Compania poeţilor tineri în 100 de titluri (I)

“Compania poeţilor tineri în 100 de titluri”, alese de Dan Coman şi Petru Romoşan
Editura Compania, Bucureşti, 2011

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Compania.

Am făcut rareori pe acest site recenzii ale unor cărţi de poezie, pentru că m-am considerat întotdeauna un nespecialist al acestui gen, fiind pentru mine prea greu de pătruns în misterele, metaforele sau altor forme de expresie poetică. Cu toate acestea, nu refuz să citesc poezie, nu refuz să comentez anumite forme poetice şi anumiţi autori în cercuri restrânse de prieteni.

Odată cu apariţia antologiei de la editura Compania, am aflat şi numele unor autori români tineri, dar şi felul în care literatura românească de acest gen îşi construieşte viitorul. Dacă despre unii autori aflasem deja lucruri frumoase (cum ar fi despre Marin Mălaicu-Hondrari, Claudiu Komartin, Radu Vancu, Dan Coman), acum am fost impresionat de alţii şi de poeziile lor, pe care le veţi regăsi mai jos.

Pentru că nu sunt un specialist în poezie, mai cu seamă cea modernă, contemporană nouă, vă voi lăsa în continuare cu câteva dintre cele mai frumoase poezii din această carte, după părerea mea.

Azi nu mi-e frică de linişte, de Gabi Eftimie

de obicei vorbeam cu el când dormea
şi el mă asculta
îi spuneam cele mai interesante lucruri
care s-au întâmplat în capul meu
îl mângâiam în timp ce vorbeam cu el

era prietenul meu cel mai bun

îi ţineam mâna pe capul meu în timp ce dormea
să simt căldura şi liniştea şi îi povesteam
despre pietrele pe care le ridicam când eram copil
sub care găseam gândaci şi târâtoare
îi spuneam despre un loc unde plouă întruna
şi unde
atunci când vor să moară
oamenii se culcă pe jos cu gurile deschise
cu feţele întoarse spre cer

Ce ascunzi în palmă?, de Claudiu Komartin

Tot ce e înăuntru toată chestia aia învăluită într-un abur auriu
susurând a împăcare şi linişte
s-a surpat
parcă aş avea iar 8 ani şi toată puştimea din vecini
nu vrea altceva decât să-şi şteargă bocancii pe mine
arată-ne ce ascunzi în palmă, arată-ne
îmi spun ei
după ce s-au aşezat ne-ntrebati
şi mă pocnesc peste ceafă îmi zdrelesc buzele
cu palmele lor înnegrite de praf
pe care şi le mai şterg uneori cu scuipat
în timp ce eu hohotesc şi hohotul meu se întinde ca o apă
limpede peste masa cuprinsă de flăcări
arată-ne arată-ne arată-ne totul
flăcări sumbre şi reci pe care nimeni nu le observă

am intrat într-un spaţiu strâmt şi prost luminat
după câteva clipe am înţeles că nimic nu o să mai fie la fel
nimic nu va putea înlocui camera îngustă şi primitoare
în care am crescut
în care am avut primele experienţe şi am visat cu ochii deschişi
acum ochii mei încă mai încearcă să se obişnuiască
îmi arde gâtul
parcă aş respira nisip
iar asta e numai o parte a poveştii

nu mi-a luat mai mult de 30 de secunde
am fugit fără să privesc inapoi
nu mai voiam nimic
nu mai voiam să fiu bun sau măcar viu nu mai voiam
nici să le fac tuturor proştilor pe plac
arată-ne ce ascunzi în palmă, arată-ne!
mă împiedicam la fiecare pas alunecam prin noroi
nu mai puteam nici să urăsc
eram nerăbdător şi ostil şi aş fi primit orice

sunt un iepure uite cum fug

sunt un şoarece într-un labirint îngheţat
zdrobeşte-mi capul mai repede

arată-ne arată-ne arată-ne totul

sunt o insectă brutală şi tânără
iubeşte-mă

Pindar şi mahmureala, de Radu Vancu

Cami în braţele mele, noaptea smolită sfârâind sub picăturile ploii.
filmul suedez văzut la raluca, reconstruction, în englezeşte, a ajutat,
nu mai e supărată pe mine şi corpului meu îi e mai bine,
chiar dacă mahmureala de la ţuica de aseară nu mi-a trecut de tot
şi carnea îmi arde încă întunecată ca noaptea.
alcoolul e bun, însă acum e de două ori mai bună apa

nevăzută a ploii alinându-mi fierbinţeala. post potatum omne animal triste.

tristă e carnea după beţia cu alcool ca şi după beţia cu cărţi.
invers decât cei din familia noastră, am cunoscut-o mai întâi pe cea de-a doua,
deşi acum cea dintâi îmi e tot mai familiară. nu încăpeam două beţii deodată,
duhul băuturii îmi era în vremurile alea duhnet. ne pornim încet către casă.
reconstruction. da, reconstruiesc acum convalescenţele tale după excesele etilice,

când beai jumătate de litru de apă din sticla de lapte umplută la robinet
şi mă uitam catalepsat de fascin la gâtul tău pulsând ritmic şi la ochii închişi de plăcere,
de-aş fi ştiut deja că zeii există şi în bucătărie aş fi putut crede că eşti un zeu, zeul meu,
cu maioul rupt şi pătat de sânge şi chinuit de setea febricitantă a mahmurelii;
nu ştiai grecii, dar îi contraziceai în clipele alea când străluceai de bucuria bolii învinse –
(orice beţie e o boală învinsă) – aurul e bun, apa însă e de două ori mai bună.

(va urma)