”Sfîrșit de sezon”, de Marius Chivu
Editura Polirom, Colecția ”Fiction.Ltd”, Iași, 2014, 248 p.
Marius Chivu știe perfect ce scrie. Volumul de povestiri Sfîrșit de sezon vine după ce o vreme considerabilă autorul a „prospectat” piața autohtonă de proză scurtă, rezultatul palpabil fiind antologia din 2013 Best of proza scurtă a anilor 2000, reuniune a 23 de autori din generația nouă, o resetare a literaturii ce va fi etalonul peste o vreme.
După cum declara într-un interviu pentru filme-cărti.ro, Sfîrșitul de sezon poate însemna și un final dorit al criticii literare, pe care autorul o practică de mulți ani, un final pentru o existență pusă sub semnul reproșurilor, violente verbal și poate nu numai, pe larg exprimate într-un serial despre scrisorile pe care le primește criticul, serial ce culminează cu episodul sms-urilor și amenințărilor, descris într-un număr recent din Dilema veche.
O reconstrucție de sine pe care autorul a mai exprimat-o în fantastica și reala sa călătorie de Trei săptămîni în Himalaya, în volumul de poezie Vîntureasa de plastic, ambele publicate în 2012, după fiecare „îndepărtare” revenirea la cronica literară fiind un dat.
Mai bine să trăiești mai multe existențe decît una singură, pare să-și spună acum autorul de ficțiune Marius Chivu în Sfîrșit de sezon; un volum construit cu obstinație pe simboluri, în ciuda unei realități plate sau aparent plate. Lumea specială este anunțată de coperta lui Cosmin Bumbuț, de tip totemic: complicata relație / înfățișare a omului cu animalul, a omului ca animal.
Și, în sprijinul simbolisticii animaliere, vor defila prin volum prezențe și simboluri Cîinele, Calul, Mistrețul.
De departe (Cel mai departe este titlul primei povestiri), Cîinele domină acest bestiar. În primul text, un bărbat bolnav cere o consultație unui profesor; vremea este atroce, ninsoare cumplită de București, faptul nopții și imposibilitatea personajului de a ajunge mai repede la spital. În drum, lîngă blocul său, doi pui de cîini, abia abandonați într-o cutie și un tricou vechi, cu care îi mai învelește. La spital, în realitatea specifică fondului nostru, un cățelandru dă tîrcoale la intrare. Pericolul a crescut. Intră în cabinetul profesorului. La întrebarea banală a acestuia, textul se oprește.
În familie este o poveste despre abrutizarea de la țară și abrutizarea omului în general, unde cățeaua bea cu lăcomie zerul pe care i-l dau țăranii, aleasă hrană pentru un animal istovit. Întoarcerea, o nouă povestire rurală, pe modelul declarat al întoarcerii fiului de împărat acasă (Tinerețe fără bătrînețe…), aduce în narațiune un țăran ce piere în același fel în care pierise în tinerețe apriga lui cățea: sfîșiat de mistreți. În Vieni qua sînt doi buldogi, unul alb, altul negru, companionii unei femei (poate o alegorie a despărțirii?) ce îl vrăjește pe un băiat pe plajă, făcîndu-l să uite de prietena sa.
Calul, animal consacrat trecerii, pare un element banal în lumea rurală, numai că în povestirea În familie, cei porecliți odinioară Eparu (crescători de cai) se pregătesc să își vîndă și ultima iapă, decad: tatăl bea și trăiește cu un fel de servitoare pripășită la casa lui de bărbat cu părinții aproape căzuți la pat, bătrînii mor încet-încet, între două crize de senilitate.
În fața conchistadorilor are un cadru cosmopolit: lumea pariurilor de curse din capitala Angliei, fascinanți pentru imberbul Alexandru, un romîn, aflat în compania tonică a lui Harry, cunoscut scriitor englez. Ultimele ore din existența lui Harry sînt truculent trăite în arealul padocului, iar moartea lui poate fi un simbol al crizei pe care o poate avea scriitorul în genere; în ultimă instanță, o punere în abis.
Proza lui Marius Chivu este în fond un dialog al simbolurilor; cele animaliere reprezintă doar o parte, poate cea mai evidentă. Personajele agonizează; sînt cupluri aflate în pragul disoluției, bătrîni aflați în ultimul stadiu, într-o lume unde nu mai există decît povestea despre dragoste și despre moarte, nu și sentimente.
Nu lipsește dimensiunea (auto)parodică, în special în scenele erotice; sexul este atroce, total, dezinhibat, dragostea zgomotoasă devenind un simbol extern al satisfacției pentru personaje: certă supralicitare a erotismului ce devine în acest fel propria sa caricatură. În fața unor meditații despre condiția umană în fața timpului, în fața efemerității sînt semnificative vorbele unor raisonneuri: „Ehe, cîte stele erau odată pe cer! Puzderie. Tot cerul era numai stele, de le-au distrus ăștia cu rachetele lor cu tot…”
Cu cleme textuale ce amintesc de parcurgerea atentă a lui Nedelciu (de pildă, personajul principal din prima povestire are un testicol monstruos; în preziua controlului medical, își face o sugestivă farfurie, cu niște felii de pîine prăjite într-un amestec dintr-un ou, lapte și ceva miere), textul lui Marius Chivu găsește echilibrul necesar dintre experiența de viață și cele dobîndite din lumea livrescă, pe care îl poate prelungi într-un roman.
2 comments