10 lucruri inedite despre băutură, pe care le-am învățat din cartea lui Mark Forsyth

”Scurtă istorie a beției. Cum, de ce, unde și când s-au îmbătat oamenii, din Epoca de Piatră până în prezent”, de Mark Forsyth
Editura Polirom, Colecția Hexagon, Iași, 2018
Traducere de Cristian Fulaș

”Cum era de fapt într-o cârciumă din Vestul Sălbatic, într-o berărie medievală englezească sau la un banchet grecesc? Când o fată egipteană voia să se îmbete într-o seară, ce anume făcea?” (pag. 9)

Având berea drept una dintre pasiuni (nu numai gustul, dar și felul în care se transformă din apă și evoluția prin toate cotloanele Pământului), nu este de mirare că orice apariție editorială care oferă amănunte despre această licoare sau despre istoria băuturii mă interesează la fel de mult. Așa că, imediat după ce a apărut volumul lui Mark Forsyth, scriitor și jurnalist britanic, m-am grăbit să o achiziționez și să o parcurg cu atenție. Ce am descoperit? O carte foarte interesantă și amuzantă, în care aflăm o mulțime de amănunte interesante și ni se confirmă multe altele, în care autorul britanic analizează câteva dintre istoriile (cunoscute sau inedite) despre alcool, beție, convivialitate, influența asupra țărilor, teritoriilor și politicii. Nu sunt uitate nici operele literare (inclusiv o analiză a Bibliei), ba chiar influența băuturii asupra animalelor.

Am ales să vă prezint din acest volum câteva curiozități despre băutură, beție, istoria și influența acestora asupra societății:

1. Când a apărut băutura?

Teoriile istoricilor sunt una, iar teoria autorului acestei cărți este alta: omul s-a sedentarizat pentru băutură, nu pentru a face agricultură și, deci, pentru a-și procura mai ușor mâncarea. El spune că exista suficientă hrană în jurul nostru, așa că ne-am stabilit într-un loc pentru a face băutură mai ușor, în principal bere, bazându-se pe descoperirea unor bazine mari de piatră în Turcia (la Gobekli Tepe), cu urme de substanțe chimice ce denotă, conform unor arheologi, că acestea erau umplute cu bere). De unde aceste teorii? Din raționamente simple: berea e mai ușor de făcut și mai hrănitoare decât pâinea, conține vitamina B, poate fi depozitată și consumată mai târziu, purifică apa. Plus impulsul cultural și religios.

2. Barurile sumeriene erau în proprietatea femeilor

În Mesopotamia, barurile se recunoșteau după prostituatele care stăteau la intrare, dar asta nu le făcea bordeluri. Pentru că ele nu aveau voie înauntru în niciun caz, femeile fiind chiar pedepsite de legile timpului dacă beau alcool, cum ar fi în celebrul Cod al lui Hammurabi. Cu toate astea, în interior se afla cel puțin o femeie, pentru că femeile sunt cele care erau în toate cazurile proprietarele barurilor. Fabricarea berii era o treabă casnică, iar în Antichitate (și nu numai, după cum observăm încă la noi) treburile casnice erau întotdeauna ale femeilor. Ce se bea acolo? Bere de toate felurile: bere de orz, bere de grâu emmer, bere brună, bere neagră, bere lager, bere roșie, bere dulce, bere cu miere, bere tare amestecată cu vin și bere filtrată.

3. Poezie antică egipteană despre amestecul dintre băutură și sex

Oferă-i dans și oferă-i o cântare,
Oferă-i vin și bere tare,
Amăgește-o și posed-o după înnoptare
Și ea va spune ”Dragule, strânge-mă tare.
S-o facem iar după prima rază de soare”.

4. Concepția lui Platon despre băutură

Dacă celelalte popoare consumau bere sau vin nediluat, grecii antici se dădeau a fi unici, așa că beau aproape mereu vin diluat într-o proporție de două sau trei părți apă la o parte vin. Ei au inventat așadat șprițul cu apă plată. Când despre beție, trebuie să îi dăm legătura lui Platon, care consideră că, dacă poți avea încredere într-un om când e beat, atunci poți avea încredere în el oricând. Așadar, înainte de o afacere sau de stabilirea uneo legături trainice de prietenie, fă un efort și fă cinste cu multă băutură. Astfel, poți descoperi adevăratul caracter al unei persoane fără să riști prea multe: ”Dacă poți să bei mult și să te porți în continuare decent, atunci ești bărbatul ideal. Dacă poți face asta în compania altora, atunci arăți lumii că ești un bărbat ideal pentru că dai dovadă de marea virtute a stăpânirii de sine chiar și sub influența alcoolului.”

5. Băutura în Noul Testament

Ioan Botezătorul era abstinent. În schimb, Iisus nici vorbă. Să dăm cuvântul lui Mark Forsyth, ca să vedem o mostră de umor britanic ce îi aparține:

”Și-a început cariera într-un potop de pileală. Prima lui minune s-a petrecut la nunta din Cana. E o poveste simplă. E la o petrecere de nuntă și gazdele rămân fără macheală, așa că Iisus preschimbă niște apă în vin. Vreo 500 de litri. Vinul e delicios și nașul, care nu știe cum a apărut, îi face complimente gazdei: Orice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ținut vinul cel bun până acum.” (pag. 82)

În plus, prin Cina cea de Taină și împărtășanie, creștinismul s-a îndepărtat de abstinență și a propovăduit vinul, deci băutura.

6. Paharnicele vikingilor

Misoginismul din Persia nu a dispărut niciodată. Astfel, dacă vorbim despre vikingi, mari băutori (se știe!), Misoginistul din Persia nu a dispărut niciodată. Astfel, dacă vorbim despre vikingi, mari băutori (se știe!), ei marginalizau femeile sau le trimiteau la… pahare. Femeia putea fi numită la ei ”aducătoare de bere” sau ”doamnă a miedului” sau ”automat de băutură”, dar enunțul simplu și corect era paharnică, așa cum o spune și un manual de poezie din secolul al XIII-lea:

”La o femeie ne referim folosind toate podoabele portului ei, aur și nestemate, dar și bere, vin și alte licori pe care le toarnă sau le servește; de asemenea folosind vasele pentru bere și toate lucrurile pe care e potrivit ca ea să le facă sau să le ofere.” (pag. 129)

7. Ce bea Shakespeare?

Mark Forsyth consideră că marele dramaturg era un pasionat de vin. De altfel, în opera lui sunt peste o sută de referințe la vin și porto și doar 16 la bere. Când vorbește de o persoană care bea bere este mai curând o insultă, iar despre vin spune că este ”drojdia vieții”. În perioada medievală, pe când trăia el, berea se făcea în casă, nu ținea mult și, de aceea, dacă o berăreasă făcea mai mult decât era necesar pentru familia sa, o vindea: punea un băț așezat orizontal, cu o creangă înfrunzită la un capăt, pe ușa de la intrare. Semn că se vinde, iar cumpărătorii veneau din sat, puneau berea în propria carafă și lăsau câțiva penny.

8. De ce nu întreabă nimeni în filmele americane (western, în special) cât costă băutura?

Iată un lucru interesant: de câte ori mergem într-un restaurant sau un bar, ne uităm cât costă berea sau vodka sau whisky-ul și apoi comandăm în funcție de buzunar. Lucru care nu se întâmplă în filmele americane, mai ales western. Eroii aruncă ceva monede pe tejghea, primesc băutura și nu primesc niciodată rest. De ce? Pentru că în Vestul Sălbatic, existau două feluri de cârciumi: de un bit și de doi bit. O cârciumă de doi bit este mai sofisticată, iar acolo toate băuturile costă doi bit. Cârciuma de un bit este mai simplă, iar toate băuturile și produsele costă un bit (bere, whisky, trabucuri etc.). Ce însemna un bit? O optime de dolar, adică 12 cenți și jumătate.

9. Creștinarea rușilor și alcoolul

În anul 987, Vladimir cel Mare a invitat la curtea sa reprezentanți ai celor mai importante religii ale lumii ca să aleagă una pentru poporul său. Pe evrei i-a trimis repede acasă, pentru că nu aveau o țară a lor (probabil voia și ceva relații comerciale). Religia islamică i s-a părut mai interesantă, mai ales după ce i s-au descris plăcerile carnale ale paradisului. Dar pentru că musulmanii interziceau alcoolul, Vladmir a ales ca rușii să devină creștini: ”Băutura e bucuria rușilor. Nu putem exista fără această plăcere.”

10. Prohibiția

Sunt pagini foarte interesante despre prohibiție aici, pe care o vedem uneori exclusiv prin prisma filmelor și serialelor de succes. Însă motivele pentru care s-a instaurat această măsură nu au venit din băutura excesivă pe care o beau americanii, ci din motive feministe, pentru că femeile nu aveau voie în baruri și pentru că bărbații lor veneau băuți și se comportau violent. Așa că, după cei 13 ani de prohibiție, totul s-a schimbat: cârciuma de modă veche a dispărut și au apărut restaurantele în care femeile aveau voie și chiar erau încurajate să vină; chiar dacă filmele spun altceva, s-a băut foarte puțin în perioada prohibiției, mai mult în marile orașe și pe vasele de croazieră britanice; la abrogare, după primul an, consumul se înjumătățise, iar o mare parte din americani nu puseseră gura pe un alcool de peste 13 ani; interdicția s-a păstrat ani întregi după 1933, Mississippi fiind ultimul stat care a abrogat al 18-lea Amendament, abia în 1966.

Sunt de acord că istoria beției nu este nicidecum scurtă. De altfel, o afirmă și autorul și ne afiliem la gândul său că o istorie completă a beției ar fi o istorie a omenirii însăși. Dar prin cele câteva capitole scurte pe care și le asumă, el realizează o lucrare simpatică, amuzantă, plină de informații, care se citește ușor și merită frunzărită cu atenție câteva ore. Cele menționate de mine mai sus (preluate direct sau răstălmăcite) sunt doar câteva exemple.