„anchilopoetica”, de Ioan Mateiciuc
Alexandria Publishing House, Suceava, 2020
Cu ilustrații de Ioniță Benea
Prietenii știu că am o relație apropiată cu „anchilopoetica”. Nu știu dacă și Ioan Mateiciuc are aceeași relație (sincer, sper să nu), dar dacă o are, atunci înțeleg mai bine această carte, aceste versuri pe care el le creează visceral, manifestând în multe rânduri un fel de ură, de respingere față de lumea „civilizată”, lumea din jurul său. Pentru că atunci când ai trăsăturile pe care le simt eu, devii uneori asocial, devii distant, chiar dacă la suprafață ești mereu vesel și fericit. Poate tocmai de aceea am simțit multe din paginile sale drept carnale, dure, asociale. Sau poate nu am privit cum trebuie, pentru că în orice poezie autorul își creează propria lume, pe care e greu să o ghicim.
Cinci poezii preferate:
***
logica e o mireasă
care se plimbă desculță printr-un poligon de tragere
o altistă ce își freacă mâinile
o gimnastă înfășurată în dantelă multicoloră
trupul ei trasează câteva sute de drumuri
***
astăzi
ne vom costuma în oameni și
vom ieși în stradă
cine știe. poate
nu ne va recunoaște
nimeni
***
îmi amintesc cum oamenii creșteau frumos
fiecare pe oasele proprii.
puțini înțelegeau
gravitația
***
vom luneca fără întoarcere cu picioarele moi
nimic nu va răspunde strigătului nostru
nimeni nu va înțelege direcția în care pulsăm
vom sta luminați de farurile unui mustang
ne vom cresta pe glezne organe vitale
nimic nu va răspunde sângelui nostru codat
nimeni nu va controla degradarea
***
odată eram la wodzislaw călcând pe urme de obuze să nu risc nimic
căci anii mei se numărau în cartilagii osificate
anchilopoietice
Puteți cumpăra cartea: Librăriile Alexandria.
(Sursă fotografii: Pagina de facebook a autorului)
