În ciclul topurilor filmelor regizorilor mei preferați i-a venit rândul lui Martin Scorsese. Face parte din generația aceea extraordinară de regizori americani care și-au construit carierele în anii ’70 reușind să combine stilul filmelor de autor promovat de Noul Val francez (care la rândul lor se inspirau din filmele cu gangsteri americane) cu regulile de producție ale industriei cinematografice americane. Câțiva dintre ei nu s-au oprit din făcut filme până în ziua de astăzi. Scorsese are în faze de pre-producție două filme care se anunță grandioase – unul despre președintele Theodore Roosevelt, celălalt despre Iisus. Este foarte posibil ca peste câțiva ani acest top să arate altfel. El poate vă surprinde, dar ca întotdeauna includ două avertismente și o invitație: este vorba despre o selecție personală; ordinea în top nu prea contează; sunteți invitați să comentați și să adaugați filmele voastre preferate din filmografia lui Scorsese. Aveți de unde alege.
1. The Last Waltz – 1978
De ce tocmai acest concert filmat este pe locul 1? Ordinea nu contează (vezi avertismentul de mai sus), dar am totuși două motive bune. Este probabil primul film al lui Scorsese adus în România (primul pe care mi-l amintesc în orice caz) și este primul concert filmat din Occident pe care l-am văzut. Tinerii de astăzi probabil nu-și pot închipui că la televiziunea română nu am putut vedea și auzi niciodată înainte de 1989 cum arătau muzicienii rock și pop din Occident, inclusiv Neil Young, Van Morrison, Eric Clapton, Bob Dylan, Joni Mitchell, Neil Diamond, Dr. John, Muddy Waters, Ringo Starr care apar în acest film, în concertul de adio al grupului The Band, filmat de Scorsese. Printre multe altele, Scorsese este un mare expert în muzica blues, rock, pop și a adus o contribuție excepțională la păstrarea în memoria culturală a imaginii și sunetelor artiștilor cu care a fost și este contemporan.
Disponibil pe PrimeVideo.
2. Taxi Driver – 1976
‘Taxi Driver’ a fost, cred, primul film al lui Scorsese pe care l-am văzut când am ajuns în libertate. Citisem atât de mult despre el, încât unele scene mi se păreau ‘deja vu’. Altele în schimb m-au șocat și aș putea spune că a fost unul dintre acele filme care mi-au schimbat felul de a privi alte creații cinematografice. Am făcut aici cunoștință pentru prima dată și cu New York-ul lui Scorsese, unde aveam să ajung abia peste câțiva ani, orașul fundal și personaj al multor filme ale sale. Viziunea sa de coșmar despre orașul-infern care are nevoie doar de o ploaie ca să coboare și să spele toată mizeria de pe trotuare este atât de desăvârșită încât îl putem vedea ca fiind cel mai oribil și cel mai minunat loc de pe pământ. ‘Taxi Driver’ prilejuiește unul dintre marile roluri ale lui Robert DeNiro într-un film al lui Scorsese. Adept al ‘metodei’ , actorul s-a angajat și a condus un taxi singur noaptea pentru a se pregăti pentru rolul lui Travis Bickle, un bărbat atât de tulburat și de angoasat încât este aproape prea dureros de privit. În personajul lui Bickle, el și Scorsese ne-au oferit genul de tânăr singuratic, amărât, furios, sadic, pierdut pe care îl vedem în jurul nostru în fiecare zi, unul care există în fiecare cultură. Își face debutul în acest film și Jodie Foster, nominalizată și ea împreună cu DeNiro la Oscar. Nu a câștigat niciunul, dar Scorsese a primit pentru acest film singurul Palme D’Or al carierei sale (până acum).
3. Hugo – 2011
‘Hugo’ este probabil o altă surpriză a acestui top. Avertismentul rămâne valabil. Iubesc acest film, deoarece este o demonstrație de virtuozitate de tehnică cinematografică pusă în serviciul emoției, spre deosebire de multe alte filme în care tehnologiile computerizate par a genera doar frumusețe sterilă. M-a emoționat povestea, m-a delectat imaginea Parisului văzută prin prisma creativă a cineaștilor, m-au fermecat intepretarile lui Ben Kinsley și Sacha Baron Cohen. Este unul dintre filmele cele mai premiate ale lui Scorsese, obținând cinci statuete, toate în categorii tehnice. Un poem despre frumusețea artei cinematografice, realizat cu cele mai moderne mijloace de exprimare pe care un cineast le putea avea în acel moment.
4. Raging Bull – 1980
Din nou DeNiro strălucește într-un alt film pe care Scorsese îl dedică unui controversat erou american – boxerul Jake LaMotta, și asta deși regizorul nu este deloc un pasionat al acestui sport. De data asta DeNiro nu a mai ratat Oscarul pentru cel mai bun actor. L-a primit și Cathy Moriarty pentru cel mai bun rol secundar feminin. Folosind o paletă monocromatică în cea mai mare parte a filmului, Scorsese spune povestea ascensiunii și căderii lui Jake La Motta, un boxer de categorie mijlocie care este chinuit de propria sa ambiție și mândrie, un bărbat a cărui violență și temperament l-au condus în vârful piramidei în ring, dar i-au distrus viața în afara lui. În multe privințe, este unul dintre cele mai ambițioase eforturi ale lui Scorsese. Filmul este un comentariu visceral asupra violenței, dar, în mod surprinzător, o face printr-o abordare mai blândă. Se spune că atunci când adevăratul Jake LaMotta a văzut filmul, acesta l-a făcut să izbucnească în lacrimi și să-și dea seama pentru prima dată ce persoană groaznică a fost. A întrebat-o pe soția sa „Am fost chiar așa?”, la care ea a răspuns „Ai fost mai rău”.
5. Killers of the Flower Moon – 2023
Am inclus în top acest film, cel mai recent lung metraj terminat de Scorsese, pentru a sublinia faptul că nu consider cariera sa terminată și sper că ea va continua cât îl vor ține puterile. Ceea ce alege Scorsese să facă aici este să reia unele dintre temele sale preferate din filme precedente – familiile de gangsteri cu regulile și codurile care le asigură coeziunea, legătura între istoria americană și crima organizată și istoria FBI-ului.Toate acestea servesc însă unei idei justițiare – aducerea în lumină a unui episod tragic al destinului tribului amero-indian Osage, petrecut în anii ’20 ai secolului trecut. Pe de-o parte simțim o detașare spre perspectivă, dar în același timp și sentimentul de implicare, dacă nu chiar furie. Scorsese mai face ceva, foarte comentat de spectatorii care au văzut filmul și de criticii care au scris despre el. Nu se uită la ceas. ‘Killers of the Flower Moon’ este un epos care durează aproape trei ore și jumătate, ceea ce este cu o oră mai mult decât standardul recent – deja lungit – de durată al filmelor de la Hollywood. Pentru mine aceste 210 minute au trecut mai repede, mai intens și mai captivant decât 100 de minute în multe alte filme. Leonardo DiCaprio și Robert De Niro strălucesc ca intodeauna când se află sub îndrumarea lui Scorsese și realizează două roluri excepționale.
(sursa imaginilor https://www.imdb.com)
