Acasă. O istorie a vieţii private, de Bill Bryson

Acasă. O istorie a vieţii private, de Bill Bryson

At Home. A Short History of Private Life – 2010
Editura Polirom, Colectia Hors Collection, Iasi, 2012
Traducere de Ciprian Şiulea

Fascinatia pentru case, arhitectura exterioara, organizarea interioara, istoria celor care le-au construit si a celor care le-au locuit si le-au impregnat cu personalitatea lor… o boala care mi s-a agravat cu varsta :).

Astfel ca numai ce am aflat de aparitia la Polirom a acestui volum si am cazut in mrejele deliciilor promise :).

O promisiune pe deplin infaptuita de autorul Bill Bryson, pentru ca el este “One of those people who finds nearly everything interesting”, cum puteti afla si dumneavoastra despre acela care a scris bestsellerul de stiinta popularizata A Short History of Nearly Everything, care a fost distins cu Aventis Prize şi Descartes Prize.

Accesand acest site, ne familiarizam cu traseul american-britanic al lui Bryson, care din Des Moines a ajuns in 1973 in Anglia, unde a intalnit-o pe Cynthia, cea care i-a devenit sotie. Anglia unde s-a hotarat sa se aseze. Cu o perioada de relocare in State, unde le-a oferit copiilor sai experienta “Being American”, din 1995 si pana in 2003, autorul a optat pentru Anglia si acum ocupa postul de rector al Universitatii Durham.

Iata ce ne marturiseste insusi autorul in trailerul dedicat lansarii volumului in discutie:

Asezandu-se in “fosta casa parohiala anglicana dintr-un sat linistit si neinsemnat din Norfolk”, casa care apartinuse domnului Marsham-vicarul, si urcand la un moment dat, cu greutate si efort in pod, autorul a gasit “o usa secreta, care nu se vedea de nicaieri din afara casei, pe un perete exterior. Usa s-a deschis usor spre un spatiu ingust din pod, cam cat tablia unei mese, intre frontoanele din fata si din spatele casei. Casele victoriene ofera adesea surprize arhitecturale, dar aceasta era cu totul de neinteles: era imposibil de explicat de ce se straduise un arhitect sa puna o usa catre un spatiu lipsit de o utilitate sau  un scop evident, insa acest spatiu avea efectul magic si neasteptat de a oferi cea mai minunata priveliste.” Dupa cum vedeti, cartea debuteaza cu aceasta introspectie in podul casei si se incheie rotund, cu capitolul final, tot in acelasi pod, cand autorul se destainuie: “Ma intrebam vag daca acum, cand stiam cate ceva despre domnul Marsham si circumstantele in care traise, aveam sa vad lumea diferit.” Raspunsul pe care il da Bill Bryson la aceasta intrebare, il veti descoperi singuri in ultimele randuri ale acestei carti. O carte pe care trebuie musai sa o cititi, pentru ca va incredintez ca veti avea mari satisfactii. Satisfactii pe care le-am avut si eu pe deplin!

Intre cele doua incursiuni in podul casei parohiale, autorul dezvolta cu multa cerbicie, efort documentar, stiinta si echilibru al  amanuntului interesant (ba chiar si picant pe alocuri), talent evocator si nemasurat simt al umorului, o istorie macro a umanitatii prin prisma istoriei microuniversului habitatului domestic. De la conditiile aparitiei timpurii ale adaposturilor umane, la dezvoltarea si organizarea caselor de-a lungul timpului pana in zilele noastre, incluzand toate eforturile inventive si constructive ale acelor oameni care au contribuit cu mintea lor, cu munca lor, cu averile lor si de multe ori cu viata lor la descoperirea si perfectionarea tuturor acelor materiale, tehnici, tehnologii si aplicatii care constituie viata noastra de azi.

Tot acest periplu magistral orchestrat de catre autor, poate fi considerat drept o calatorie picaresca prin camerele casei parohiale, prezentate in doua relevee: Planul parterului si Planul camerelor. Si avem si un fir rosu director prin toata aceasta calatorie si anume anul 1851 :). Veti vedea cum acest an apare cu osardie in calea cercetarilor autorului, pornind de la primul capitol, intitulat chiar ANUL. Anul ridicarii casei parohiale Marsham (scanteia acestei carti), anul finalizarii Palatului de Cristal din Hyde Park, anul eliminarii impozitului pe fereastra etc, etc, etc…..

“Casele sunt de fapt niste lucruri destul de ciudate. Nu au aproape nicio trasatura caracteristica universala: pot avea, practic, orice forma, pot incorpora cam orice material, pot fi de aproape orice marime. Si totusi, oriunde am merge in lume, recunoastem casele si caracterul domestic imediat ce le vedem”.

Si incepand cu definirea Cadrului acestui volum (capitolul 2), Bill  Bryson porneste la drum si noi alaturi de el, prin capitolele numite Holul, Bucataria, Spalatorul de vase si camara, Tabloul electric, Salonul, Sufrageria, Pivnita, Coridorul, Biroul, Gradina, Camera vinetie, Scarile, Dormitorul, Baia, Camera de toaleta, Camera copiilor (tare trist capitol, cel mai amar din toata cartea), Podul. Pas cu pas aflam o multime de informatii despre care cu siguranta multi dintre noi habar nu am avut, pentru ca pur si simplu le-am luat drept un dat cu care ne-am nascut si am trait si nu ne-am batut capul sa aflam nimic din istoria aparitiei si devenirii in timp. Cel mai interesant aspect al acestui volum este acela ca in contextul traversarii istoriei fiecareia dintre aceste camere sau dependinte domestice, traversam si istoria sociala, politica, etnologica, etnografica si culturala a umanitatii. Si intelegem cat de lung si de greu a fost drumul catre confortul nostru contemporan, cat de plin de contradictii, de sacrificii, de traznai, de absurditati, dar si de genialitatea unor indivizi devotati al caror nume adeseori s-a pierdut in colbul istoriei. Sa nu uit impletirea si interdependenta dintre istoria Lumii Vechi si a Lumii Noi in ceea ce priveste Casa si toate cele ce au condus la existenta ei contemporana, aceste aspecte fiind privite si relatate cu umorul special al unui american anglicizat :).

Si cum va spuneam, cartea abunda de inedit, dar si de mustaciri pline de umor ale autorului si incerc sa va aduc cateva marturii in acest sens.

Referitor la pastrarea si conservarea alimentelor: “O metoda alternativa si, in cele din urma, de si mai mare succes de pastrare a alimentelor, si anume conserva, a fost perfectata in Anglia de un barbat pe nume Bryan Donkin, care a lucrat la ea intre 1810 si 1820. Inventia lui Donkin pastra alimentele extraordinar de bine, desi primele conserve, facute din fier forjat, erau grele si practic imposibil de de deschis. Una dintre marci avea instructiuni de deschidere cu ciocanul si dalta. Soldatii le atacau de obicei cu baioneta sau trageau in ele cu gloante”

Capitolul Bucataria te lasa cu gura cascata si cu salivatia in exces la descrierea abundentei ospetelor cu mormane de stridii si homari. “Un mic dejun consemnat de ducele de Wellington consta din <doi porumbei si trei fripturi de vita,trei sferturi dintr-o sticla de Mosela, un pahar de sampanie, doua pahare de porto si un pahar de brandy>”. Burtile prea pline scurtau serios vietile :).

Capitolul Tabloul electric ne introduce in ceea ce noi am suportat in anii din fericire trecuti ai “stingerii luminii” de la stapanire :). “Uitam cat de dureros de intunecoasa era lumea inainte de aparitia electricitatii. O lumanare – una buna – abia ofera a suta parte din lumina unui singur bec de 100 wati. Deschideti frigiderul si veti obtine mai multa lumina decat cea de care se bucurau majoritatea gospodariilor in secolul al XVIII-lea. In timpul noptii, lumea a fost intr-adevar un loc foarte intunecat pentru o mare parte a istoriei.”. Despre Thomas Edison, cel mai de seama inventator al Americii, autorul ne spune ca ”potrivit unuia dintre contemporanii sai, <in locul constiintei avea un vid>. Dar era intreprinzator, harnic si un organizator fara egal.”

Am aflat in capitolul Salonul despre existenta unui fermier din Berkshire pe nume Jethro Tull (ehei, m-am lamurit acum de unde vine numele formatiei), care a inventat prima masina de semanat pe randuri si care a economisit samanta si a ameliorat recoltele.

Am aflat despre istoria caramizii si a stucaturii, a pieselor de mobilier si a chimicalelor implicate in finisarea lor si despre marii fabricanti de mobila precum Chippendale.

Am aflat despre istoria sarii si a mirodeniilor si mai ales despre faptul ca “nimeni nu ar muri fara mirodenii, dar foarte multi au murit pentru ele”.

Am aflat despre “procesul cunoscut de antropologi drept Schimbul Columbian – transferul de alimente si alte materiale din Lumea Noua in cea veche si viceversa. La momentul in care primii europeni au ajuns in Lumea Noua, agricultorii de acolo recoltau peste o suta de plante comestibile – cartofi, rosii, flaorea-soarelui, dovlecei, vinete, avocado, leguminoase, cucurbitacee, cartofi dulci, alune, acaju, ananas, papaya, guave, igname, manioc, bostani, vanilie, patru tipuri de ardei iuti si cacao, printre multe altele – o recolta deloc rea.”

M-am distras copios la paragrafele dedicate festinelor din Sufragerie, organizarii meselor si straniilor reguli si obiceiuri ale timpurilor. “Servirea mesei era, dupa cum se formula intr-una din cartile epocii <marea incercare>, avand reguli <atat de numeroase si de amanuntite in privinta detaliilor, incat necesita un studiu foarte atent; si cel mai rau e ca nici una dintre ele nu poate si incalcata fara ca delincventul sa nu fie detectat pe loc>”.

“Unii aveau nevoie de mai multe explicatii privind eticheta la masa decat altii. John Jacob Astor, unul dintre cei mai bogati oameni din America, dar, in mod evident, nu unul dintre cei mai cultivati, si-a contrariat gazda unei petreceri, cand s-a aplecat si si-a sters mainile de rochia doamnei asezate lamga el. Un ghid american popular (…) isi informa cititorii ca <ne putem sterge buzele cu fata de masa, dar nu ne putem sufla nasul in ea>”. 🙂

Am aflat o multime de amanunte interesante si picante despre Familia Vanderbilt si despre faptul ca pana in 1947 au disparut toate somptuoasele sale resedinte, inclusiv cele din zona rurala si “in mod remarcabil, nici din interioarele cladirilor nu a fost salvat aproape nimic. Atunci cand seful omonim al companiei de demolari Jacob Volk a fost intrebat de ce nu a recuperat nepretuitele seminee de marmura de Carrara, faianta maura, lambriurile iacobine si alte comori din resedinta William K. Vanderbilt de pe Fifth Avenue, acesta i-a aruncat o privire ucigatoare celui care intreba: <Nu ma ocup cu lucruri la mana a doua>, a spus el.” Dovada ca imbecilitatea mana in mana cu incultura agresiva fac casa mare de multa vreme si pana in prezent :).

In capitolul Biroul ni se spune ca “oriunde exista oameni exista si soareci” 🙂 Si de aici incolo o multime de informatii surprinzatoare, infricosatoare sau amuzante, despre armatele de soareci si sobolani care au strabatut si strabat istoria umar la umar cu oamenii J. Si sa nu uit sa va semnalez, atentie la apetitul deosebit al rozatoarelor pentru cablurile electrice :).

Surprinzatoare sunt si informatiile referitoare  si la lilieci, la locul lor important in lantul trofic si la calitatile lor iesite din comun. “Uneori, in trecut, s-a incercat valorificarea calitatilor speciale ale liliecilor. In al Doilea Razboi Mondial, armata americana a investit mult timp si bani intr-un plan extraordinar de inarmare a liliecilor cu bombe incendiare si de eliberare a acestora din avion in numar mare – nu mai putin de un milion odata – deasupra Japoniei. Se presupunea ca liliecii isi vor gasi adapost sub stresini si acoperisuri, iar dupa putin timp detonatoarele mici cu ceas se vor declansa si bombele vor exploda, provocand sute de mii de incendii. Producerea de bombe si declansatoare suficient de mici necesita multe  experimente si ingeniozitate, dar in cele din urma, in primavara anului 1943, lucrul avansase suficient pentru ca in Muroc Lake, California, sa aiba loc un test. E putin spus ca lucrurile nu au mers conform planului…” (mai departe veti citi singuri aventura cu liliecii 🙂 )

Savuros este si capitolul Gradina, cu date privind evolutia intelegerii necesitatii spatiilor plantate ingrijit, a parcurilor urbane, cucerirea soiurilor noi de plante decorative si voluptatea florilor din America … eficacitatea ingrasamantului guano si comertul cu acesta … gazonul, ah … gazonul englezesc si masinile de tuns iarba :).

Istoria extraordinara a proprietatilor lui Thomas Jefferson (Monticello) si a lui George Washington (Mount Vernon) in capitolul Camera vinetie. Contributia lui Jefferson la cea mai mare biblioteca guvernamentala din lume astazi, Biblioteca Congresului, contributie care din pacate s-a pierdut intr-un incendiu nenorocit in Ajunul Craciunului anului 1851. Din nou – anul 1851!!!!

Moda, ah, moda… Capitolul Camera de toaleta e plin de surprize, care de care mai amuzante si mai nastrusnice, relatate cu mult farmec.

Spre exemplu, citez: “Pentru orice om inclinat spre ratiune, moda este adesea imposibil de inteles. De-a lungul multor perioade ale istoriei – probabil al celor mai multe – ar putea parea ca scopul modei a fost sa ii faca pe oameni sa para cat mai ridicoli. Daca ii putea facesa se simta si mai putin confortabil, triumful era cu atat mai mare. (…) In secolul al XVI-lea, ca sa luam doar un exemplu, a ajuns la moda scrobeala. Rezultatul a fost magnificul guler incretit. Gulerele cu adevarat enorme faceau mancatul aproape imposibil si au impus crearea unor linguri speciale cu maner lung, pentru ca mesenii sa poata duce mancarea la gura. Dar pentru multi experienta trebuie sa fi presupus un picurat exasperant si o senzatie generala de foame in timpul meselor.”

Sa nu uit sa va semnalez si tratarea problemei “perucilor”, o nascocire halucinanta, care INCA subexista ca obligatie pana in zilele noastre in tribunalele unor tari.

V-am semnalat deja ca unul dintre cele mai triste capitole este Camera copiilor si autorul se revolta evident in vreme ce ne desfasoara evantaiul istoric al conceptiilor privind educatia, grija, consideratia sau iubirea pentru tanara generatie, Intr-atat incat consemneaza: “Putine lucruri pot fi mai elocvente pentru viata din Marea Britanie a secolului al XIX-lea decat faptul ca infiintarea societatii pentru Prevenirea Cruzimii fata de Animale a precedat cu sase ani infiintarea unei societati similare de protectie a copiilor.. Probabil nu mai putin notabil este si faptul ca prima a fost transformata in Societate Regala de Prevenire a Cruzimii fata de Animale in 1840, la doar putin peste un deceniu si jumatate de la infiintare. Societatea Nationala pentru Prevenirea Cruzimii fata de Copii rmane si in ziua de astazi fara binecuvantarea regala” 🙂

In ultimul capitol Podul, la care ne intoarcem ca punct de pornire al cartii, exista o remarca extraordinar de adevarata si pentru Romania si anume: “Exista o anumita ironie evidenta si dureroasa in ideea ca, pe masura ce britanicii isi descopereau trecutul, si distrugeau o buna parte din el. (…) Practic, toate monumentele vechi din Marea Britanie erau in maini private si nici o lege nu ii obliga pe proprietari sa aiba grija de ele. (…) Chiar si un monument atat de inegalabil precum Stonehenge nu se afla in siguranta...”!!!

“O cifra dureros de substantiala” aproximativ 2000 de resedinte marete pierdute si alte comori de nepretuit… Suna cunoscut!!!!

Nu as vrea sa considerati cumva ca dat fiind stilul literar extrem de atractiv, bogat, dar asimilabil cu placere si cu usurinta, este vorba despre o lucrare “facila”. Nici vorba, asa cum v-am semnalat in preambul si asa cum rezulta din cele 18 pagini indesate de bibliografie si din indexul numelor personajelor care o strabat, aceasta carte este extrem de elaborata, de serioasa, trista si infricosatoare pe alocuri in ceeace priveste conditia umana, dar si admirabila in ceea ce priveste aceeasi conditie umana.

Va garantez inca o data ca luand aceasta carte in mana n-o veti lasa pana nu veti citi si ultimul cuvant de pe ultima pagina. Si cu siguranta veti fi mai intelepti! Si mai  multumiti cu viata dumneavoastra, indiferent de cum se prezinta ea.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom sau de aici, în ediţie electronică.