”Insu-Pu. Insula copiilor pierduți”, de Mira Lobe
Editura Paralela 45, Pitești, 2017
Ediție revizuită de Claudia Lobe
Traducere din limba germană de Monica Grigore
Așa cum îi spune și numele, ”Insula copiilor pierduți” are în centrul său o insulă, pe care naufragiază niște copii, plecați din țara natală, Urbia, surprinsă de un război feroce, spre țara neutră Terrania, acolo unde domnește un președințe de treabă, care îi face (aproape) toate poftele nepotului preferat, Michael. După ce un copil din Urbia, Stefan Morin, trimite o scrisoare președintelui Terraniei, prin care îl roagă să îi accepte pe copii în țara sa pașnică, iar Michael descoperă scrisoarea aruncată la gunoi, se ajunge la un acord și câteva nave pline de copii din diferite categorii sociale pornesc spre țara mult-visată, în care pot să doarmă fără să se teamă. Numai că nu totul este atât de simplu, furtunile au existat mereu pe mare, iar minele de război ating una din nave:
”Când se umplu prima barcă de salvare, se putu observa deja că Țara de Foc se scufundă. Se simți o scuturătură ușoară prin corpul navei, care începu imediat să se încline într-o parte. Trebuie spus că, fără excepție, copiii se comportau rezonabil. Adulții și-ar fi pierdut capul în acele momente; s-ar fi ciocnit unul de altul, probabil că ar fi preferat să sară în apă, și ar fi îngreunat munca mateloților cu lipsa lor de stăpânire de sine. Dar copiii știau că nu are niciun rost să intre în panică, să țipe sau să sară peste bord. Știau că mateloții o să facă tot ce era posibil pentru a-i salva. Aveau încredere în căpitan, care îi asigura întruna că au destul timp și destule locuri în bărci, așa încât toți se vor îmbarca în siguranță.” (pag. 36)
Mare parte a volumului se ocupă despre supraviețuirea celor care, după ce nava se scufundă, sunt luați de curent și purtați pe o insulă necunoscută, nepopulată, departe de civilizație. Sunt unsprezece copii, foarte diferiți, care nu se cunosc (excepție fac frații Morin, Stefan și Thomas), fiecare cu un trecut distinct și complex, dar care îi va ajuta atunci când vor fi necesare deprinderi pentru supraviețuire. Norocul lor este că, printre ei, se află și Oliver, un cercetaș ce știe atât armele și cele necesare pentru a trăi pe termen lung pe insulă, cât și să aplice sfaturi și experiențe pentru o organizare optimă. Desigur, nu toți sunt la fel, mai ales din punct de vedere al bunătății, așa că vor exista și conflicte, chiar exiluri, dar și bună înțelegere și muncă în echipă.
Una dintre cărțile mele preferate a fost întotdeauna ”Robinson Crusoe”, de Daniel Defoe, pentru că te învață și supraviețuire, dar te și îndeamnă la prețuirea micilor lucruri practice pe care oamenii le învață de-a lungul vieții. Pe același tipar a fost construit și acest volum, de vreme ce copiii naufragiați învață să supraviețuiască și fac echipă, în funcție de competență: fetița venită de la circ se cațără în copaci pentru nuci de cocos și alte fructe; fiul tâmplarului ajută la construit un adăpost; până și mica baroneasă, care pare că nu se pricepe la nimic, ajută la împletirea de rogojini. Cei ajunși pe insulă își raționalizează porțiile, vânează și pescuiesc, găsesc capre sălbatice și le mulg pentru lapte, se împrietenesc cu maimuțele și descoperă tuberculi dulci. Totul este o aventură și este palpitant, iar copiii vor îndrăgi aceste întâmplări:
”Fiecare avea turul pantalonilor întărit cu o altfel de blană: a lui Oliver venea de la o capră bălțată, a lui Stefan de la un iepure maroniu, iar a lui Sepp de la un iepure blond. Au început să-și pună și în încălțări fâșii de piele, pentru că nu aveau cu ce să cârpească ciorapii. Încetul cu încetul, copiii orășeni bine îmbrăcați au devenit o ceată de Robinsoni pe jumătate sălbatici. Le-au crescut plete, iar părul li s-a încâlcit, deși îl mai tăiau cu forfecuța Linei. Nici baia și spălatul pe dinți nu decurgeau ca acasă. Fetele erau mai curate decât băieții. Ele se pieptănau și în fiecare dimineață mergeau la izvor să se spele.” (pag. 150-151)
Foarte interesantă povestea acestei cărți, pe care o aflăm dintr-o ”precizare” de la finalul cărții făcută de Claudia Lobe, fiica autoarei: Mira Lobe a scris acest volum ca o critică la adresa războiului (a fost publicat inițial în 1948 la Tel Aviv); în timpul celui de-al doilea război mondial, anumite state, prinse în vâltoarea conflictului, au realizat câteva transmutări de populație, mai ales femei și copii, astfel încât aceștia să ajungă în locuri pașnice și să nu sufere de pe urma bombardamentelor sau luptelor terestre; astfel, în prima ediție a cărții, copiii purtau nume englezești, nu trăiau în Umbria, ci în Marea Britanie, nu plecau spre Terrania, ci spre Statele Unite, iar Michael, cel care i-a chemat pe copiii spre țara lui, era nepotul președintelui SUA. Când volumul a apărut în limba germană, autoarea a schimbat numele copiilor și teritoriilor, cartea și-a pierdut analogia evidentă, dar a rămas o pledoarie împotriva războiului și a traumelor sale și pentru păstrarea inocenței copilăriei, care trebuie ferită de efectele nocive (morale, sociale, economice etc.) ale conflictelor între țări. Un roman simpatic și foarte potrivit pentru toți cei cărora le place aventura, fie ei copii sau adulți.
