”Copilul și dictatorul”, de Marion Le Roy Dagen și Xavier-Marie Bonnot
Editura Humanitas, Colecția Memorii Jurnale, București, 2020
Traducerea din franceză de Marieva Ionescu
În ultima perioadă de timp este extrem de la modă să aparții unui curent, să fii părtaș unor credințe globale, să-ți croiești o viziune exact pe gustul majorității. Spațiul internauților abundă de tot felul de mesaje recalcitrante, acide și pornite cumva împotriva firii umane. Unul dintre subiecte pe care toată lumea îl dezbate este (i)moralitatea avortului, atât din punct de vedere etic, cât și național.
Și la acest subiect extrem de sensibil, evident că apar două tabere, însă ne vom detașa de natura subtilă a fenomenului și vom observa efectele nocive ale decretului nr. 770 din 1 octombrie 1966, parte a politicii demografice concepute de Nicolae Ceaușescu, prin prisma istoriei lui Marion Le Roy Dagen. Născută la 1976, Măriuca, pe numele ei nativ, este unul dintre numeroșii „decreței”, copii născuți forțat și plasați în centrele de plasament ale regimului, centre extrem de similare lagărelor de concentrare din vremea celui de-al doilea Război Mondial. Ce reprezintă acest titlu invectiv de „decrețel”? În cea mai simplă variantă, copilul reflectă rezultatul unei sarcini nedorite, neplanificate, dar care, în virtutea actului sus-menționat, nu a putut fi întreruptă.
În volumul „Copilul și Dictatorul”, tradus în 2020 de Marieva Ionescu, la editura Humanitas, în colecția „Memorii/jurnale”, observăm istoria multilaterală a unei mame care își abandonează copilului, a unei micuțe care ajunge să scape din labirintul demografic ceaușist, și un tată necopt care refuză să-și asume responsabilitatea pentru o pasiune trecătoare.
Volumul este o carte document, o anchetă jurnalistică de maximă anvergură, în care cei doi autori, Xavier – Marie Bonnot și Marion Le Roy Dagen, dezvăluie semnificația interdicției forțate a avorturilor, efectele imense ale acestei campanii promovate de Geniul Carpaților, și cum un document negândit a mutilat destinele a milioane de români.
Este destul să citești astfel de pasaje ca să înțelegi atrocitatea acestui fenomen:
„În 1976, anul când a venit pe lume Marion, România era condusă de un diavol, de felul celor pe care numai ideologiile totalitare sunt în stare să-i creeze: Nicolae Ceaușescu. Un sinistru comunist de carton. Un lup al Carpaților. Care zâmbește, bonom, într-un decor de mucava în timp ce copii înarmați cu poezii și cântece, îl ridică în slăvi. Și care distruge, deportează, elimină, jefuiește, masacrează.”
sau:
„N-am mai deloc amintiri frumoase din copilărie, fiindcă era foarte greu. Am muncit mult. N-aveam nici o păpușă. Nici jucării. Mama se purta foarte rău cu mine. N-am stat de vorbă niciodată, nu m-a-nvățat niciodată ce e bine și ce e rău în viață, așa cum fac mamele cu fetele lor.”
Realitatea și existența de proscriși a celor din spațiul românesc debordează în paginile acestui volum. Este o durere pe care o poartă un popor și pe care, nu se știe de ce, o trece cu vederea, ascunzând-o în adâncurile memoriei colective. Marion este un copil noroc, care și-a pierdut (doar) 6 ani din viață, în instituțiile de protecție socială, deși nimeni nu poate spune dacă e mult sau puțin. A fost adoptată de un cuplu francez, care a reușit, cu multă muncă, să îi redea senzația de normalitate, atât de deficitară și precară în perioada comunismului naționalist din România.
Lectura unei astfel de cărți este dificilă, complexă, deoarece te transpune într-o realitate care pare a fi desprinsă din utopii. Este densă ca fundal emoțional, complexă factologic și te detașează voit de orice fel de supoziții cotidiene. La finalul unei astfel de cărți nu te mai întrebi despre moralitatea avortului, ci despre condiția demnității umane, despre nevoia de a fi înțeles de statul în care trăiești. Astfel de întrebări, de multe ori, rămân a fi doar retorice, iar nouă, în calitate de cititori, nu ne revine altceva decât să medităm atent asupra lucrurilor.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Adevărul.ro)
