“Abandonul Calului Negru”, de Victor Alartes
Editura Aldo Press, Bucureşti, 2011
Esenţa cărţii lui Victor Alartes, un nume despre care sper să auziţi din ce în ce mai multe, stă în cuvintele (alese cu mare inspiraţie) ale lui Henry Louis Mencken, plasate la începutul capitolului II-„Efectul de levier”: „Omul cel mai periculos pentru orice guvern este acela capabil să gândească cu propriul său cap, fără a ţine cont de superstiţiile şi tabuurile care domină societatea. Acest om va ajunge în mod aproape inevitabil la concluzia că guvernul de care este condus este necinstit, iraţional şi de netolerat. De aceea, dacă este un romantic, va încerca să schimbe acel guvern. Iar dacă el nu este un romantic, atunci va fi în stare să răspândească nemulţumirea sa în rândul celor care sunt.”
Din acest citat se poate dezvolta cu uşurinţă un roman politic, aflat la graniţa dintre realitate şi ficţiune, un roman care se citeşte atât de uşor, încât nu am putut să îl las din mână, tot sperând că omul cu pricina, personajul principal, poate învinge monştrii şi reuşi o schimbare de atmosferă într-o ţară pe care ştim cu toţii unde se află. Valer Tameş, căci despre el este vorba, este un om care a stat prea mult departe de ţară şi a reuşit: a terminat studiile în Statele Unite ale Americii, a devenit un politolog apreciat în ţara de dincolo de ocean şi doreşte, după prea multă muncă, să se odihnească o perioadă, într-un an sabatic, tocmai în ţara sa natală, România.
Departe de toate talentele sale dovedite atât ca fiinţă umană (Victor Alartes îl construieşte parcă „prea” perfect), pe planul politicii dovedeşte de la început o mare hibă: aceea că este prea bun teoretician şi a coborât prea puţin sau deloc în câmpul practicii. Şi, după cum spune o veche zicală românească, transformată în adevărat argou, „practica ne omoară”. Atras fiind în politică, i se promite marea cu sarea, drumul spre postul de prim-ministru i se pare floare la ureche şi prieteniile i se deschid in faţă prea brusc, de la preşedintele în funcţie (care doar dorea un mandat în plus) şi partidele politice (de la putere sau din opoziţie) până la fosta iubită şi membrii societăţii civile. Încrederea lui în forţele proprii este puternică, dar mai grav pentru el este că începe să creadă cu toată forţa şi în ceilalţi.
Până la urmă, opţiunea celor din jur pare firească şi justificată, dar politica nu trebuie să fie crezută pe cuvânt. Cuvintele lui Marcian Stancu, „un scriitor şi analist politic, membru fondator al Grupului pentru Dialog Sociale şi participant activ la manifestaţiile din Piaţa Universităţii din 1990”, ne fac să ne gândim că un astfel de politician ar fi de dorit şi în realitatea românească, dar cu singuranţă el va avea soarta lui Valer Tameş: „Tu nu ai fost expus la influenţele negative nici ale comunismului, nici ale perioadei tulburi de după 1989, mi-a zis el. Te simţi liber, gândeşti liber, acţionezi liber pentru că te-ai format, din punct de vedere uman şi profesional, într-o societate deschisă. O societate imperfectă, desigur, cu destule probleme – dintre care unele ies la iveală în prezent – dar o societate care nu reprimă libertatea de gândire şi de exprimare. Nu ai fost nevoit, de pildă, să te umileşti pentru a căpăta un loc de muncă, să-ţi trădezi un coleg ca să fii promovat în locul lui, nici măcar să dai şpagă pentru un loc de parcare. În general, nu ai fost pus în situaţia să-ţi pleci capul ca să nu-l taie sabia şi să-ţi goleşti buzunarul pentru ca să te bage în seamă un funcţionar care îşi ia leafa din taxele şi impozitele pe care le plăteşti tu. Ai fost nu doar fizic, ci şi moral, departe de toate acestea. Noi, cei care am făcut lucrurile acestea, într-o măsură mai mică sau mai mare, cu scârbă sau cu indiferenţă, ca să trăim mai bine sau pur şi simplu ca să supravieţuim, ne-am adaptat vrând-nevrând la acest tip de mentalitate. Nu că nu ne mai miră, dar uneori nici nu ne mai deranjează vreun act de mică corupţie. Am obosit să ne mai revoltăm degeaba.”
Ceea ce putem să reproşăm romanului lui Victor Alartes este adânca ancorare în realitatea românească (şi mondială, pe alocuri) a ultimilor ani. Chiar dacă el ne asigură că personajele pot avea doar asemănări pur întâmplătoare cu cele care ocupă în realitate scena publică, nu putem trece peste acest aspect, care poate aduce atât avantaje, cât şi dezavantaje acestui roman: pe de o parte, având ceva cunoştinte despre viaţa politică, putem parcurge cu mai multă uşurinţă cartea, comparând, înlocuind personajele fictive cu cele reale (nu rareori l-am privit pe Valer drept primarul Sibiului, Klaus Johannis sau pe preşedintele Toader Necşanu drept Traian Băsescu); pe de altă parte, cititorul critic ar putea desconsidera multe dintre descrieri, considerând că aduc prea puţine elemente de noutate, fiind o parafrazare a celor oferite în ultimii ani de politica românească.
De aici, vine şi recomandarea noastră, „Abandonul calului negru” este un roman ce merită citit şi promovat, cu menţiunea că aşteptăm cu nerăbdare un nou roman scris de Victor Alartes, de data aceasta mai aplecat spre ficţiune decât spre realitate: „Să ne despărţim de trecut răzând, spunea Marx. Cam de aceeaşi părere era şi mama lui Forrest Gump: trebuie să laşi trecutul în urma ta pentru a putea merge înainte. De altfel, acest sfat al ei l-a determinat pe Forrest Gump să practice – ba chiar să şi inventeze – joggingul.”
1 comment
Cu toate că “Abandonul Calului Negru” e descris de autor ca fiind un roman de ficţiune, cartea reflectă, din nefericire, trista realitate a vieţii politice din Romȃnia. Sufletul cititorului e pus la grea încercare; el e supus unei game largi de sentimente – de la tristeţe şi dezamăgire pȃnă la dezgust şi revoltă împotriva unei clase politice ineficiente şi corupte. Cartea scoate foarte bine în evidenta viclenia unor politicieni şi a “baronilor” care îi sprijină financiar, tipică oamenilor lipsiţi de orice valori morale. Modul inteligent în care e descrisă încercarea unui “baron” de a-l corupe pe Valer Tameş, eroul principal al cărţii, denotă viclenia extremă a baronului. În momentul în care Valer Tameş (romȃn-american recunoscut pe plan internaţional ca specialist în geopolitică) refuză categoric oferta baronului, întregul sistem corupt care controleză economia, justiţia şi presa aservită se pune în mişcare împotriva lui. Prin urmare, el pierde pȃnă la urmă orice şansă de a-şi folosi cunoştinţele şi experienţa dobȃndite în Statele Unite pentru reducerea efectelor crizei economice asupra Romȃniei şi prevenirea intensificării acestora. Mesajul cărţii este acela că, indiferent de pregătirea şi experienţa pe care ar avea-o în domeniul politic sau economic, un om cinstit, corect şi bine intenţionat nu are şanse să penetreze zidul impus de grupările politice şi de afaceri formate din şmecheri, mincinoşi, corupţi şi incompetenţi.
Cauza majoră care a condus la această situaţie e desigur faptul ca “banul” a devenit atotputernic în Romȃnia. La foarte scurt timp după înlăturarea lui Ceauşescu susţinători apropiaţi ai lui Ion Iliescu ajunseseră la concluzia că “au nevoie de 7 ani pentru a controla economia ţării”. Din păcate, ei au avut la dispoziţie o perioadă chiar mai lungă pentru a-şi realiza obiectivul. Odată intrate în domeniul politic, corupţia si hoţia au fost ulterior preluate, într-o măsură mai mare sau mai mică, de toate guvernele care au urmat, iar tot ce mai rămăsese din valorile morale tradiţionale după comunism a dispărut “peste noapte”.