”Caragiale, diavolul din detalii”, de Simona Vasilache
Editura Casa de Pariuri Literare, colecția „Remember”, coperta de Vasile Mureșan Murivale, București, 2015, 84 p.
Simona Vasilache se dezbară de prejudecățile notelor sau ale bibliografiei în acest eseu despre Caragiale, conceput în 26 de „tablete” critico-tematice despre diferite aspecte, legături și corespondențe din opera marelui scriitor. Cel puțin la prima vedere, pentru că volumul are la bază o bibliografie onorabilă, fie mărturisită – atunci cînd scrie despre Amintiri despre Caragiale (o antologie de Ștefan Cazimir sau despre „11 februarie”, completare la Calendarul după Caragiale, de Liviu Papadima, Călin-Andrei Mihăilescu și Rodica Zafiu), fie nemărturisită, atunci cînd „pune pe masă” feluri de bucate sau alcoolurile sau băuturile răcoritoare (despre care vorbise și Eugen Simion).
Volumul este gândit contrapunctic, cu abordarea unei teme în primele 13 capitole și apoi reluarea ei în partea a doua (celelalte 13 capitole), așa cum se întâmplă cu timpul, analizat „la minut” sau „la an” (ani semnificativi sau nonsemnificativi, de la 1821 la 1884 sau 1894 etc.) sau cu numerele și felul în care personajele se încurcă la numărat, respectiv banii („paralele”) și greutatea lor.
Prin paralelisme semnificative (trenul, la Caragiale și la Rebreanu din nuvele și romane sau inserturi mateine, de mare finețe) ori prin comparații de personaje (Cănuță și Popa Duhu al lui Creangă), cu exemple din Caragiale comicul și din Caragiale dramaticul (Păcat…, Năpasta) – poate din dorința de a da o mai mare unitate și coerență unei opere de altminteri recunoscut coerentă, Simona Vasilache scrie cu vervă și persuasiune așa cum făcea Ioana Pârvulescu (Alfabetul doamnelor – și al domnilor).
Și pare a nu-i scăpa nimic: nici măcar neprevăzutul sau coincidența, cîinele, rolul copilului (cu drepturi sau fără, în funcție de familie), moartea și autohtonizarea ei, în fine, pălării și scrisori, o mulțime de obiecte dintre care se ivesc momente agreabile pe limba lui Caragiale.
Cu ludicul studiu al Simonei Vasilache se pare că se consolidează o nouă caragiologie, a celei mai recente generații, reprezentată deopotrivă de Ioana Pârvulescu sau de Angelo Mitchievici.
