”3+1. Stelian Munteanu se întoarce”, de Bogdan Hrib
Editura Tritonic, București, 2013
Câteva cuvinte despre micuța carte a lui Bogdan Hrib, pe care sincer nu l-am mai citit până acum, dar cele patru povestioare din ”3+1” mi-au stârnit interesul spre un autor interesant. Desigur, mi-ar fi plăcut ca cele patru proze foarte scurte să fie mai dezvoltate, iar cartea să nu fie una care să fie scrisă neapărat pentru a apărea un volum al autorului în anul ce tocmai a trecut. Așadar, pentru un împătimit de literatură românească care citește doar o cărțulie, ești cu siguranță prins între ciocan și nicovală: pe de o parte, mai vrei să încerci Bogdan Hrib, pe de altă parte, ești dezamăgit de prea puținele pagini.
Despre cele patru povești, ne sunt spuse câteva cuvinte chiar din primele pagini ale cărți: ”4 povești despre două personaje principale, dintre care una cu un detectiv, Tudor Stamatopol și trei cu băiatul bun la toate, Stelian Munteanu”. Toate patru sunt interesante, toate patru au suficientă substanță pentru a fi dezvoltate în povestiri mai lungi sau în nuvele, chiar dacă nu l-ai cunoscut niciodată pe Tudor Stamatopol și nici pe Stelian Munteanu, care se pare că ”revine” ca personaj principal, după cum editura anunță chiar de pe prima pagină.
Povestirea ”Urmele pașilor ei” este singura din cele patru care are o aromă de fantastic, unul frumos și inovativ. Suntem într-un viitor apropiat, când lumea se transformă și totul capătă nuanțe frumoase de culoare: oamenii încep să lase urme peste tot pe unde merg, aproape fără a se putea face nimic în privința asta. Așa încât, atunci când o fetiță dispare, detectivul Tudor Stamatopol pare a avea o misiune foarte ușoară, dacă nu ar fi într-un evident conflict de interese familial:
”Totul a început prin primăvară, acum câteva luni. Nu știu când. Ne-am trezit cu toții într-o dimineață că lăsam urme pe oriunde călcam. Urme colorate. O nebunie! Milioane de nuanțe unele mai vesele, altele destul de căcănii. A fost totul atât de brusc și de neașteptat…”
Povestirile ce urmează – ”Bicicleta roz” și ”Ziua în care nu s-a întâmplat nimic” – par a se inspira destul de mult din realitate. Dacă prima este o alegorie a prieteniei și iubirii (un polițist român detașat în Danemarca nu știe să meargă pe bicicletă și își cheamă un prieten adevărat pentru a-l învăța), a doua ne aduce mai aproape de un act de terorism spectaculos, dar care are puține șanse să existe cu adevărat, neverosimil din punct de vedere al acțiunii (deși în literatură totul este posibil).
Cea mai impresionantă povestire este însă cea finală, ”Moartea unui om de cultură”. Am tot citit și parcă sunt mai atent atunci când vine vorba despre texte despre scriitori, despre condiția acestora și despre felul în care văd ei și interacționează ei cu lumea. În textul lui Bogdan Hrib, îl avem în centru pe același Stelian Munteanu, dar care, de data aceasta, este trimis să rezolve mobilul unei crime ce nu pare a avea dezlegare: un editor și-a ucis scriitorul publicat tocmai la lansarea noii cărți a acestuia. Toate detaliile cazului duc spre concluzia nebuniei editorului, deși acesta consideră că este perfect sănătos.
Printre interogatoriile din caz, câteva cuvinte despre relația editor/scriitor (pe care, în mod sigur, Bogdan Hrib le cunoaște, el fiind atât un scriitor cunoscut, dar și editor principal sau patron al Editurii Tritonic) ne sunt puse în față și ne îndemnă la reflecție: oare chiar așa e relația dintre scriitori și editori încât unii sau alții, la un moment dat, se gândesc chiar la crimă? De exemplu, unul dintre presupusele motive ale crimei: ”-Aberant e că mi-a trimis manuscrisul fără diacritice…/ -Doar n-o fi fost primul în douăzeci și ceva de ani./ -Nu. N-a fost. Dar a fost primul care mi-a spus că diacriticele nu sunt treaba autorului, ci a editurii.” Sau dezvăluirea că toți autorii români sunt la fel, puțini sunt excepția: ”Puțini. Ăia care nu sunt celebrități de teve. Cu fițe de mari comentatori… sau care nu au emisiuni cu rating… Ce-mi place acest cuvânt!”
O prima incursiune plăcută în cărțile lui Bogdan Hrib. Voi aștepta însă o carte de dimensiuni mai importante, cu personaje și întâmplări mai închegate pentru a mă pronunța mai clar cu privire la calitatea prozelor sale, cel puțin din punctul meu de vedere.
