”Tăblițele de argilă (Scrieri din Orientul antic)”
Editura Herald, București, 2008, 320 p.
Traducere, prefață, cuvinte înainte și note de Constantin Daniel și Ion Acsan
Reeditare, îmbunătățită după cum afirmă editorii, a unei ediții din 1981 din Biblioteca pentru Toți, actualele Tăblițe de argilă au o incitantă ofertă: familiarizarea cititorului cu trăsăturile generale a nu mai puțin de 7 (șapte) literaturi ale Orientului apropiat, cuprinse, în linii mari, în țara dintre Tigru și Eufrat; în ordine cronologică, sunt selectate în puțin peste 300 de pagini traduceri din literatura sumeriană, literatura babiloniană și asiriană, literatura feniciană, literatura hittită, literatura aramaică, literatura ebraică și literatura Iranului antic.
Volumul este alcătuit din întâlnirea unui reputat specialist în studiul antichității, Ion Acsan, ce a tradus masiv din literatura greacă veche, cu un pasionat al orientalisticii, Constantin Daniel, ce are un persistent interes pentru civilizațiile Orientului (ocupația de bază fiind cea de medic psihiatru, după cum este descris pe site-ul Editurii Herald).
Pare a fi combinația ideală pentru protocronism; lumea antică, știm de la Marx, este una sclavagistă, iar cel asuprit caută să se elibereze; este și premisa autorilor, care știu să citească printre rânduri: „Dincolo de textul acestor creații literare, trebuie să considerăm așadar suferințele de negrăit ale milioanelor de supuși, care au făcut cărămizi, au săpat canale, au înălțat diguri și au ridicat imense zigurate” (p. 9).
Alte cauzele sociale se ascund în texte ale literaturii babiloniene și asiriene; dacă poetul (autorul) antic generaliza, acest lucru îi determină pe autori să afirme că „protestul social împotriva orânduirii tributale este foarte limpede” (p. 58).
Dacă până acum antologia revelează doar o viziune marxistă asupra istoriei (ceea ce nu e în sine condamnabil, cu condiția să fie explicit asumată), considerațiile despre literatura hittită deschid calea protocronismului; autorii se întemeiază pe aserțiunile lui Nicolae Densusianu (nemenționat în bibliografia generală), autorul unei faimoase (în sens negativ) Dacii preistorice, ce revela un imperiu traco-get ce domina Europa și lumea, cu mii de ani înainte de Cristos; ceva necurat iese la iveală când vedem că „hittiții purtau o cușmă asemănătoare dacilor de pe Columnă” (p. 200). Pentru că, logic, hittiți erau originari din „cetatea Transilvania”. Argumentul suprem pentru înrudire: etnonimul het (al hittiților) e asemănător cu get (știm noi al cui). E de mirare că autorii nu au făcut conexiunile cu tăblițele de la Tărtăria.
O oarecare imprecizie și la delimitarea literaturilor aramaică și ebraică, pentru că atât Vechiul, cât și Noul Testament, de exemplu, au părți concepute în aramaică; mai mult, literatura aramiacă are o istorie mult prea amplă, fiind folosită în credințe și mitologii diverse, de la cele veterotestamentare la cele gnostice, ceea ce indică prestigiul de limbă de studiu al aramaicii, comparabil cu latina din Europa medievală.
Făcând abstracție de asemenea raționamente, volumul poate fi citit cu un oarecare folos pentru terminologia specifică și pentru momente de meditație (nespecificat, traducerile din această ediție par a fi făcute după intermediar occidental – francez sau englez); astfel, literatura sumeriană se caracterizează prin imnuri către zei, acompaniate de instrumente muzicale. Aceeași literatură se pare că realizează și o discriminare de gen (putem citi și așa) atunci când se exprimă în emersal, un dialect al femeilor.
Și când te gândești că ei erau primii.
