”Eu și Marilyn”, de Ji-min Lee
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020
Traducere din coreeană și note de Diana Yuksel
Motto: ”Dacă e ceva ce am învățat în ultimii ani, atunci e faptul că forța unei femei nu vine odată cu vârsta, ci odată cu suferința.” (pag. 22)
În februarie 1954, Marilyn Monroe, aflată în Japonia în luna de miere (tocmai se căsătorise cu nu mai puțin celebrul Joe DiMaggio), vine într-un turneu în Coreea, unde se terminase de mult timp cunoscutul Război din Coreea, un turneu de consolare și de hrănire a inimilor soldaților americani. Marilyn avea în fiecare american sau în fiecare bărbat un fan și nu era nevoie decât de apariția sa ca să schimbe starea de spirit a acestora. Spectacolele sale erau improvizate, vocea sau calitatea actoricească nu au fost niciodată la cele mai înalte standarde, dar deseori e nevoie de idoli pentru a trece mai simplu peste nefericire. La fel a fost și în Coreea de Sud în februarie 1954.
În ”Eu și Marilyn”, volum semnat de Ji-min Lee în 2019, Marilyn Monroe este doar un pretext sau doar un personaj secundar într-o poveste cutremurătoare despre dragoste și război. Sigur, ea apare în anumite scene și ne dezvăluie fragilitatea și singurătatea starurilor, dar și frumusețea fizică și sufletească. Cu toate acestea, personajul său e pasabil sau e doar motorul cu ajutorul căruia romanul pornește la drum (și are succes, desigur).
”Nici bărbații, nici femeile nu vor să fie prietenii unei asemenea femei. Bărbații vor să-i fie amanți, femeile să o judece. Toată lumea vrea să o poată învinui că e prea seducătoare. O astfel de femeie, dacă e deșteaptă, nu se mâhnește pentru lipsa prietenilor, căci în cele din urmă ajunge să înțeleagă că până și cei mai vechi prieteni îi sunt dușmani.” (pag. 85)
Războiul coreean s-a terminat de mai puțin de un an și lumea încă se chinuie să se așeze pe noi baze, iar noii conducători, cu sprijinul americanilor, trebuie să descopere noi căi pentru o reorganizare a societății, dar mai ales pentru asigurarea supraviețuirii oamenilor care au trecut, cu greu, prin război. Au murit mulți coreeni, au fost despărțiți poate pentru totdeauna, dar sunt și supraviețuitori care trebuie să treacă cu bine peste perioada de tranziție și mai ales peste traumele din trecut care le dictează prezentul și viitorul.
Printre aceștia, și eroina noastră, o coreeancă tănâră, a cărei frumusețe a dispărut undeva în trecut, fiind acum îmbrătrânită și albită prematur. Până și numele îi este schimbat, o cheamă acum Alice J. Kim, și lucrează pentru delegația americană, nepăsătoare și indiferentă. Trăiește din amintiri, pe care, în același timp, le respinge și pe care cu greu le dezvăluie altora, dar șansa cititorului este că personajul principal este și narator, iar autoarea romanului dorește să ne spună gândurile acesteia și să ne descrie treptat aceste amintiri, acest trecut.
„Alice J. Kim. Lumea nu mă place.
Femeile mă privesc cu răutate, bărbații fug de mine, căci nu mă înțeleg. Câteodată, se întâmplă să fiu privită cu bunăvoință, dar asta e extrem de rar și de obicei e vorba de străini sau de stângaci, ori de cei bolnavi de bunătate. Disprețul pentru mine începe de la nume. ”Alice? Ce nume-i acesta? Te dai mare că știi un pic de engleză?” (pag. 19)
Alice J. Kim a fost artistă, a pictat, a desenat postere și afișe de propagandă. Nu cunoaște termenul românesc de ”rezistență prin cultură” sau i se mulează perfect, cert este că i-a plăcut arta sa, iar portretele lui Stalin i-au ieșit excelent. Numai că acel trecut este pierdut pentru totdeauna, nu mai pictează, poate nu va mai picta niciodată.
Traumele din trecut nu au însă legătură cu arta, ci cu sentimentele umane. În primul rând, prezentul nu mai există pentru ea decât ca o ultimă alternativă de a-și răscumpăra greșelile din trecut, trăind doar cu speranța de a-și regăsi fetița pe care a pierdut-o în timpul luptelor din Coreea. În al doilea rând, prezentul nu mai există pentru că toate speranțele pentru o iubire adevărată s-au frânt și au rămas în spate doar amintiri triste. Doar prezentul îi mai poate schimba percepția, dar o întâlnire neașteptată cu unul dintre foștii iubiți o duce la rememorarea trecutului și ne duce și pe noi, cititorii, în fața unor concluzii pe care nu le întrezăream: disperarea și nebunia aparentă a lui Alice ascund fapte îngrozitoare și povești de iubire care s-au sfârșit tragic.
Sigur, e vorba de război și de felul în care acesta îți influențează felul de-a fi, dar rămâne senzația de suferință, de tragism și de lipsă de noroc. Alice J. Kim a sperat să lase acest trecut în urmă și să trăiască doar pentru fețita care merită salvată. Numai că venirea lui Marilyn Monroe o obligă să intre în prim plan și să dezvăluie felul în care și-a trăit până atunci viața, iubirile, suferințele și deciziile ciudate pe care le-a luat în privința acestora. Va mai putea ea vreodată să iubească? Sau măcar să fie iertată?
”Eu și Marilyn” nu este un roman extraordinar, dar oferă povestea necesară ca să impresioneze și să ne ofere o înțelegere mai bună și mai clară asupra unei confruntări care a influențat mult soarta planetei după cel de-al doilea război mondial, în timpul ”Războiului rece”. Fiecare război vine cu multe orori și suferințe, mai ales când vorbim de oameni nevinovați, iar cel din Coreea nu a fost deloc altfel: din ”Eu și Marilyn” descoperim un crâmpei din istoria plină de suferințe a formării celor două Corei de după cel de-al doilea război mondial. Și, când e vorba și de iubire, și de artă, și de atmosfera spectacolelor americane de pe teatrele de război, avem o imagine completă a acelor timpuri.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Amazon.com)
