”Puțin sub linie”, de Robert Șerban
Editura Cartea Românească, București, 2015, 72 p.
Robert Șerban este un poet care scrie rar (un volum la 4 sau 5 ani), dar are, paradoxal, o activitate publicistică și editorială deosebită. Gustul pentru poezie este cultivat prin cărțile publicate de-a lungul timpului la Editura Brumar, pe care a înființat-o, una dintre puținele edituri „de poezie” de la noi, pusă în pagină în ediții vizuale, cu ample corelații iconografice cu textul, tinzând spre cartea-obiect. Pe de altă parte, autorul este și un cunoscut jurnalist (în presa scrisă și audio-video din Timișoara), specializat pe articole de atitudine și emisiuni de tip dialog cultural, de unde au rezultat volume precum Ochiul cu streașină (2007) sau cel de convorbiri cu Șerban Foarță (2013).
Recentul volum de poezii al lui Robert Șerban este alcătuit din două mari straturi: unul care continuă explorările din volumele precedente, iar altul care prospectează. Astfel, tema ratării este un pretext pentru prelungirea acelorași teme și obsesii din volumele anterioare, dintre care se detașează ceea ce s-ar putea numi „demonismul matern” (incluzând și figura bunicii), Urmutter teribile, care pot tăia limba cu cuțitul, care au înfățișarea Morții („Fericita zodie a câinelui” din volumul anterior, Moartea parafină, 2010, este un exemplu), care cenzurează, deformează, creând în același timp reflexe sau personalitate, educând la modul acesta castrator.
O religiozitate difuză, transmisă din volumele anterioare, prin simbolul crucii, reapare și aici; doar că eternitatea lemnului este schimbată acum de „una dintr-un metal greu / și cam scump” – la inițiativa preotului; pânzele de păianjen ce creșteau altădată (în alt text: Moartea parafină) la subțiorii crucilor sunt acum uitate. Legătura este realizată de tema morții, creștinismul acesta popular conduce către tema morții, în diferite variante privită și presimțită într-un volum precum Cinema la mine-acasă (2006) sau un poem de felul „Un sicriu frumos mirositor” (care dă și titlul pentru o antologie de autor).
Rolul de părinte revine de astă dată poetului – și aceasta poate fi o nouă temă a acestui volum din 2015 – iar gesturile lui se disjung clar de sadismul sub care a crescut poetul; timpul a trecut, bunica teribilă are acum Alzheimer și este invocat un soț, bunicul care o bătea, tribunalul lui Robert Șerban devenind complex, dificil de elucidat, suscitând întrebări care sunt transcrise în poeme.
Sarcasmul amar, prezent și în volumul de față, este dublat de un ochi critic, îndreptat asupra realității (Ochiul cu streașină i-a spus poetul, într-un volum de publicistică), asupra posibilităților ei poetice, textele jurnalistice fiind o parte mai realistă, mai tranzitivă, a poemelor ce redau actualități subiective; uneori, derizoriul actualității mai străbate în poem; în „Loialul, trădătorul” din Puțin sub linie se întreabă cu parcimonie despre unele sticle de plastic, pe care le-ar fi împrumutat unui vecin să-și tragă țuica. Nu vrea să îi scape nimic.
Este metoda cea mai comună a unui scriitor exigent, care pretinde celorlalți exact ceea ce își pretinde.
