”Banda lui Mobius”, de Clifford A. Pickover
Editura Humanitas, București, 2013
Traducere: Diana Constantinescu Altamer
Banda lui Möbius a fost descoperită în paralel, în 1858, de către doi matematicieni germani, August Ferdinand Möbius și Johann Benedict Listing, iar de atunci a căpătat o oarecare celebritate în cercurile științifice datorită proprietăților sale matematice insolite: banda reprezintă un model de suprafață cu o singură față și o singură margine, deci este o suprafață neorientabilă (nu acceptă o definiție consistentă privind ceea ce înseamnă „stânga” și „dreapta” pentru acea suprafață).
Banda Möbius este unul din lucrurile în vecinătatea cărora locuiești o viață de om, dar de care devii conștient doar dacă cineva îți atrage atenția asupra lui. O astfel de bandă este, în fond, o bucată dreptunghiulară de hârtie rotită la unul din capete și lipită mai apoi cu celălalt capăt al său, astfel încât să se obțină o buclă. Totuși, simplitatea acestui model nu l-a împiedicat să acumuleze, de-a lungul timpului, o puternică încărcătură metaforică, devenind un simbol al transformării și al refacerii și inspirând noi modele matematice, jocuri și labirinturi, dar și câțiva regizori și scriitori. Inventarierea acestor influențe pe care banda lui Möbius le-a avut în știință și cultură este ceea ce își propune să facă Clifford A. Pickover în cartea sa, „Banda lui Möbius”, apărută la editura Humanitas.
Cartea lui Pickover este o compilație haotică de informații, citate și imagini care se întinde pe aproximativ 300 de pagini, cu vreo 200 mai multe decât ar fi necesitat, probabil, subiectul. Cartea poate fi împărțită la nivel logic în două părți: prima parte, partea „științifică”, în care autorul discută implicațiile benzii lui Möbius în topologie, astronomie, fizică și biologie și cea de-a doua parte, partea „culturală”, în care Pickover discută influențele pe care modelul le-a avut în artele plastice, literatură și cinema. Dacă despre prima parte se poate spune că este destul de riguros concepută și clară, conținând destule informații utile privind diferite extinderi ale benzii lui Möbius în modele științifice mult mai complexe și chiar dacă printre aceste informații se regăsesc, adesea, și detalii inutile și lungi digresiuni care nu aduc nicio valoare în economia cărții, despre cea de-a doua parte se poate spune doar că este superficială și trasă de păr, Pickover făcând niște speculații care adesea nu au nicio legătură cu realitatea.
Această a doua parte pare să se fi născut din entuziasmul excesiv pe care autorul îl manifestă pentru subiectul tratat. Impresia în urma lecturii este că oricare ar fi domeniul cercetat de Pickover, acesta va fi capabil să îl pună în legătură cu banda lui Möbius, aducând în discuție asemănări posibile doar într-un context extrem de larg și neverosimil, care altfel sunt foarte puțin probabile. Cu alte cuvinte, orice carte sau film ale căror început și sfârșit sunt simetrice într-o oarecare măsură reprezintă, pentru autor, un bun exemplu de lucrare inspirată de banda lui Möbius. De asemenea, orice intrigă care are un oarecare grad de neclaritate și care vorbește despre întoarceri în timp (fie ele doar mentale, de dragul introspecției, cum este la Proust) poate fi un bun exemplu de structură Möbius. Chiar dacă printre aceste speculații grosolane se strecoară și câteva paralele verosimile cu banda lui Möbius, cum ar fi povestirea lui Arthur C. Clarke, „Zidul întunericului”, lucrările lui M. C. Escher și filmul „Donnie Darko”, ele se pierd în mulțimea exemplelor superficiale și neverosimile.
