposibile. N-a fost un lucru practic, așa că s-a perimat când am trecut la Uniform. La fel și dealurile, adăugă bătrânul. Din cauza lor, transportul bunurilor avea de suferit. Camioane, autobuze – toate erau încetinite. Așa că…”
Jonas se află în fața celui mai important prag, cel al Doișpearilor, în care va fi hotărât, de către Adunarea Bătrânilor, destinul său, viitorul său. La această ceremonie, fiecare copil trece un prag psihologic, cel în care devin învățăcei, apoi adulți. Fiecare dintre ei va primi o însărcinare care îi va călăuzi în viața de adult, fie că vor fi ei Ingineri, Născătoare, Director de Recreații (cum va fi Asher, prietenul lui Jonas) sau Muncitori. Nu este posibil să refuzi, pentru că, până la urmă, fiecare primește însărcinări în urma unor studii individuale secrete, care descoperă talentul sau apetența pentru una sau alta. Dacă există eșecuri sau refuzuri, nu există decât o cale: Punerea pe liber, indiferent ce ar fi aceasta.
Într-o astfel de societate, nu e nevoie decât de o scânteie de revoltă pentru ca totul să se schimbe și aceasta vine odată cu însărcinarea teribilă și greu de înțeles acordată lui Jonas: aceea ca el să devină viitorul Primitor de Memorie. Dăruitorul, vechiul Primitor, are acum o misiune extrem de dificilă pentru amândoi: îi va dărui, îi va transfera toate amintirile comunității, toate faptele și evenimentele din cele mai vechi timpuri pentru a exista în mintea unui singur om care, pe baza lor, să dea cele mai bune sfaturi, din experiența trecutului, atunci când comunitatea se confruntă cu situații noi.
Rând pe rând, Jonas descoperă fericirea și plăcerea, copilăria și lucrurile simple (precum sania, zăpada sau plajele), dar și durerea, singurătatea și nefericirea, războiul sau moartea. Fiecare amintire care îi este dăruită îi aduce plăcere sau durere, fizică și psihică, pentru că întregul proces înseamnă trasformarea cu adevărat a omului care Primește. Odată cu aceste experiențe, Jonas capătă o altă conștiință, de persoană care înțelege lumea, spre deosebire de cei din jur, încuiați în propria lume strictă; să nu uităm că Jonas are și alte drepturi față de ceilalți, reguli stabilite încă de când a primit însărcinarea: ”Din acest moment, ești scutit de regulile cu privire la proasta creștere. Poți să pui orice întrebare oricărui cetățean și vei primi răspuns; Din acest moment, ți se interzice să-ți povestești visele; Cu excepția bolilor sau a accidentărilor fără legătură cu pregătirea, nu solicita niciun medicament; Nu ți se permite să depui cerere de eliberare din funcție; Poți să minți.”
Toată această poveste se derulează pe mai mult de jumătate din carte, o parte fascinantă, care intră în seria marilor romane distopice, Lois Lowry inovând prin descrierea unei copilării utopice și prin construcția unei lumi plecând de la primii pași în viață. Ultima parte a cărții dezamăgește întrucâtva, după părerea mea, întrucât finalul este și un pic forțat, dar și grăbit. Evadarea lui Jonas, pregătită cu Dăruitorul, dar grăbită de probabila Punere pe liber a băiețelului găzduit de Familia sa, Gabriel, este lipsită de imaginația care a însoțit prima parte a cărții.
Mi-a plăcut însă lumea în care trăiește Jonas, detaliile cu care a construit-o Lois Lowry: de la întâlnirea de dimineață în care Familia își descrie visele până la modalitatea mecanică de a cere și accepta scuzele; de la activitățile zilnice obligatorii, orele de voluntariat până la călătoriile zilnice cu bicicleta; de la obligația de a mânca întreaga hrană până la importanța politeții și a păstrării distanței față de cei din jur (niciodată un om nu este întrebat un detaliu intim). Lipsa fericirii sau mai curând necunoașterea acesteia, lipsa sentimentelor și legăturile pur platonice și distante pot însă dărâma orice lume, orice conducere, orice autoritate.
Cuvântul de final al autoarei ne deschide ochii, dacă mai era nevoie, asupra mesajului cărții: ”Bărbatul căruia i-am spus Dăruitorul i-a transferat băiatului cunoaștere, istorie, amintiri, culori, durere, râs, iubire și adevăr. Ori de câte ori puneți o carte în mâna unui copil, faceți același lucru. E foarte riscant. Dar ori de câte ori un copil deschide o carte, el împinge în lături poarta care-l desparte de Altundeva. Iar asta îi dă de ales. Îi dă libertate. Sunt lucruri magnifice și minunat de nesigure.”
4 comments