Butonul G, de Rosella Calabrò
Editura Paralela 45, Pitești, 2020
Traducere din limba italiană de Alina Sichitiu
“Cartea aceasta este despre voi”, ne spune autoarea in Prefaţa cu aroma de promisiune. Si pentru voi toti este aceasta carte, as adauga eu! Si Rosella Calabrò ne agata de nas, in finalul acestei introduceri, cu o promisiune plina de suspans si de umor: “Ah, vreti sa stiti ce-i cu butonul G. O sa va spun spre sfarsit, dragele mele, asa ca trebuie sa cititi cartea toata. (Am spus <spre sfarsit>, si nu <la sfarsit> asadar e inutil sa va duceti la ultima pagina, pentru ca nu e acolo)”.
Cand mi-am ales aceasta carte spre lectura si mi-am aruncat privirea spre cele cateva cuvinte de prezentare, mi-am spus : “ah, un ascensor in centrul actiunii”, amintindu-mi instantaneu de cartea pe care o mai am in biblioteca “Ascensor spre esafod” a lui Noel Calef, de filmele care i-au transpus suspansul pe marele ecran, cel din 1958 si cel din 2011, de filmul “A gauche en sortant de l’ascenseur” – 1988 – cu Pierre Richard si de filmul pe care il asteptăm, “Corona” din 2020, un thriller, in care este implicat un ascensor.
“Butonul G” l-am citit pe nerasuflate. A fost precum un desert fin, nici dulce si nici siropos, ci plin de savoare, adresandu-se si mintii si sufletului, deopotriva.
Ideea extrem de originala de a personaliza, a da viata si simtire si gandire unui batran ascensor pe numele sau GianBattista Stigler, in varsta de o suta de ani, este premiza unei povesti cel putin interesante. Ceea ce s-a dovedit o umbra palida fata de satisfactia cititorului care am fost.
Mai intai trebuie sa va spun ca “Stigler-Otis Elevator S.p.A Italy” EXISTA! 🙂
Mosnegutul lift nascut in secolul trecut are inca ochii alunecosi si inima zburdalnica. Si recunoaste singur: “Imi plac femeile”. Fapt pentru care este atent si empatic cu fiecare dintre locatarele imobilului (si implicit, cu acei barbati cu care drumurile lor se intersecteaza), le dezghioaca fiecareia psihologia, trairile, visele si sperantele, il bucura reusitele lor, il intristeaza necazurile. Gandurile acestora si experientele lor de viata sunt surprinse in mici schite de caracter, tablouri umane profunde, si impresionabile, pline de culoare si mult umor.
GianBattista ne spune ca “acum, desi sunt un ascensor cumsecade, am hotarat sa va dezvalui gandurile tainice si peste poate de grele ale femeilor mele, pentru ca eu le iubesc, iar sa vorbesc despre ele, ba chiar sa dau glas vocii lor, este o forma de iubire”. Continuând hâtru, dar sincer “Daca nu v-ati nascut ascensor, nu puteti sa intelegeti”. De ce? Pentru ca numai el are pe panoul de comanda “Butonul G”!
Universul feminin al imobilului reprezinta universul feminin la nivel planetar.
“Ce nu ne spun femeile” – “Quello che le donne non dicono“, piesa Fiorellei Mannoia, poate reprezenta samburele multora dintre flashurile-schite, povestite de batranul ascensor.
GianBattista intervine mai mereu, alternandu-si micile schite-observatii, cu aprecierile sale pline de simpatie pentru personajele care ii pasesc in ascensorul-casa-minte-suflet. Se dovedeste a fi, prin observatiile sale, un adevarat filozof, original si plin de bun simt. Hm, dar nu intotdeauna. Dar si un mare voyeurist, pentru ca trage cu ochiul si cu urechea la viata celor pe care ii transporta zilnic in sus si in jos. Si pe deasupra, mai este si plin de el.”Oglinda-oglinjoara, cine este cel mai frumos ascensor din tara?”, spune interogandu-si propria sa oglinda de cabina 🙂 . Si pe deasupra are uneori un limbaj curat-murdar si o imaginatie eliberata de orice fel de constrangeri ale bunei cuviinţe 🙂 .
Vera Veridica (inutil geloasa), Benedetta Lipicioasa, Marţia Marte (picata de pe alta planeta si cazuta intr-o mare mirare in fata modului complicat in care pamantenii isi asigura continuarea speciei, descriind sloboda la gura si cu mult umor bogat in comparatii, aparatele reproductive masculine si feminine 🙂 ), Libelula…89 (cu ideea fixa privind uratenia corpului ei prea gras). Isadora Dukan (venita de planeta Zhona, acolo unde supragreutatea era o crima), Mănuşica, Furnicuţa (lovita de o zgarcenie afectiva sociala), Severina Ştie-Tot (obsesia selfcontrolului dar si asupra celorlalti), Billa (in cautarea respectului celorlalti), Orbetta Cărtiţescu (puterea de a vedea in spatele cuvintelor). Ranastasia James si alte personaje in cautarea unui autor care sa le imortalizeze 🙂 Tipologii reflectate in oglinda lui GianBattista, cu ochii asupra Butonului G si in cautarea acestui preamărit G. Mare atentie la numele cu care GianBattista isi onoreaza femeile dar si barbatii din imobil – personificand astfel trasaturile specifice de caracter… Caragiale oarecum 🙂 .
Suferintele femeilor nascute, din neincrederea in infatisarea lor, din ura fata de propriul corp, din teama de a nu placea, din teama de a fi respinse, din infometare de frica Politiei Alimentare 🙂 ), din obsesia fata de haine ca antidot la nesiguranta de sine, din siguratatea unei copilarii insingurate, de teama iubirii, de nevoia respectului celorlalti, de nevoia prieteniei, de povara singuratatii… Emotii care te fac sa zambesti sau sa te intristezi, dincolo de cuvinte cautandu-te pe tine, cititorul acestor minunate pagini.
“Ei da, avem nevoie de un atlas ca sa navigam prin mintea femeilor, fara sa ne ratacim.”
Autoarea manipuleaza (bineinteles, punand-o in gura neauzita a domnului GianBattista), o limba extrem de vie si bogata, adesea scăpând căpăstrul si alunecand usor catre un langaj fara perdea. Ba chiar inventeaza cuvinte noi, precum “push-ata”, sau creaza imagini plastice uimitoare, precum aceasta descriere “doamna, miscandu-si soldurile de parca ar fi trebuit sa inchida cu lovituri de cur sertare imaginare” si continuand, “a dat din solduri, ţoc-ţoc pe tocuri, a miscat sertare, la fel si mădulare, a aruncat o privire, si putin a lipsit sa-i intinda sotului meu, partile ei intime pe o tipsie de argint, ingaimand <Gusta>” (citat din Vera Veridica).
Dar, pentru fiecare obiect (fie el si posesor de o personalitate speciala) vine o vreme a trecerii in istorie, a inlocuirii cu ceva mai nou, mai stralucitor… nu neaparat mai bun! “Ascensoare tinere, numai aluminiu si lumini de neon, dintre acelea care nici nu stiu ce e un scaun din piele bordo, pe care sa-l ofere doamnelor sa se aseze”. Lui GianBattista ii e frica, dar chiar si asa, el se gandeste la femeile sale iubite. Le lasa la un moment dat pe fila cartii, un mic buton “G”, “dotat cu puteri cosmice si imbibat de magie de cinci stele, dar ce tot spun, zece stele. Functioneaza asa de fiecare data cand o sa-l apasati sa ma chemati, eu o sa fiu si cand n-o sa mai fiu (…), dar o sa va ascult cu toata fiinta mea, asa cum am facut intotdeauna si intotdeauna o voi face, Pe cuvantul lui GianBattista Stigler, ascensorul bun ascultator.”
Si nu uitati promisiunea: “Ah, vreti sa stiti ce-i cu butonul G. O sa va spun spre sfarsit, dragele mele, asa ca trebuie sa cititi cartea toata. (Am spus <spre sfarsit>, si nu <la sfarsit> asadar e inutil sa va duceti la ultima pagina, pentru ca nu e acolo)”.
Butonul G, un buton care vă ascultă intimitatea. GianBatista Spigler – o oglinda in care invatam sa ne cunoastem, sa ne acceptam si sa ne salvam si slefuim umanitatea.
Si da, este adevarat, m-am surprins urcandu-ma in cateva ascensoare zilele acestea si privindu-ma imediat in oglinda. Nu va spun ce a fost in mintea mea. Exersati si voi, pentru a va afla propriile ganduri.
Rosella Calabrò, nascuta la Milano, 20 iunie 1959, este blogger cunoscut, scriitoare, copy-writer, iubitoare de pisici si sustine cursuri de scriere creativa. Carti publicate: Cinquanta svabature di Gigio, Cinquanta sbavati di Gigio – Il film, Cinquanta smagliature di Gina, Perché le donne sposano gli opossum? Che palle il Natale!, Il bistrò dei libri e dei sogni, Arsenico e dolci vechietti, Danza d’amore per pircipianti, Il balcone delle meraviglie, Di matrignia che n’è una sola, Farfalle sullo stomaco. A scris pentru Glamour, Confidenze si alte publicatii.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Natalecongliautori.org, Sperling.it)
