„Septembrie în Shiraz”, de Dalia Sofer
Editura Corint, Colecția Corint Fiction, București, 2023
Traducere: Ioana Văcărescu
Vremurile tulburi dau naștere oamenilor luminoși. Cu această idee în minte, milioane de oameni au îndurat vitregia istoriei. Războaie, revoluții, răsturnări de situație – toate au călit acel sâmbure de omenie pe care îl moștenim din generație în generație. „Septembrie în Shiraz”, romanul autoarei americane de origine iraniană, Dalia Sofer, este anume despre asta: despre cum să îți păstrezi miezul uman în mijlocul unui tumult istoric: Revoluția din Iran. Isaac Amin, un anticar cu mult talent și ștaif, cade în prizonieratul rebelilor care l-au răsturnat pe Șahul Reza Pahlavi și-au instaurat o formă de dictatură cu totul nouă. În timp ce Isaac trebuie să lupte pentru propria sa viață, soția sa este pusă în fața unor dileme morale: cum să își găsească soțul? De câtă reziliență va avea nevoie?
Dalia Sofer, care a debutat cu romanul „Mă numesc Salma” și a avut un succes fulminant, revine cu o carte de excepție. „Septembrie în Shiraz” este o cronică despre revoluții interne, convingeri și frici cu care trebuie să faci pace.
Pentru contextualitate, Revoluția Iraniană din 1979 a fost un eveniment transformator care a remodelat Iranul și a avut implicații semnificative la nivel global. Rebelii au răsturnat dinastia Pahlavi, punând capăt domniei Șahului Mohammad Reza Pahlavi și au stabilit o Republică Islamică sub conducerea Ayatollahului Khomeini. Această schimbare dramatică a fost determinată de nemulțumirea larg răspândită față de regimul autoritar al Șahului, de inegalitățile socio-economice și de dorința de libertate politică și religioasă.
Politicile de modernizare ale Șahului, deși aveau scopul de a duce Iranul în rândul țărilor de succes, au intrat adesea în conflict cu valorile tradiționale, provocând nemulțumiri în rândul diferitelor grupuri sociale. Legăturile sale strânse cu puterile occidentale, în special cu Statele Unite, au alienat și mai mult mulți iranieni. Disparitățile economice, în ciuda bogăției petroliere a națiunii, au dus la nemulțumiri semnificative în rândul populației urbane, care se simțea marginalizată de modernizarea rapidă și distribuția inegală a bogăției.â
În romanul „Septembrie în Shiraz”, suntem martorii coliziunii dintre cele două lumi: cea veche, luxuriantă și îndepărtată, și cea nouă, în care accentul central se pune pe dominare cu orice preț. Această ciocnire este dură, provocând răni adânci, sângerânde. Isaac, privit ca un om al Șahului, rememorează viața sa anterioară între cei patru pereți ai celulei pe care o împarte cu alți colegi căzuți în dizgrație. Soția sa trăiește și ea coșmarul melancoliei, aducându-și aminte cu dor despre vremurile în care putea să epateze cu intelectul și frumusețea sa. Cortina neagră după care au nimerit este destul de rar străpunsă doar de trăirile lui Parviz, fiul plecat în America, un fiu care trebuie să se readapteze, să se naturalizeze unei lumi deloc prietenoase, mult prea moderne.
Această carte este ilustrarea perfectă a stărilor de tranziție, a momentelor când decizia de a rămâne om poate costa exact cât o viață. Dalia Sofer se încadrează, astfel, la capitolul surprize literare în acest an și sigur voi mai reveni la ea.
1 comment
Superba cartea, o recomand cu caldura!