”O sută de kilometri mai la nord”, de Lucia Cuciureanu
Editura Casa de Pariuri Literare, Seria „Poezie”, Colecția „Prezent”, București, 2015, 106 p.
Poeta și eseista Lucia Cuciureanu are un discurs specific, bazat pe metafore, cu o identitate clară chiar din fișa de prezentare din acest volum (scrisă, de asemenea, în versuri): „profă de limba română de pe vreme lui Nichita / până mai azilele trecute”.
Metaforele poetei trimit către acel vag de unde poate porni aproape orice, metafore in absentia: „ceea ce vezi / iese la iveală când dansezi” (îmi crapă mâinile); „până dimineața / vinul roșu din ceasul electronic / se rostogolea în pahare” (tot ce e aici); mergând la o cascadă de metafore, unde ultimul cuvânt treește alte asociații și realizează alte trimiteri: „cel ce împarte te-a uitat / într-un tren de noapte / conductorul a adormit / steaua polară a dispărut / de pe radar” (aleandra are stetoscopul la gât).
Cu toate acestea, citatul demitizator este o tehnică predilectă – deși vine clar în contradicție cu metaforismul omniprezent. Chiar primul poem începe astfel: „ar trebui să vorbim / numai cu la la la”, iar titlul acestuia (bricheta lui noica și măgarul lui cioran) se referă la false citate sau situații culturale (poate că a existat o brichetă a lui Noica, poate și un măgar pentru Cioran – quid prodest?), în care un eu cabotin începe să creeze, să se pună în abis, să se autochestioneze, jucînd roluri peste roluri. E clar, autoritățile nu mai sunt ce au fost; un ciclu de poeme este prefațat de un motto, pertinent, semnat de Maica Tereza în Etiopia: „Știu să dau injecții foarte ușoare în fund”.
Din acest spectacol, uneori mai pertinent, alteori mai puțin pertinent, se naște poezia cu toate impreciziile și fragilitățile ei, o poezie a personajelor, o poezie despre plecare, despre înstrăinare (nordul Luciei Cuciureanu nu are trăsăturile lui George Vulturescu, cel autodenumit „poet al Nordului”), punctul cardinal nemaifiind un reper sau un deziderat, cât un simbol al depeizării. O poezie cu Alexandra, cu Emil și cu Aglaja, o poezie a regretelor și a altor sentimente, cu o viață proprie și un nedezmințit parfum de epocă.
