”Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?). Catalog de perle”, de Radu Paraschivescu
Editura Humanitas, Colecția ”Râsul lumii”, București, 2016
E greu să comentezi în multe cuvinte colecțiile de perle ale lui Radu Paraschivescu. Cea de față, cu un subtitlu generos și perfect descoperit – Cum? Gândesc politicienii? –, acoperă doar ”dosarele” politicienilor români, care, așa cum spunea Ceaușescu, nu precupețesc niciun efort pentru a ne delecta cu limbajul de lemn, cu faultarea gramaticii și limbii române, care ne amuză și ne întristrează în același timp cu felul în care vorbesc, cu felul în care se exprimă. Așa că, pe drept temei, ne întrebăm (și se întreabă autorul culegerii): Gândesc politicienii?
Am putea să ne punem speranțele în oameni care sunt conștienți de faptul că sunt agramați, că nu au prea multe tangenețe cu limba română corectă sau literară, și încearcă să se îndrepte (uneori chiar reușesc, pe alocuri). Ei au dat de-a lungul timpului expresii peste expresii, au ajuns să fie citați deseori, au devenit amuzanți și nu mai suntem așa de nervoși la perlele lor. Un astfel de personaj este nemuritorul Marian Vanghelie, pe care îl știm cu toți și îi cunoaștem cu toții contribuțiile de ”revoluția” limbii române încât ne-a devenit simpatic. Este un personaj, care și-a recunoscut de-a lungul timpului lipsurile, dar care nu poate lipsi din nicio colecție de perle ale politicii românești:
”Îi asigur pe cei care m-au ales că voi fi alături de ei zi de zi și zi de noapte.” (pag. 67)
”Calitatea unui soț ideal și a unui om care mă știți dumneavoastră cum sunt este ca, dacă faci, soția să nu simtă.” (pag. 124)
”Deci mănânc, exist.” (pag. 140)
O altă categorie de politicieni pe care îi putem găsi în acest ”catalog” sunt ”inteligenții”. La prima vedere, ei au cunoștințele pentru a deveni mostre de politicieni care vorbesc coerent și pe înțelesul electoratului, dar sunt atât de ancorați în limbajul academic, încât devin prețioși, alambicați, vorbesc într-un limbaj de lemn modern din care nimeni nu înțelege nimic, poate nici ei. Senzația este că vor să prostească oamenii de rând, făcând un fel de apologie inconștientă a lui Dan Puric. Exemple? Adrian Năstase, capabil atât de amuzament (știe să întoarcă frazele, este inteligent), dar și de limbaj fără sens, mix între cuvinte prețioase și politică tembelă românească sau looserul Crin Antonescu, care amuză fără să dorească (cu alte cuvinte, nu este atât de inteligent) și vorbește despre orice fără să spună nimic:
”Cel mai mare defect al lui Băsescu nu este încălcarea Constituției, ci lipsa de prost gust.” (Crin Antonescu, pag. 56)
”Dacă cei de la Evenimentul zilei vor să le demonstrez că nu am înclinații homosexuale, o să le testez nevestele.” (Adrian Năstase, pag. 129)
”Este nevoie să aducem la nivel doctrinar un suport pentru reconfigurarea suportului nostru electoral, care nu mai poate rămâne pentru mult timp majoritar rural, deci prin dependență accentuată față de statul asistențial, având vârsta înaintată și informație politică monocromă.” (Adrian Năstase, pag. 112)
Desigur, mai sunt și alții: mai este politicianul Traian Băsescu, care o dă rar cu mucii în fasole, tocmai pentru că nu este nici prețios (nici nu își dorește să fie!) și își gândește foarte bine discursurile, atacând și vorbind numai când și cât vrea; mai sunt politicienii simpli, aproape necunoscuți, așa cum sunt majoritatea și care ar fi de preferat să tacă și să stea în banca lor, recunoscându-și incapacitatea de a vorbi corect gramatical și coerent. Senzația este că majoritatea dintre ei nu gândesc cu capul (altfel n-ar mai ieși în public!), ci cu un organ minuscul, cine știe unde situat!, cu capacitatea de a adormi electoratul și de găsirea oricăror resurse de înavuțire personală.
”Fiecare politician se poate autotesta. Te duci pe trotuar, te oprești lângă stâlpul din stația de autobuz și vezi câți oameni îți spun bună ziua și care e diferența dintre tine și stâlp.” (Traian Băsescu, pag. 71)
”Dacă voi câștiga funcția de primar, promit să plantez lângă fiecare stație de tramvai pomi fructiferi – pruni, meri, peri – pentru ca cetățenii să aibă ce mânca.” (Adrian Edu – candidat la Primăria Sectorului 5 din partea Partidului România Europeană, pag. 42)
”Nu îmi aduc aminte de ce am adormit în Parlament.” (Dionisie Bucur, pag. 69)
De data asta, doar pe alocuri este o carte amuzantă. În primul rând, Radu Paraschivescu nu vine cu ceva foarte nou, multe dintre perlele transcrise aici regăsindu-se și în cărțile mai vechi, fie că vorbim despre ”Noi vorbim, nu gândim” sau despre ”Muște pe parbrizul vieții”. În al doilea rând, așa cum ne spune chiar autorul în Argumentul cărții, acești politicieni care ne conduc și vorbesc în halul ăsta sunt aceiași politicieni pe care i-am ales noi, românii, și i-am ajutat ”să obțină funcții, privilegii și control”. Așa cum spune o vorbă veche de când au apărut alegerile democratice, de cele mai multe ori, politicienii sunt construiți după chipul și asemănarea alegătorilor. Problema este, așadar, la noi, pentru că întrebarea ”Cum? Gândesc politicienii?” se poate transforma oricând în ”Cum? Gândesc alegătorii?”.
