Cantaretul de tango, de Tomas Eloy Martinez

Bruno Cadogan scrie o disertatie despre Jorge Luis Borges si eseurile sale despre originile tangoului. Ramas in pana de inspiratie, Bruno gaseste in intalnirea cu Jean Franco si cele cateva cuvinte ale acesteia despre Martel, imboldul de a pleca spre Buenos Aires, pe urmele lui Borges si a necunoscutului dar fascinantului interpret de tangouri “mai bun decat Gardel”, in speranta descoperirii intelesurilor ascunse de Borges in lucrarile sale.

Proaspat sosit in capitala Argentinei, Bruno face cunostinta cu un personaj pitoresc- Tucuman – care il ajuta sa se integreze in viata de zi cu zi a metropolei si il insoteste in pelerinajul nocturn prin tavernele orasului in cautarea recitalelor sustinute de Martel.Intamplator sau nu Martinez isi cazeaza personajul principal in cladirea care a constituit subiectul povestirii lui Borges “Aleph”, adaugand astfel interesului acestuia pentru miticul cantaret de tango si cautarea aleph-ului, “un punct in spatiu ce contine toate punctele, istoria universului intr-un singur loc si intr-o singura clipa” pe care Borges il descrie ca ” pe o mica sfera cu irizatii, ce emite o lumina orbitoare”, care “se vede in fundul unei pivnite, pe treapta numarul nouasprezece”. Subsolul cladirii este locuit in prezent de bibliotecarul Bonorino, personaj care nu paraseste aproape niciodata spatiul cu pricina, preocupat sa termine “Enciclopedia patriei” si pe care Bruno il banuie ca a descoperit Aleph-ul si il invidiaza pentru aceasta.

Indelungata cautare a lui Martel ii prilejuieste lui Bruno intalniri spectaculoase cu istoria recenta sau mai putin recenta a Argentinei, caci Eloy Martinez a transpus cu succes fapte istorice in experiente traite de catre eroii cartii sale. Fiecare personaj pe care Bruno il cunoaste in peregrinarile sale in Buenos Aires este o transformare si reinventare a unui fapt istoric adus in prezent prin viata unui erou din actualitate.

Viata lui Martel este fascinanta prin ea insasi intr-atat incat sa tina treaz interesul cititorului insa autorul nu se opreste doar la zugravirea acesteia si prin complexitatea destinului cantaretului de tango pune la grea incercare ambitia si motivatia studentului aflat in cautarea sa. Si asta pentru ca Martel isi tine reprezentatiile in locuri aleatorii, care pentru Bruno nu au nici o logica, determinandu-l la un moment dat sa incerce sa intocmeasca “harta”, rationamentul care sta la baza alegerii acestora. Misterul este elucidat insa numai dupa ce se imprieteneste cu Alcira, partenera de viata a lui Martel, care ii clarifica necunoscutele din viata acestuia. Obsesionat de Martel, Bruno dezvolta o atractie pasionala fata muza lui Martel, fascinat si impresionat de devotamentul acesteia fata de muribundul trubadur. Impreuna cu aceasta Bruno face o incursiune prin istoria Argentinei, din 1800 trecand prin era Peron pana in 2001, an de cumpana pentru o tara care experimentand globalizarea, trece printr-o criza puternica plina de paradoxuri precum cel al alegerii si revocarii a nu mai putin de cinci presedinti intr-o singura saptamana.Caci “scena” pe care Martel o alege pentru interpretarile sale reprezinta aceste locuri cu incarcatura istorica, fiecare loc este o poveste, o tragedie, un moment care a marcat Buenos Aires-ul si evolutia politica ulterioara:

• Club Atletico – ” custile in care pierisera sute de prizonieri, fie din pricina torturilor care li se aplicau…. fie pentru ca erau agatati in carlige pana ramaneau fara sange”
• “in fata organizatiei evreiesti de ajutor reciproc din strada Pasteur unde in iulie 1994 sarise in aer o camioneta cu explozibil, daramand cladirea si omorand optzeci si sase de persoane”
• ” la intersectia dintre Carlos Pellegrini si Arendes, unde o sleatha de paramilitari il asasinasera, in iulie 1974, pe deputatul Rodolfo Ortega Pena”
• “in fata vechii fabrici metalurgice din Vasena, in cartierul San Cristobal, unde treizeci de muncitori grevisti fusesera asasinati de politie in timpul protestelor care se cunosc pana astazi sub numele de Saptamana Tragica din 1919″
• “in maruntaiele Palatului Apelor in care fusese gasita moarta Felicitas Alcantara”, in 1899, o fetita de 14 ani al carei asasin nu a fost niciodata descoperit.

Fiecare recital al lui Martel este un omagiu adus persoanelor care si-au gasit sfarsitul in acele locuri. Istoria si mitul se impletesc intr-un labirint aidoma strazilor tumultoasei capitale formand cadrul acestui roman hipnotic.

Martel este un personaj misterios si eluziv: bolnav de hemofilie, cu o voce unica intre tenor si falsetto, n-a inregistrat nicodata nici un cantec insa repertoriul sau contine tangouri din vechime pe care numai expertii si uneori nici chiar acestia nu si le mai amintesc. Apare neanuntat in locuri alese dupa o importanta numai de el stiuta, cantand pentru oricine doreste sa-l asculte iar uneori chiar si numai pentru fantomele unui Buenos Aires demult pierdut, uitat in negura amintirilor si istoriei.

In cautarile sale Bruno cunoaste in tavernele Buenos Airesului esenta tangoului, acesta dans plin de intelesuri ascunse, magnific pe care autorul il desfie plastic astfel: ” dansul incepea cu o imbratisare cam brutala. Barbatul cuprindea talia femeii si, din acel moment, ea incepe sa se retraga. Se retragea mereu. Uneori, el isi impingea pieptul inainte sau se lipea de femeie dintr-o parte, obraz langa obraz, in vreme ce picioarele desenau figuri in aer pe care femeia trebuia sa le repete, in ordine inversa. Dansul cerea o precizie extrema si, mai ales, un anume dar al premonitiei, pentru ca pasii nu erau previzibili, ci depindeau de capacitatea de improvizatie a celui care conducea sau de o coreografie cu combinatii infinite. La dansatorii intre care exista o relatie apropiata, gesturile reproduceau anumite miscari ale copulatiei. este vorba despre un raport sexual atletic, care tindea spre perfectiune, dar ignora iubirea.”

Povestiri stranii sunt incluse in structura narativa a romanului, povestiri relatand cazuri bizare petrecute in capitala Argentinei, precum rapirea in 1974 de catre gherila Montonero a sicriului continand corpul unui fost presedinte al tarii, din Cimitirul Recoleta pentru a cere in schimbul inapoierii sale repatrierea ramasitelor Evitei Peron. Timp de mai mult de o luna ramasitele furate au fost purtate pe strazile Buenos Aires-ului, intr-un camion, pana cand ilustra “Evita” s-a reintors in Argentina gratie demersurilor guvernului antiperonist. La fel de fascinanta prin absurdul ei este si povestea Violetei Miller, membra a rezistentei peroniste tradata chiar de persoana care o angajase ca ingrijitoare – o batrana evreica a carei viata, pe cat de incredibila pe atat de stranie, te duce cu gandul mai intai la toleranta spre a se dovedi in final doar determinatoarea caracterului sau paranoid.

Purtandu-ne prin istoria recenta a Argentinei, romanul se incheie in zilele tumultoase ale sfarsitului de an 2001 si inceputul lui 2002, zile intrate in memorie datorita crizei economice si politice care a tulburat aceasta tara. Eforturile pe care le face Bruno de a-si gasi o noua gazda, de a retrage banii din banca, si in final , de a-si atinge telul – gasirea lui Martel, discutia cu acesta si cu Alcira, sunt tot atatea motive de a reda prin ochii turistului metamorfozele orasului si oamenilor cuprinsi implacabil de efectele crizei.

Incarcat de romantism, impresionant prin eroismul personajelor sale, ambiguu uneori, risipindu-se in multiple fire narative “Cantaretul de tango” se concentreaza insa in mesajul care il transforma intr-o scrisoare de dragoste fata de Buenos Aires si locuitorii sai. Intr-un oras in care Peron, Evita, Gardel, Borges, desi trecuti in istorie de multa vreme, continua sa bantuie realitatile de zi cu zi, Martel, personaj de legenda reuseste sa invoce trecutul si sa-l aduca in realitate pe note muzicale, un trecut care “persista, tenace, in prezent, atata timp cat el il canta: era privighetoarea, ciocarlia de la inceputurile lumii, mama tuturor cantecelor.”

Puteti cumpara cartea acum, de pe Tamada.ro.