”Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească 1750-1860”, de Constanța Vintilă-Ghițulescu
Editura Humanitas, Seria „Societate & Civilizație”, București, 2015, 488 p.
O definiție restrânsă a românității este principiul acestei lucrări de o erudiție deosebită: sunt create, după vorbele autoarei, (premisele pentru) „scene de viață cotidiană” din Moldova și Țara Românească , din a doua jumătate a secolului XVIII și prima jumătate a secolului XIX. Astfel, sunt puse la contribuție o mare varietate de surse, provenind din arhive, colecții de documente, presă, coduri de legi, dar și manuale, cronici, poeme, cărți de bucate, folclor (acestea din urmă, puse sub semnul larg al „surselor narative”). Documentele cercetate au o foarte mare varietate: inventare, liste de prețuri, testamente, foi de zestre, corespondență, stampe, acte de cancelarie domnească sau boierească, încadrându-se în recenta disciplină academică LuxFaSS (acronim pentru „Luxury, fashion and social status”).
Cele șapte capitole ale cărții realizează o radiografie a unei lumi recent creată de filmul lui Radu Jude, Aferim!, pentru care dna Constanța Vintilă-Ghițulescu a fost consultant științific, iar regizorul, la rândul său, primul cititor al manuscrisului prezentei cărți, după cum se mărturisește la începutul volumului.
Studiul de istorie a mentalităților începe la masă, cu „hrana cea de toate zilele”, tratând despre mesele diferitelor categorii sociale: săracul, bogatul, călugărul, oșteanul ș.a., despre masa în vremea postului (Păresimi sau Câșlegi), dar și despre cultura alimentelor, de la cartof la vinuri, rachiuri sau la „iarba dracului”, urmărindu-se periplul acestora în cele două țări române, reacțiile oamenilor, țărani sau orășeni. Două capitole analizează regulile societății; primul dintre aceastea („Civilitatea, ipolipsisul și jocul social”) este închinat unor comportamente ale utilizării unor obiecte precum furculița, cafeaua, dulceața, chiar și siesta, cu pertinente digresiuni despre originea și semnificația lor. Al doilea capitol despre societate („Sociabilitate și petrecere”) aduce fapte și exemple despre petrecerea timpului liber: sindrofia, balul, „cafineaua”, salonul, târgul.
De asemenea, două capitole sunt dedicate economiei corpului; unul este dedicat igienei trupului: apă, săpun, batistă, baie, respirație („«Primineli și sulimanuri»: despre igiena trupului și frumusețea chipului”), iar un al doilea bolilor și doctorilor, rețetelor și curelor („Grijile trupului și maladiile spiritului”).
Nu este uitat universul cotidian public, în speță viața la oraș și la sat, utilitățile publice, iar ultimul capitol tratează tema inexorabilă a morții, ritualuri laice de trecere, succesiuni, moșteniri, valori și atitudini.
Cartea este, după cum declară autoarea, „mai mult povestea celor bogați și mai puțin povestea celor săraci”, „povestea celor care au avut puterea de a spune ceva”. Este impresionantă o observație despre igienă, are poate fi extinsă la întregul sistem de percepții și reprezentări despre putere și despre sine: „asimilarea măsurilor de igienă, iterate la nesfârșit, se face lent și inconsecvent. Citadinul sărac nu poate înțelege utilitatea măsurilor propuse de guvern, guvernul nu are mijloacele financiare pentru a le impune, iar sistemul punitiv este unul al negocierii permanente. Or, asta șterge practic orice formă de eficiență.”
Multe motive de meditație, prin formulări lapidare precum cea de mai sus, poate naște acest volum al Constanței Vintilă-Ghițulescu; în ce măsură ele pot defini o națiune, sau cel puțin istoria ei dintr-o anumită perioadă și dintr-un anumit loc, este datoria cititorului să se întrebe.
