”Obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par”, de Florin Hălălău
Editura Casa de Pariuri Literare, București, 2016
Am descoperit câteva poezii foarte frumoase în această carte a lui Florin Hălălău, apărută în acest an la Editura Casa de Pariuri Literare. Unele de dragoste, altele doar despre viață și felul în care ne-o trăim fiecare dintre noi. Poeziile nu sunt simple, așa cum citeam în copilărie, ci sunt răzbătute de gânduri și sentimente. Cu alte cuvinte, mi-au plăcut pentru că poeziile citite fac cititorul să gândească și să își închipuie felul în care aceste gânduri i-au influențat viața.
Pentru că nu sunt un cititor obișnuit de poezie, cu atât mai puțin un critic, vă las în continuare cu o prezentare a autorului și cu 4 poezii din carte, cele mai frumoase din punctul meu de vedere:
Florin Hălălău: Născut la 13 aprilie 1967 în Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială din Bucureşti. Debut în „Adevărul Literar şi Artistic”, 1993. Volume de poezie publicate: „Asigurări de viaţă”, Editura Brumar, 2011, „Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par”, Casa de Pariuri Literare, 2016. Prezent cu poezie în antologiile „Virtualia”, Iaşi, 2003, 2005, „Ultima generaţie, primul val”, Editura Muzeul Literaturii Române, 2005, „Iubirea e pe 14 februarie”, Editura Vinea, 2010, „Cele mai frumoase poeme din 2011”, Editura Tracus Arte, 2012. Prezent cu proză în „Proza.ro”, Editura Paralela 45, 2006, „Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism”, Editura Polirom, 2014. Texte publicate în Convorbiri Literare, Memoria, Poezia, Scrisul Românesc, Oglinda literară, Cuvântul, Orizont, Tiuk!, Poesis, Stare de Urgenţă, Contrafort, Revista la PLIC, Luceafărul de dimineaţă, Poesis internaţional, Observator Cultural, Ateneu, Steaua.
lucruri simple cum ar spune iustin panța
trăiesc
și abia am timp
să-mi dau seama de asta
doar atunci
când împărțim o cafea
în jurul nostru
lumea se oprește din alergat
și pentru câteva secunde
i se întrevede
frumusețea
poem în stil cărtărescu, despre o fată pe care acesta n-o cunoaște
te priveam
în timp ce scoteai bani de la bancomat
știai
că te privesc
și ai ridicat ușor un picior
așa cum făceau actrițele
în filmele vechi
când erau sărutate
am simțit atunci
că te iubesc mult de tot
atât de mult
încât galbenul înconjurător al băncii
se prefăcu
într-un imens soare
orbitor
nu vrei
să ne mutăm prea sus
la etajul întâi
ar fi perfect
când ne vom mișca foarte greu
să n-avem mult de urcat
nu mi-ai fi putut spune
mai frumos de atât
că vom îmbătrâni împreună
refugii
naivi
căutăm mereu
o consolare în câte ceva
fugim de noi
speriați
că adevărul
ne va schimonosi fața
