”Ce-a vrut să spună autorul”, volum coordonat de Marius Chivu
Editura Polirom, Colecția ”Ego. Publicistică”, Iași, 2013
Un volum de interviuri cu unele dintre cele mai importante personalități culturale din România este o delectare, iar atunci când de cealaltă parte a microfonului (sau reportofonului) este un critic literar tânăr, precum Marius Chivu, întreprinderea reușește cu și mai mare succes. Marius Chivu, redactor la Dilema Veche și Dilemateca, a reunit în volumul cu titlul foarte inspirat ”Ce-a vrut să spună autorul” o serie de interviuri publicate în revistele menționate anterior în perioada 2002-2012, lăsând însă posibilitatea autorilor să își susțină pozițiile, să și le retracteze sau măcar să aducă nuanțe noi spunerilor de altădată prin intermediul unui ”update” la fiecare interviu.
Față de interviurile pe care noi sau alții le realizăm cu autorii din literatura română contemporană, este clar că un critic literar precum Marius Chivu are mai multe avantaje, pentru că volumul în sine să fie un ”îndreptar”, un punct de plecare în a cunoaște autorul din spatele operei, omul din spatele scriitorului, motivațiile pentru care au pornit pe drumul literaturii: criticul literar citește, ca fișă a postului, literatura română și emite zilnic, săptămânal judecăți de valoare asupra lecturilor sale; criticul literar face parte din lumea literară și cunoaște scriitorii, fiind familiarizat de mult timp atât cu opera acestora, cât și cu omul creator; criticul literar este inteligent, cunoaște profunzimile literaturii, poate discuta liber despre opinii, stiluri, genuri, viață și poate face mai ușor paralele între literatura română și cea străină, între ficțiune și poezie, între epic și liric. Cumulând toate acestea, rezultă o carte foarte reușită, o delectare pentru cititorul ce dorește să afle mai multe despre autorii români și operele lor.
Din fiecare interviu, din fiecare răspuns la întrebările lui Marius Chivu, aflăm ceva de spre scriitor și lumea lui, despre opere și personajele sale, despre lumea literară și culturală românească, despre oamenii din spatele cărților, prietenii acestora și activitățile lor din afara literaturii. Aflăm, de exemplu, cum s-a folosit Emil Brumare de propria lui poezie pentru a cuceri femeile, ce părere are Cătălin Dorian Florescu despre literatura română și cât a apucat să citească din aceasta, de ce consideră Angela Marinescu că ”iubirea cea mai pură există numai între persoane de același sex” sau de ce nu mai scrie Ioana Pârvulescu cronică literară.
Cele mai interesante rânduri au fost inevitabil cele despre evoluția literaturii românești, despre condiția scriitorului și a editorului în lumea modernă și afectată de criză, despre cititorul modern și lecturile de care este acesta atras. Vă las în compania unora dintre aceste ”reacții”, pe care le putem desigur comenta împreună:
-Mircea Cărtărescu: ”Lectura nu are ca inamic ceva din afară. Nu televizorul, computerul, ritmul vieții etc. Ne fac să nu mai citim (cum trebuie), ci slăbirea generală a interesului nostru pentru existență, pentru viața interioară, hipoprosexia spiritului nostru în epoca în care trăim. La capătul zilei, când suntem frânți de oboseală și când am făcut bătături de atâta zapat telecomanda, ne zicem: ”Ia, până adorm, să mai citesc și eu ceva, așa, ca să nu-mi pierd bunele obiceiuri.” Și, revoltându-ne împotriva superficialității noastre, având remușcări că ne-am pierdut vremea cu tembelizorul, luăm cărți grele și impozante, Musil, Kirkegaard, Dumnezeu mai știe ce. Și citim câteva pagini, distrați, nu altfel decât dacă, pur și simplu, am fi dat televizorul pe un nou canal. Lectura adevărată nu se opune decât lecturii false, superficiale, fără mai multă valoare decât simpla răsfoire mecanică a paginilor. Dacă o carte nu înseamnă pentru tine o grefă pe creier, dacă nu te implici în lumea ei cu tot trupul și spiritul tău, mai bine pentru tine e să stai în fața televizorului. Vei fi mult mai câștigat. Agonia cărții în lumea de azi e o consecință și un semn al distrugerii vieții interioare, al agoniei omului în tot ce are mai bun și mai adevărat.” (pag. 38)
-Andrei Codrescu despre criza poeziei: „Problema editurilor este cu romanul, nicidecum cu poezie: romanele nu se vând pentru că-s prea lungi și prea plictisitoare. O mână de romane atrag atenția și adapă motorul publicitar când se face un film din ele, dar sunt, de obicei, proaste sau explicații anecdotice ale unor idei poetice. Acum e ora poeziei, amurgul e al romanelor. Romanele există mai bine în cărți, pe Internet poeziile-s mai accesibile; noua generație are atenție multilateral scurtată și circuite rapide.” (pag. 66)
–Dan Lungu: ”Noi aici vorbim cu mare dispreț de autorii comerciali, ca și cum România ar fi plină de ei. Ca și cum orice scriitor consacrat, dacă și-ar încorda mușchii nonestetici, mâine ar scrie Alchimistul, Codul lui Da Vinci sau Harry Potter. Tare mi-e că ar da chix! Apoi uităm că Yukio Mushima, de exemplu, n-a scris numai capodopere, ci și o groază de cărți comerciale. Eu am un anumit respect pentru autorii într-adevăr comerciali. Mai triști mi se par cei din zona gri, care nu sunt vandabili nici în zona ”esteticii pure” și nici vandabili pe piață.” (pag. 172)
Interviurile sunt însoțite, așa cum spuneam mai sus, de un ”update” al scriitorului, care împrospătează peste ani răspunsurile de odinioară, dar și de întrebări și răspunsuri ”bonus”, preluate din revista Dilematica, unde personalitățile culturale au răspuns unor anchete, întrebări pe care ni le punem odată în viață fiecare dintre noi: Unde și când ați făcut prima călătorie în străinătate?, Ce cuvinte (nu) vă plac?, Unde și când ți-ar plăcea să călătorești în timp?, Ce scriitor ați invita la un chef imaginar?, Care a fost primul disc cumpărat?, etc.
În final, trebuie să vă las în compania personalităților culturale intervievate de Marius Chivu. Lista este lungă și, deși o găsim și pe site-ul Polirom, îmi permit să o copiez și aici, în speranța că măcar câteva dintre aceste nume vă vor atrage să căutați cartea, să o cumpărați și o lecturați cu aceeași plăcere ca și mine: Ștefan Agopian, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Livius Ciocârlie, Andrei Codrescu, Dan Coman, Gheorghe Crăciun, Cătălin Dorian Florescu, Șerban Foarță, Radu Pavel Gheo, Nora Iuga, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Angela Marinescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Răzvan Petrescu, Andrei Pleșu, Ioan Es. Pop, Ana Maria Sandu, Robert Șerban, Tia Șerbănescu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici, Radu Vancu. Nu fac o ierarhie a lor, nici a răspunsurilor oferite de aceștia. Unii au fost jucăuși, alții serioși, unii au fost înțelegători, alții au fost prețioși și mai puțin inteligibili, unii au fost la fel cum ni-i imaginat, alții au fost imprevizibili sau surprinzători. Dar cu fiecare interviu, veți fi mai aproape de scriitorul adevărat.
