Am descoperit articolul de pe BrainPickings de ceva timp, dar nu știu de ce a ajuns undeva în draft-uri și niciodată editat. Cum toată lumea se pregătește în această perioadă de Sărbătorile Pascale, de concedii mai mici sau mai mari, de cumpărături variate, așa că un articol mai ușurel și mai relaxant se impunea (nu toată lumea are chef acum de recenzii de trei-patru pagini despre o carte de istorie sau beletristică). Despre ce e vorba?
Despre Paul Cézanne putem citi mai multe pe Wikipedia, dar și pe alte site-uri, fiind recunoscut ca fiind unul dintre cei mai inovativi pictori ai lumii (Matisse și Picasso l-au considerat ca fiind ”tatăl nostru”). Ba unii i-au văzut tablourile prin muzeele în care au umblat (în privința mea, le-am văzut la Musée d’Orsay).
Scrisorile lui Cézanne au fost publicate, traduse și interpretate, dar în centrul lor au stat mai mereu, de așteptat de altfel, pictura și relațiile cu prietenii. Ei bine, printre ele există o singură scrisoare de dragoste, un fel de ”testament atemporal asupra relația dintre frustrare și satisfacție în dragoste”, așa cum o numește autoarea articolului de unde am preluat și tradus acest text, Maria Popova. Scrisă în 1885 (pe când Cézanne avea 46 de ani), pe spatele unei vederi, ea dezvăluie iubirea absolută pentru o femeie rămasă, de atunci, un mister. Iat-o:
Te-am văzut și m-ai lăsat să te sărut, din acel moment nu mai am pace din cauza zbuciumului sufletesc. Sper să ierți libertatea pe care un suflet chinuit de anxietate și-a luat-o în a-ți scrie. Nu știu cum să-ți descriu această libertate, pe care a-i putea-o găsi atât de înălțătoare, dar dacă nu aș face-o, aș rămâne subjugat de tristețe. Nu se spune oare că este mai bine să exprimi un sentiment decât să-l ascunzi?
De ce, mă întreb, să fiu tăcut în legătură cu chinul meu? Exprimarea suferinței nu înseamnă oare ușurarea ei? Și dacă durerea fizică pare să găsească o alinare în strigătele îndureraților, nu este natural, Doamnă, ca suferința psihologică să caute răgaz în confesiunea făcute obiectului adorației?
Îmi dau seama că scrisoarea aceasta, trimisă în grabă și prematur, poate părea indiscretă și nu conține nimic care să mi te recomande cu excepția bunătății…
O latură mai puțin cunoscută a marelui pictor.
(Articolul a fost adaptat și scrisoarea tradusă de pe BrainPickings.org.)
