”Cypherpunks. Libertatea si viitorul internetului”, de Julian Assange, Jacob Appelbaum, Andy Muller-Maghun, Jeremie Zimmermann
Editura Litera, Colecția Polis, București, 2016
Traducere de Vladimir Lazurca
Editura Litera publica acum, in 2016, in colectia Polis o traducere (semnata de Vladimir Lazurca) a cartii scrise in 2012 de Julian Assange si trei dintre colegii sai, avand ca tema ‘Libertatea si viitorul internetului’. (Respect ortografia traducerii care sistematic foloseste miniscula pentru ‘internet’ desi se refera pe tot parcursul cartii la Internetul cu majuscula, adica la reteaua globala Internet.)
Julian Assange, fondatorul (in 2006) si editorul sef al site-ului WikiLeaks, este o personalitate controversata. Pentru unii, este un erou al libertatii de exprimare. Pentru altii, este un infractor periculos care a expus secrete care nu ii apartineau si care a pus in pericol serviciile de informatii si de securitate care lupta impotriva teroristilor si infractorilor. De peste patru ani, s-a refugiat in Ambasada Ecuadorului din Londra, de unde nu a iesit, fiind obiectul unui proces de extradare spre Suedia pentru acuzatii penale care nu au legatura (cel putin in aparenta) cu activitatile sale publicistice. Depinzand de cine exprima punctele de vedere, WikiLeaks este un bastion al libertatii presei sau un pericol public la scara globala.
Cartea lui Julian Assange si a colegilor sai apare in Romania cu o intarziere de patru ani, si aceasta intarziere este destul de semnificativa, deoarece in cei patru ani dintre 2012 si 2016 s-au intamplat multe evenimente semnificative pentru subiectele abordate in carte, atat din punct de vedere jurnalistic, cat si tehhnologic, dar si politic. In prefata sa Assange scrie: ‘‘Aceasta carte nu este un manifest. Nu mai este timp pentru asa ceva. Aceasta carte este un avertisment.’ (pag. 31). Manifest sau nu, urmatorul paragraf introduce si ideea centrala a cartii, premiza prin prisma careia sunt descrise si analizate multe dintre evenimentele si tendintele descrise in carte, si anume ca lumea se indreapta spre o ‘distopie transnationala’ si ca ‘Internetul … a fost transformat in cel mai periculos mijlocitor al totalitarismului care a fost vazut vreodata.’ Trebuie retinute aceste premize, dar trebuie si mentionat ca aceasta viziune este extrema si nu este singura posibila si acceptabila, si intre viziunea idilica a Internetului ca motor al progresului si revolutiei informationale si sociale si cea a distopiei descrise de Assange si colegii sai exista multe nuante si detalii care se cer cunoscute si discutate.
Trebuie sa mentionez excelenta prefata a editiei in limba romana semnata de Claudiu Craciun care are meritele de a explica si pune in context continutul cartii si de a aduce unele actualizari si precizari (nu complete, dar trebuie tinut cont si de limitarile de spatiu) ale evenimentelor dintre 2012 ssi 2016.
Cartea insasi are cam 150 de pagini de text, reprezentand transcrierea dialogului sustinut in anul 2012 de Julian Assange si colegii sai. Lectura nu este dificila, nu sunt date prea multe amanunte tehnice, iar stilul de dialog deschis are avantajul spontaneitatii dar si dezavantajul lipsei unei structuri clare, care da o impresie de lipsa de focus. Desi dialogul dupa cate am inteles a avut loc intre parteneri reuniti fizic in aceeasi incinta, el seamana mai degraba cu una dintre acele discutii internetice care pleaca de la o tema exacta si isi propune sa parcurga un numar de subiecte, dar se dezvolta dupa o dinamica a sa, mai clara daca urmaresti in timp real, dar mai greu de urmarit la lectura. Participantii la dialog sunt nediferentiati. Ideile principale ale cartii sunt puse in evidenta mai mult prin repetitii decat printr-0 structurare atenta.
Una dintre metaforele preferate de Assange expusa inca din introducere este ca criptografia este o arma (exprimarea sa), care in universul informational are puterea unei arme nucleare si care ar trebui pusa in mod democratic si distribuita la indemana tuturor.
‘Savantii din Proiectul Manhattan au descoperit ca universul permite constructia bombei atomice. Aceasta nu era o concluzie evidenta. … La fel universul, universul nostru fizic, are acea proprietate care face posibil ca un individ, sau un grup de indivizi, sa cifreze un lucru in mod sigur, automat , chiar si fara sa stie, in asa fel incat toate resursele si toata vointa politica a celei mai mari supraputeri din lume sa nu-l poata descifra. Iar caile pe care cifrarea le formeaza intre oameni se pot uni pentru a crea regiuni intregi eliberate de forta coercitiva a statului exterior. Eliberate de interceptarea in masa. Eliberate de controlul statal.’ (pag. 35)
Aceasta este esenta mesajului miscarii ‘cypherpunk’ care militeaza pentru folosirea criptografiei si altor metode similare pentru a determina schimbari sociale si politice. Una dintre lozincile acestei miscari mentionata de cateva ori in carte suna impecabil: ‘Confidentialitate pentru cei slabi, transparenta pentru cei puternici.’ Intrebarea care se cere insa imediat pusa este cui ii apartine decizia impartirii lumii in ‘slabi’ si ‘puternici’? Cine decide daca de exemplu organele de aparare a legii si securitatii cetatenilor, si salariatii lor din statele democratice apartin celor ‘puternici’ obligati la transparenta, in timp ce membrii organizatiilor criminale sau teroriste pot fi considerati drept persoane particulare si deci ar avea dreptul la confidentialitatea garantata celor ‘slabi’? Dezbaterea se aseamana intr-o oarecare masura cu cea legata de legitimitatea purtarii armelor – cum se poate face diferentierea intre cetatenii corecti care se pot bucura de privilegiul portului de arma (in acest caz sculele criptografice) si raufacatorii care oricum nu vor cere permise legale de port-arma. Cum pot fi obligate statele dictatoriale si cele care sprijina si sponsorizeaza terorismul sa respecte principiul transparentei. Aici se afla, in opinia mea, calcaiul lui Achile in conceptiile lui Assange, dar si in activitatea practica a organizatiilor de tipul WikiLeaks, si acest lucru se reflecta si in carte. Premiza ca statele si organele lor ar fi nereprezentative si ar conspira impotriva cetatenilor lor nu este in opinia mea adevarata sau in nici un caz adevarata in aceeasi masura pentru democratiile liberale sau social-democratiile occidentale, si pentru statele totalitare mostenitoare ale sistemului si ideologiei comuniste, pentru dictaturile de dreapta, sau pentru statele teocratice islamice.
Impotriva supravegherii intrusive a spatiului privat, autorii propun doua feluri de actiuni – folosind ‘legile omului’ (adica actionand pe baza legislatiei existente si pentru imbunatatirea acesteia) si folosind ‘legile fizicii’ (cu alte cuvinte, aplicand metode criptografice insa intr-o arhitectura distribuita, evitand controlul si observabilitatea centralizata).
‘ Putem admite ca pentru … supraveghere tactica exista utilizari legitime – diversi investigatori care ancheteaza ticalosi sau retele de ticalosi si asa mai departe, s-ar putea sa aibe nevoie, sub supravegherea unei autoritati judiciare, sa se foloseasca de astfel de instrumente – dar intrebarea este: unde trasam limita controlului pe care-l pot avea cetatenii asupra folosirii acestei tehnologii? Este o problema de politica. Si cand ajungem la probleme de politica, se intampla ca unii politicieni sa fie rugati sa semneze ceva fara sa inteleaga tehnologia de baza, si cred ca noi, ca cetateni, avem un rol, nu doar sa explicam, inclusiv politicienilor, cum functioneaza tehnologia, ci sa intram in dezbaterile politice din jurul folosirii acestei tehnologii.’ (pag. 69)
si respectiv:
‘Chestiunea este ca nu poti avea incredere ca guvernul va implementa politicile pe care spune ca le implementeaza, asa ca trebuie sa asiguram noi instrumente de baza, instrumentele criptografice, pe care sa le controlam noi …’ (pag. 88-89)
In conceptia lui Julian Assange si a colaboratorilor sai, ‘Cei Patru Calareti ai Apocalipsei Informatice: pornografia infantila, terorismul, spalarea de bani, si Lupta impotriva unor Droguri’ (pag. 155) sunt folositi pentru a legitima supravegherea totala a schimburilor de informatii, incriminand pe cei care acceseaza informatia in loc de a merge (ceea ce este mult mai dificil) la radacina raului si a-i identifica pe adevaratii infractori. Acest punct de vedere pare logic, dar mai putin clar este cum se poate evita ca tocmai arma criptografiei si confidentialitatea garantata prin metode legale si fizice (pentru a folosi terminologia lor) sa fie folosite pentru a proteja pe criminali. In perioada dintre data publicarii cartii si a traducerii sale romanesti, s-au intamplat multe in teritoriul razboaielor cibernetice, intre altele atacuri de ‘Denial of Service’ care au paralizat o parte din infrastructura Internetului si publicarea in masa informatiilor particulare ale unor persoane private, ca sa enumeram doar doua dintre tipurile de atacuri generate de hackeri poate in scopuri criminale sau teroriste. Exista raspuns impotriva acestora, si cine este in masura sa-l furnizeze? Depasite de evenimentele ultimilor ani sunt si anumite afirmatii si exemple legate de cloud computing si de monezile electronice de genul Bitcoin.
Greu de contrazis scopurile si chemarea la actiune emisa de unul dintre participanti spre sfarsitul cartii:
‘un internet liber, deschis si universal este probabil cel mai important instrument pe care il avem pentru a aborda problemele globale care sunt in joc, … a-l proteja este probabil una dintre sarcinile fundamentale care revin generatiei noastre si … atunci cand cineva, undeva – fie ca e guvernul sau o companie – restrictioneaza capacitatea unor persoane de a accesa aceste internet universal, tot internetul are de suferit … Ar trebui sa continuam sa ne imbunatatim modurile de actiune, felul in care facem schimb de tactici in ceea ce priveste interventiile in parlament, demascarea politicienilor, demascarea lobby-urilor industriale asupra procesului de elaborare de politici. Ar trebui sa continuam sa construim instrumente care sa permita cetatenilor sa-si construiasca propriile infrastructuri descentralizate si criptate, sa le permita sa detina propria infrastructura de comunicatii.’ (pag. 172-173)
Cartea aceasta propune un punct de vedere asupra acestor probleme. Unele dintre amanuntele relatate nu mai sunt complet actuale. Terorismul, inclusiv cel cibernetic, este o realitate si nu este clar daca autorii il iau in consideratie si ce fel de raspuns ar propune. Statele democratice si cele totalitare difera in felul in care abordeaza problemele libertatii de exprimare si ale confidentialitatii si cartea nu face o diferentiere clara intre acestea. Lectura este interesanta in unele locuri, dar trebuie avut in vedere ca este vorba doar despre una dintre perspectivele si modurile de abordare a unui set de probleme complexe si in permanenta evolutie.
