„Cum să fii un tată grozav”, de Victor Pană
Editura My Bestseller, 2021
Dragostea de tată este o adevărată binecuvântare, mai ales acum când vremurile dificile erodează considerabil relațiile dintre copii-părinți. A fi tată este, într-adevăr, o misiune deloc ușoară, mai ales că studiile demonstrează că instinctul parental la bărbați vine cam aproape în jurul vârstei de 2 ani ai copilului. Până atunci, e nevoie de mult antrenament, răbdare și obișnuință. Cineva, un bun prieten, îmi spunea când am devenit mamă că greul relației dintre fiica mea și tatăl ei abia vine, pentru că el nu are trucuri de atașament emoțional, precum este alăptatul. Dau parțial dreptate acestei afirmații și mă bucur să văd familii în care figura paternă este omniprezentă în dezvoltarea copilului, oferindu-i emoții și amintiri pe cinste.
Am citit cartea lui Victor Pană, intitulată „Cum să fii un tată grozav” și mi-a plăcut substratul emoțional pe care și-l revendică. În ciuda așteptărilor mele, nu este un ghid pentru tați sau, cel puțin, nu unul în sens clasic. Este mai degrabă o serie de reflecții și meditații asupra construcției relațiilor din părinți-copii sau părinte-părinte.
Și pentru că trebuie să scriu o cronică literară, haideți să vedem ce mi-a plăcut și ce nu în execuția acestei cărți. O să încep, ca de obicei, cu părțile bune ale volumului, și anume:
- dimensiunea emoțională a acestuia. E tare drăguț și copleșitor să vezi cum un tată vorbește despre fiica sa în termeni gingași, chiar dacă e deja mare sau e încă un pui de om;
- asumarea mesajului transmis. Similar compartimentului emoțional, autorul preferă să ne anunțe din introducere că e o carte destinată să transmită niște mesaje de viață.
Dacă mă întrebați pe mine, această carte se va potrivi mănușă persoanelor care vor să-și consolideze relațiile cu părinții în termeni accesibili și fără mari pretenții.
Partea tristă a acestei cronici e că nu avem o carte cu mari pretenții literare. Dimpotrivă, mi-a lipsit fermitatea unei mâini de redactor, mi-a lipsit amprenta unui editor care ar mai „aerisi” frazele sau care ar atrage atenția la construcția narativă pe care o are scriitorul, astfel încât să fie evitate repetițiile sau să se piardă din cursivitatea narativă.
În linii mari, este un exercițiu de scriere, cu bune și rele, care abordează un subiect sensibil, de perspectivă și de anvergură: relațiile tată-copil. Recomandarea mea pentru autor, dar și pentru cei care decid să pună pe hârtie propriile idei, gânduri, emoții, e să investească considerabil în serviciile unui editor sau redactor. Eventual să aleagă o editură care poate să le furnizeze astfel de mecanisme necesare pentru a le scoate în evidență munca. Toate acestea pot părea acum dificile sau costisitoare, dar sunt o investiție ulterioară într-o promovare calitativă și de impact. Îmi vine în minte analogia cu ciocolata elvețiană, unde jumătate din cost este format de ambalajul impecabil.
Pe final, țin să precizez că Victor Pană a reușit să deschidă o temă de discuții, să arate puțină vulnerabilitate într-o lume a masculinității toxice, iar eu, în calitate de fiică educată în lipsa unui tată, am apreciat tentativa sa literară.
Puteți cumpăra cartea: Editura MyBestseller.
