Copil fiind, am adorat să fiu ascultător de poveşti. Multe şi fără de sfărşit, dacă se putea. Iar printre ele se numărau adesea cele alese din scrierile biblice şi din Vieţile Sfinților, adunate într-o carte groasă cu coperţi albastre şi imagini despre care se spunea că înseamnă mai mult decât o mie de cuvinte. Vocile blânde ale bunicilor şi părinţilor mi le istoriseau pe toate, în vreme ce mintea celui mic de atunci îşi făurea propriile poveşti, menite să mă poarte fără încetare pe tărâmuri tainice, pline de lumină, frumuseţe şi înţelepciune.
Anii au trecut, iar atunci când omuleţul a devenit, la rându-i, cititor, nu mică mi-a fost bucuria când am descoperit că, deşi vârsta poveştilor presărate cu imagini se ascunsese, la rându-i, printre zgomotele timpului, toate cele spuse atunci au continuat să mă călăuzească pretutindeni, legând fără încetare tinda cea primitoare a Bisericii de freamătul neobosit al oraşului.
În această ambianţă, clasamentul de mai jos reuneşte cinci ficţiuni plăsmuite din izvorul veşnic viu al celor care, la momentul rânduit, s-au scris pe paginile deja îngălbenite de vreme ale cărţilor sfinte, iar mai apoi s-au însemnat cu slove de aur în inimile tuturor.
5. Iosif şi fraţii săi, de Thomas Mann
În contextul în care legătura dintre ficţiunile literare şi faptele desprinse din sfera miturilor se distinge ca una dintre principalele constante estetice ale scrierilor lui Thomas Mann, romanul Iosif şi fraţii săi poate fi definit din perspectiva unei permanente pendulări între realitate şi vis, între legendă şi lupta continuă a omului cu destinul implacabil. Fără îndoială, cunoaştem cu toţii vechea poveste a lui Iosif care, pe când era copil, a fost vândut de fraţii săi cei mari şi invidioşi. Iar pe măsură ce ne vom îngădui să pătrundem cât mai adânc în tainele acesteia, vom descoperi că, de fapt, toate cele petrecute atunci tind să sfideze cu înverşunare orice barieră a timpului. Iosif este privit acum prin lupa culturii secolului XX, îmbrăcând veşmintele unei fiinţe înzestrate deopotrivă cu raţiune omenească şi credinţă statornică în Dumnezeul strămoşilor săi, care i-a dăruit viaţa, iar mai apoi i-a fost mereu sprijin în acele momente în care dragostea, pacea şi bunăvoirea dintre oameni tindeau să se lase umbrite de norii negri ai minciunii, ai trădării şi ai unei existențe mult prea ancorate în cele ale lumii trecătoare.
4. Patriarhii sau Pământul Canaanului
Deschizând prima și cea mai importantă din cele cinci Cărți ale lui Moise, vom redescoperi toate acele întâmplări minunate şi adevărate despre creearea întregii lumi din nemăsurata iubire a lui Dumnezeu. Mai apoi, după ce vom fi aflat deja cele petrecute cu primii oameni, firul plin de lumină al celor povestite ne va purta, pe fiecare, în acele vremuri în care se spune că omul vorbea, adesea, cu Dumnezeu, ascultându-I cuvintele şi împlinindu-le, în orice loc şi vreme, chiar şi cu preţul vieţii. Ca o fericită şansă adusă lumii actuale, în care suntem tentaţi adesea să credem că vieţile sfinţilor trebuie tăinuite între filele unor cărţi pe care foarte puţini le pot deschide şi înţelege în adevăratul lor sens, romanul Patriarhii ne demonstrează, încă o dată, că, mai înainte de a fi înscrişi în calendare, sfinţii au fost la rându-le oameni. Iar ceea ce i-a deosebit cu adevărat de fraţii lor mai rătăciţi printre umbrele şi visele pământeşti a fost tocmai această putere de a trece peste nedreptăţile şi durerile omeneşti bine ştiind că, în Împărăţia Cerurilor, mai fericiți sunt cei curaţi cu inima, cei blânzi şi cei făcători de pace.
3. Jutabel ben Eber din Capernaum, de Olga Greceanu
De când mă ştiu, episodul Învierii Domnului a însemnat şi continuă să reprezinte nu doar un moment de foarte mare bucurie şi speranţă, ci mai ales o binevenită invitaţie de a cerceta cu atenţie şi foarte multă răbdare toate cele scrise despre timpul petrecut de Iisus Hristos în această lume. Nu ne este străin faptul că, într-o societate în care Mântuitorul a venit pentru a împlini pe de-a-ntregul Legea, prezenţa Sa este privită cu multă suspiciune şi chiar profundă duşmănie de către minţile luminate ale acelor timpuri. Printre cărturarii Iudeii, se spune că s-a aflat şi Jutabel Ben-Eber care, orbit de lupta pentru faimă şi avere, urmăreşte întreaga activitate a Mântuitorului. Iar atunci când şirul nesfârşit de minuni şi cuvinte pare să întreacă orice limită a minţii omeneşti, acelaşi om învăţat alege să se transforme într-una dintre uneltele celei mai crunte morți care au schimbat istoria. Lupta spiritului acestui învăţat cu o raţiune mult prea înrădăcinată în vechile tradiţii este descrisă cu o mare minuţiozitate în romanul semnat de Olga Greceanu care, pe vremea cănd încă mă arătam mult prea dură cu cei prin care Fiul lui Dumnezeu a fost condamnat la moarte pe Cruce, mi-a reamintit, asemenea tuturor celorlalte pilde mereu vii, că, de fapt, Pătimirile au fost şi ele rânduite de Dumnezeu, spre mântuirea noastră.
2. Prevestirea, de Ioana Pârvulescu
Este binecunoscută povestirea biblică despre proorocul Iona, cel care, din neascultarea de Dumnezeu, a devenit, timp de trei zile, prizonier în burta unui peşte foarte mare. Întâmplarea lui, relatată de asemenea în scrierile Vechiului Testament, tinde a fi pusă la loc de cinste, nu doar în tradiţia Bisericii, ca preînchipuire a jertfei Mântuitorului, ci şi în contextul altor paradigme culturale. Astfel, secolul trecut îl aduce, printre altele, în prim plan pe acelaşi Iona, înţeles acum de Marin Sorescu drept o întruchipare a omului modern, aflat într-o permanentă şi grea luptă cu destinul dur şi purtător de nelinişti. Însă povestea lui pare că vrea, în continuare, să se scrie şi să se spună, regăsindu-se, de această dată, în paginile romanului Prevestirea. Iona redevine, desigur, nu doar profetul ale cărui fapte şi cuvinte au schimbat soarta ninivitenilor de atunci şi a creştinilor de mai târziu, ci şi protagonistul unor întâmplări ce se aseamănă adesea cu oricare aventură fascinantă a omului pornit în căutarea menirii sale în această lume. La rândul ei, Ioana Pârvulescu se dezvăluie atât ca o foarte importantă voce călăuzitoare a zilelor noastre, cât şi ca o urmaşă demnă a tuturor celor care, copii fiind, au ascultat povestea, iar mai apoi, ca părinţi, au istorisit-o la rându-le, înscriind-o în şiragul nesfârşit de legende ale lumii.
1. Quo vadis, de Henryk Sienkiewicz
Cu siguranţă, una dintre cele mai importante morale ale timpurilor este aceea privind împletirea dintre adevărurile de necontestat ale istoriei şi tainele poveştii. Astfel au apărut o serie de ficţiuni literare menite să transforme diverse personalităţi ale tuturor timpurilor în personaje tot atât de demne de luat în considerare atunci când ne referim la rolul cuvintelor demult scrise, spre educarea spiritului. Între acestea, se numără şi romanul Quo vadis, prin intermediul căruia un fapt real şi atroce al trecutului, este readus în prim-plan, având drept cadru o tulburătoare şi în final foarte frumoasă poveste de dragoste. Fără a prinde bine de veste, suntem invitaţi să ne întoarcem în timp, într-o cetate a Romei ce părea a fi ruptă în două. Pentru început, îi vom întâlni aici pe binecunoscutul Nero care, alături de servitorii săi nobili şi credincioşi, guverna lumea în spiritul petrecerilor şi al dragostei pentru plăceri deşarte. De partea cealaltă a baricadei se aflau creştinii, călăuziţi cu foarte multă înţelepciune de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Iar atunci când pătrunderea lor în arena străjuită de zei devine un fapt constant şi chiar extrem de periculos pentru acele minţi crescute în duhul lumii, lupta devine una pe viaţă şi pe moarte, având drept miză principală dragostea omului pentru Dumnezeu.
(Surse imagini: https://www.anticariat-unu.ro/, https://www.libris.ro/, https://www.egumenita.ro/, https://carturesti.ro/)
