”Chemarea tribului”, de Mario Vargas Llosa
Editura Humanitas Fiction, București, 2019
Traducere din spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți
Volumul lui Mario Vargas Llosa oferă cititorilor o pledoarie viguroasă și captivantă pentru liberalism. Povestea devenirii intelectuale a autorului se intersectează subtil cu biografiile unor mari gânditori liberali, rezultând un dialog al ideilor deopotrivă consistent și savuros.
Vargas Llosa subliniază de la bun început că liberalismul “nu are răspunsuri pentru toate problemele, cum pretinde marxismul, și admite în sânul lui divergențele și criticile, plecând de la un ansamblu mic, dar inechivoc, de convingeri”. Lipsa de dogmatism a doctrinei liberale o face flexibilă și adaptabilă la realitatea în continuă schimbare. Mai mult, liberalismul a apărat lumea cel mai mult de ceea ce Vargas Llosa – care a fost marxist în tinerețe! – numește chemarea tribului, utilizând o formulare a lui Karl Popper. Despărțirea de spiritul tribal, izvor de naționalism și fanatism, este facilitată de liberalism, care oferă o marjă consistentă de libertate cetățenilor. Libertatea aceasta vine însă la pachet cu o anumită doză de responsabilitate individuală care trebuie asumată de fiecare, ceea ce nu se întâmplă într-o societate închisă…
Înfrângerea liberalului Vargas Llosa în competiția electorală din 1990 cu Alberto Fujimori pentru poziția de șef al statului peruan – descrisă pe larg într-o altă carte excepțională a laureatului Premiului Nobel pentru Literatură, “Peștele în apă”, – poate fi văzută drept o pildă elocventă despre pericolele întoarcerii la populism și primitivism. Liberalul autentic a eșuat în acea bătălie politică purtată cu demagogia și autoritarismul. Tentația irațională a oamenilor de a se subordona unui șef atotputernic care să ia decizii pentru ei tinde să se reîntoarcă mereu în actualitate și, pentru a o combate, lupta pentru responsabilitate și libertate individuală este o necesitate permanentă. Sfârșitul istoriei prezis în spectaculosul an 1989 de către Francis Fukuyama a fost doar o iluzie periculoasă…
Portretele lui Adam Smith, José Ortega y Gasset, Friederich von Hajek, Sir Karl Popper, Raymond Aron, Sir Isaiah Berlin și Jean-François Revel sunt cu adevărat memorabile, căci viața și ideile lor sunt contopite de Vargas Llosa într-o viziune simbiotică remarcabilă. Polemicile de mare intensitate intelectuală dintre Popper și Wittgenstein ori dintre Hayek și Keynes sunt puse în pagină cu un rafinament uluitor. Nu îmi imaginez că altcineva ar fi putut să le evoce mai bine decât reușește Vargas Llosa…
În capitolul dedicat lui Adam Smith, autorul nu omite “amănuntul” că părintele spiritual al liberalismului economic a acceptat să fie șeful vămii din Edinburgh! Și se pare că omul care a creat celebrul concept al mâinii invizibile a pieței și-a îndeplinit cu multă conștiinciozitate această funcție. În mod paradoxal, „apărătorul cel mai entuziast de pe lume al comerțului liber și-a sfârșit zilele într-un post a cărui simplă existență reprezenta negarea celor mai îndrăgite idei ale sale.” Poate că paradoxul este însă doar aparent, căci liberalii nu doresc nicidecum suprimarea statului, iar Adam Smith „ar fi fost surprins dacă ar fi putut afla că în viitor teoriile lui aveau să fie acuzate, de dușmanii liberalismului și ai întreprinderii private, că sunt lipsite de sensibilitate și solidaritate; el era sigur că investigația lui era de partea celor nevoiași și că va contribui la eradicarea sărăciei.”
Adversarii liberalismului – de la conservatori la comuniști – au aruncat cu multe pietre în acesta de-a lungul timpului, dovedind o perseverență demnă de o cauză mai bună. Și nu s-au oprit nici în prezent… O veste bună pentru viitorul acestei doctrine ar fi că și-a găsit în persoana lui Mario Vargas Llosa un apărător autentic, lucid, coerent și convingător!
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Theparisreview.org)
