„Tot înainte!”, de Ioana Nicolaie
Editura Humanitas, București, 2021
Multe sunt volumele apărute în ultimul timp care disecă și analizează perioada comunistă, în cele mai mici detalii și amănunte istorice. Există mulți cercetători care se întrec unii pe alții spre a reda posterității unele dintre cele mai dure și îngrozitoare obiceiuri ale perioadei de dinainte de 1989. Cu toate acestea, vorbim doar de niște cărți uscate, aride, greu de citit și urmărit, cu mult prea multe date și nume, pe care e clar că orice cititor care nu este el însuși istoric sau pasionat le va uita în secunda doi după închiderea coperții finale. Pe de cealaltă parte, există romane, nuvele, chiar și volume de poezii dedicate amintirilor autorilor care au trăit din plin acele vremuri de tristă amintire.
Printre aceste creații literare se numără și cele excelent scrise și povestite de Ioana Nicolae, una dintre scriitoarele contemporane cele mai interesante și complexe. De la cărțile pentru copii la cele semi-autobiografice, opera Ioanei Nicolaie și-a găsit deja un loc bine stabilit în galeria literaturii române și cred că va rămâne acolo înspre clasicizare. Astăzi nu vorbim decât despre cel mai recent roman al său, Tot înainte, apărut la Editura Humanitas – dar ce roman! Ce introspecție psihologică de excepție în mintea, sufletul și personalitatea unei fetițe care a avut nenorocul (sau oportunitatea, depinde de unghiul din care privești) de a trece prin cea mai cruntă perioadă a comunismului românesc, cea dintre 1980 și 1989.
Nu pot să spun că este o zonă necunoscută pentru mine, căci părinții mei au trecut prin ea în timpul celei mai frumoase perioade a vieții lor – adolescența și, apoi, tinerețea timpurie. Cu toate acestea, însă, de fiecare dată când îmi cade în mână câte o carte precum Tot înainte încep să văd cu alți ochi acele vremuri. Parcă încep să înțeleg mai bine și mai profund gândirea oamenilor care au trăit pe-atunci, parcă nu îmi mai vine să acuz și să judec cu atâta ușurință anumite deprinderi ale românilor, deprinderi ce, din păcate, s-au perpetuat până astăzi. Dar un autor precum Ioana Nicolaie mă ajută, cu fiecare roman pe care îl scrie, să pătrund în psihologia omului trăind, muncind și târându-se prin comunism, „acea vacă galbenă”, așa cum este numită de către Arsenia Bulța, copila din Văralia prin care privim noi, cititorii, una din cele mai dure porțiuni ale totalitarismului românesc de dinainte de 1989.
Vorbim, așadar, despre un roman de sorginte socială, frescă a vieții rurale în comunism, o existență dusă de azi pe mâine într-o familie cu o mamă-eroină (așa cum erau numite femeile care aduceau pe lume nenumărate progenituri, spre gloria și propășirea neamului luminat românesc) – Reghina din Cartea Reghinei a aceleiași Ioana Nicolaie, mamă a doisprezece copii – și cu un tată care se străduiește să le dea copiilor tot ce poate el mai bun și mai valoros din ceea ce câștigă în urma muncii de acar. Totul se petrece în frumoasa țară ardelenească, în acea localitate pe care cunoscătorii o pot recunoaște ca fiind locul de baștină al autoarei, Sângeorzul ei natal. Așadar, ne aflăm în fața unei descrieri a vieții rurale într-o zonă de munte care, trebuie să subliniez, era foarte diferită de cea de la zona de câmpie, pentru simplul fapt că acolo, la înălțime, agricultura era foarte sărăcăcioasă, iar datorită acestui aspect, oamenii au fost oarecum apărați de ideea de cooperative, atât de întâlnite în celelalte părți ale țării.
Ca și în Cartea Reghinei, vocea naratorului se confundă cu cea a unuia dintre personaje, de data asta a celui principal, Arsenia Bulța, care nu pare a fi altcineva decât însăși autoarea. Tocmai prin acest fapt, se poate afirma că avem de-a face cu un roman semi-autobiografic, însă unul nu atât de obișnuit precum v-ați aștepta. În primul rând, datorită scriiturii care se îndepărtează poate de la canoanele literare cu care ar fi obișnuiți cititorii români. În cazul volumului de față, fiecare capitol ce face parte din structura poveștii se desfășoară pe doar câteva pagini pline de descrieri ale Văraliei, ale întâmplărilor de care fetița-narator are parte la școală, dar și de năzbâtiile obișnuite ale copiilor de la țară – toate acestea fiind așternute pe hârtie sub forma unui tumul de gânduri care curg și se înșiră așa cum se întâmplă și în realitate, cu fiecare din noi. Tocmai aceste aspecte cred că apropie foarte mult cititorul de subiectul acesta poate incomod pentru unii, dar extrem de necesar pentru a înțelege și pentru a nu mai repeta perioada despre care Ioana Nicolaie vorbește cu atâta talent prin intermediul personajelor sale.
Trebuie să recunosc faptul că au existat momente de-a lungul lecturii mele când aproape că îmi doream să fi fost și eu în locul Arseniei, doar pentru plăcere și bucuria care emana din glasul de pe hârtie al naratoarei și care descria cu foarte mult patos viața simplă, dar aparent fericită pe care o duceau copiii familiei Bulța în casa lor modestă, dar atât de bogată în frumusețe, candoare, naivitate și iubire sinceră. Mai mult decât atât, am fost cu adevărat fascinat de modul în care Ioana Nicolaie a știut să surprindă acele izbucniri de personalitate tipice copiilor prin care își doresc de fiecare dată să devină altceva la maturitate. Iar acest aspect pare să fi fost cu atât mai obișnuit copiilor din comunism, care aveau la dispoziție posibilitatea de a încerca și de a descoperi viitoare meserii proletare sau chiar cu tentă capitalistă prin intermediul practicilor, a activităților școlare și extrașcolare suplimentare și prin expunerea directă la modul de viață socialist „înfloritor și glorios”.
Astfel, rând pe rând Bulța Arsenia va fi convinsă că va ajunge ba fotograf, ba cusătoreasă, ba absolventa unei școli sanitare postliceale (aceasta din urmă fiind aproape mândria oricărei fetițe din mediul rural la acea vreme). Cu fiecare paragraf în care fetița descoperă noi și noi orizonturi educaționale și muncitorești, parcă am devenit una cu ea (datorită stilului scriitoricesc foarte natural și care te învăluie, trăgându-te cu sine în poveste) și aproape că îmi doream să calc pe urmele triumfătoare ale acelor copii de altădată în drumul lor glorios spre o carieră strălucită. Știu, sună puțin ridicol pentru cei de astăzi, dar pentru acea perioadă, erau exprimări normale, pe care cei mici le auzeau zi de zi în clasă și acasă. Iar Ioana Nicolaie reușește, în paginile cărții și cărților sale, să evoce cu extrem de multă atenție la detalii și cu un glas mereu proaspăt și inovator o perioadă istorică pe care mai ales tinerii de astăzi trebuie să o cunoască îndeaproape spre a ști cu ce s-au confruntat părinții și bunicii lor, spre a-i înțelege mai bine pe aceștia și spre a evita o posibilă întoarcere la orice fel de totalitarism politic și social.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse foto: https://humanitas.ro, https://spotmedia.ro, www.europafm.ro, www.vice.com, www.digi24.ro)
