Arsa de vie, de Suad
Editura Rao, Bucuresti, 2008
Traducere de Oana Catalina Popescu
Moto: “Prima oară mi-a fost tare frică să-i întâlnesc cu tot aerul meu de răzbătătoare. Acum, nu mă mai tem de ei, nu îi mai judec, ma gândesc numai: “Bieţii oameni!”. Suntem cu toţii obiectul unei fatalităţi care ne este proprie” (Jacqueline)
Lumea islamică nu este suficient cunoscută in lumea modernă, iar în România cu atât mai puţin. Iar când vorbim de tradiţii săteşti, ascunse într-o lume care pare inexistentă (dar astfel de obiceiuri sunt şi în satele româneşti si raman necunoscute până şi nouă), care sunt crude, lipsire de omenie si ni se relevă dintr-o dată într-o lumină cu totul transparentă, ne lasă fără cuvinte. Probabil şi din acest motiv a fost scrisă (deşi pare o povestire orală, iar in multe momente ni se şi dezvăluie acest lucru) această “carte-document”, după cum este titulatura de pe coperta Editurii Rao.
Cartea cuprinde marturia cutremuratoare a lui Suad despre conditia femeii in lumea islamica ascunsa ochilor lumii, cea plina de traditii ancestrale neschimbate, dintr-un sat fără nume din Cisiordania. Acolo femeile nu s-şi-au schimbat niciodată condiţia de la “începutul veacurilor”, nu au drepturi, ci numai obligaţii, sunt obligate să se supună barbaţilor în orice poruncă a acestora, nu au dreptul să obiecteze. Paradoxal, nu îşi doresc să iasă din această stare. Chiar daca uneori incalcă o regulă sau mai multe, îşi acceptă pedeapsa (iar, în funcţie de gravitatea faptei, aceasta este moartea) ca fiind ceva normal, o îmbraţişează fără momente de revoltă. În cele din urmă, când devin mame, îşi folosesc “puterea” în cadrul familiilor pentru a fi ele călăi. Cum ar fi naşterea unei fete, care este considerată un blestem în cadrul familiei musulmane arhaice, când mama îşi omoară propria fiica prin sufocare cu o blana de oaie.
Continuare pe Oriens.ro, un site care isi propune promovarea culturala a Orientului in Romania.
