”Kazim (contemporani cu primăvara arabă)”, de Andrei Zbîrnea
Editura Herg Benet, Colecția Colecția √5, București, 2014, 104 p.
După Rock în Praga (2011), Andrei Zbîrnea își esențializează în acest al doilea volum discursul poetic, cu ajutorul a două personaje-heteronim (după cum se prezintă), două personaje prin care poți vedea lumea: kazim și ásha. Ele se uită la ceea ce se întâmplă și mai ales la ceea ce se spune despre ceea ce se întâmplă – definiție dintotdeauna a presei.
De aceea fiecare poem reprezintă o temă sau o preocupare a lumii contemporane (așa cum cred cele două personaje), în limbaj internautic exprimată printr-un hashtag, cu semnul # (diez), ce însoțește fiecare titlu; uneori personajele se îmbrățișează (și apare „kazasha”), își beau cafelele sau consumă știrile, consumîndu-și în același timp existența de-a lungul celor trei părți ale volumului: zabriskie point, fractali și anafilaxie. Și apar în această curgere a eului știri mai vechi și mai noi, parte a unui țesut unic, cu #balotești 1995 (care trimite la prăbușirea unui avion Tarom), piața taksim, euromaidanul, ucigașul breivik, războiul din siria, dar și cu #μtorrent, #h&m, muzica „pe” shuffle, like pe facebook (este acesta un semn de existență?).
Deși format pe baza unor „texte de consum” (de/ din presă), discursul lui Zbîrnea este unul sofisticat, pentru că reprezintă imaginea unui eu cu dilemele lui, cu incertitudinile sale; se creează astfel un amestec în care, de exemplu, secondlife, jocul complex virtual de mimare a unei existențe, rămâne secondlife făcând în același timp parte din viața reală. Este un decupaj artistic al realității, al lumii în care există și proiecțiile noastre despre ea și evenimentele brute (ce îi pot provoca poetului șocuri anafilactice, dovadă degetele reci ale învățătoarei ce așază coronița pe capul copilului, la sfârșitul anului școlar).
Cu discrete citate din Mircea Ivănescu (kazim, nepot al lui mopete, ce preferă știrile și ecranele știrilor), cu versurile lui Emil Brumaru imaginate pe zidul Pentagonului, există o lume în care „dihania”, „pocitania”, emite amenințări surde pentru heteronimele lui Andrei Zbîrnea (iar la un moment dat „dihania” privește la orașul Kiev). Volumul Kazim devine astfel o mărturie importantă, de calitate, despre o lume ce nu va mai exista în curând, din care va fi dispărut twitterul, în speță comunicarea. Cumva a început să vină?
