Editorial Recomandat

Fragment în avanpremieră: ”Imperiul fetelor bătrâne”, de Liliana Corobca

Imperiul fetelor batrane-CR-aFilme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Imperiul fetelor bătrâne”, de Liliana Corobca, apărut de curând la Editura Cartea Românească. Romanul va fi lansat la Tîrgul de Carte Gaudeamus 2015, duminică, 22 noiembrie, ora 14.30, la standul Editurilor Polirom & Cartea Românească (parter, Romexpo). Invitați: Radu Aldulescu, Marius Miheţ. Moderator: George Neagoe. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Misteriosul Imperiu al fetelor bătrîne îşi aşteaptă regina. Va reuşi oare Rafira Sic să treacă toate probele ca să ajungă în vîrful ierarhiei?

Glosări tulburătoare pe marginea ideii de singurătate, interpretări surprinzătoare, experienţe iniţiatice, situaţii duse la limită, planuri iluzorii şi speranţe deşarte conturează imaginea unei categorii cu totul ignorate, uitate sau dispreţuite de societate. În spatele unei expresii oximoronice, al unei etichete aplicate cu maliţie, se ascunde „fata bătrînă”, iar de această dată i se dă cuvîntul, în pofida fantasmelor, bovarismelor, idealismelor cu care se îmbată. Nu mai este personajul secundar şi prăfuit, adesea malefic, din poveştile clasice, acum are rolul de primadonă.

Roman realist crud cu o aură de umor sau roman fantastic cu accente de parabolă, subintitulat ironic „roman sentimental”, noua carte a Lilianei Corobca, sub vălul paşnic al inocenţei, se constituie într-un rechizitoriu la adresa lumii de azi. O lume tot mai agresivă şi mai lipsită de empatie.

Fragment în avanpremieră:

Ajungem seara obosite, nu mai putem face nimic, ne întindem pe paturi şi stăm de vorbă. În fiecare seară vorbim despre cum ne vom căsători. Nu înţeleg de ce nu ne plictisim. Suntem inepuizabile întru exemplificări şi soluţionări de probleme. Ce‑i drept e drept, bărbaţii caută femei bogate. Ei caută şi frumoase, şi deştepte (nu toţi), şi virgine pe deasupra. Nu toţi. Noi nu suntem bogate, dar câte fete sărace nu s‑au măritat?! Enumerăm un şir întreg, chiar mai sărace decât noi, amărâte, şi pe care le‑au cerut oficial. Şi au făcut şi cununie în biserică. Vezi, bogăţia nu‑i un criteriu. Da, nu din cauza sărăciei nu ne mărităm. Eu nu m‑aş plânge de‑aş avea un bărbat sărac, important e să ne împăcăm bine; putem locui şi într‑o cămeruţă de cămin, parcă nu mai stau şi alţii? Stau, şi sunt fericiţi! Sigur, un bărbat mai bogăţel n‑ar fi rău, dar foarte bogat, nuu, acela vrea să‑i faci toate mendrele, să‑i fii slugă şi bucătăreasă. Sau ar lua servitoare prea tinere şi frumoase. Mda, aşa‑i. Bogaţii caută şi găsesc fete bogate şi tinerele, şi rupte din soare, iar noi… Virginia mi‑a spus că‑n Europa fetele se mărită la 40 de ani, că la 30 sunt prea tinere şi nu‑s gata pentru un asemenea pas important. Mai stăm vreo cinci ani prin cămine şi, dacă nu se lipeşte niciunul de noi, mergem în Europa. Petruţa: să fi fost mai frumoasă, demult mă măritam. Eu o asigur că‑i frumoasă, ce ochişori, ce talie, o bombonică! Dar câte urâte nu se mărită, da’ urâte de tot! Eu îmi amintesc două‑trei cazuri, ea îşi aminteşte două‑trei cazuri. Se mărită şi leneşele, şi împuţitele care nu ştiu să facă de mâncare şi nu au grijă de bărbat. Cum, domnule, să‑ţi pice chilipirul de bărbat în plasă şi să nu‑i cauţi în coarne, să nu‑l hrăneşti cu bunătăţi, să nu‑l alinţi? Vai, noi dacă ne‑am mărita, ce bine ar duce‑o ai noştri bravi şi falnici! Ne întrecem numărând câte ciorbe, supe, fripturi, sosuri, clătite ştim noi să pregătim, şi desert, chec, tort, clătite încă o dată, acum cu dulceaţă, prima dată cu brânză, dar nu mult, cu măsură, să nu‑i îngrăşăm până nu mai încap pe uşă sau să ne strivească noaptea cu burţile lor revărsate! Petruţa mă întrerupe: stă cam prost la capitolul „clătite”! De toate ştie să gătească, numai clătite nu prea. Las’că până la nuntă o să învăţi! Iar altele mănâncă pe la pizzerii şi restaurante, nu se obosesc cu gătitul, stricând astfel stomacul bărbatului! Câtă grijă am avea noi de ei! Îi vezi umblând zgrenţuroşi, rufoşi: nouă ne place să cârpim haine, ciorapi, să dezvăluim nenumăratele noastre merite. Poate bărbaţii vor femei supuse? Iar noi nu suntem prea supuse sau deloc supuse? Eu cred că sunt destul de supusă. N‑aş ieşi din cuvântul bărbatului, nu l‑aş contrazice, l‑aş asculta şi imediat aş face ce vrea el. Petruţa e de acord. Să nu ţipi la el, să nu‑l cerţi. Să nu‑i reproşezi când greşeşte, pierde, uită ceva sau priveşte lung vreo femeie. Vom fi soţii bune. Aproape ideale.

Nu ştiu bărbaţii ce comori mucegăiesc în căminul acesta.

Petruţa, ca să nu rămână mai prejos: perle! Până la urmă ne vom mărita şi noi, ai să vezi.

Ştii, toate stricatele îşi iau bărbaţii cei mai buni, iar nouă ne rămân rablele şi cârpiturile.

Bărbaţii buni se căsătoresc până la 30 de ani. Şi fetele bune s‑ar căsători de‑ar avea cu cine.

Şi când se apropie unul de 40, te gândeşti ce‑a avut, ce‑a făcut de nu s‑a însurat. Te temi, îţi faci griji.

Ei, lasă, încă n‑a dat niciunul năvală.

Şi dacă am aşteptat eroic până acum, nu pot să închid ochii şi să‑l accept pe primul răpănos. Sunt şi ei oameni, dar să‑şi ia după ei, de nasul lor: divorţaţii – divorţate, stricaţii – stricate, ofiliţii – ofilite, sfrijiţii – sfrijite!

Petruţa visează la un bărbat pur ca ea (e foarte credincioasă). Vor învăţa din cărţi cum să se iubească, cum adică să se culce cu altă femeie înaintea mea şi să mă spurce? Are acasă două cărţi despre dragoste şi cuplu, una‑n limba rusă, alta‑n română. I le‑am cerut odată să mă documentez, să mai aflu şi eu câte ceva, dar nu vrea să le aducă. Cred că nici nu le‑a citit, că‑i păcat şi ispită până la nuntă. Nu mi‑am pus problema, dar parcă mă gândesc că nu m‑aş supăra dacă al meu ar avea puţină experienţă, nu să fi iubit pe altcineva, nu, dar să se fi culcat cu una, urâtă, rea şi proastă. Şi care s‑a măritat cu altul. Şi după nuntă să facem dragoste, nu să ne apucăm de citit cărţi. Să facem zi şi noapte, ca să nu‑mi pară rău de timpul trecut, risipit, în care eu am aşteptam ca proasta, iar altele şi‑au trăit viaţa. N‑am văzut niciodată în viaţă un film pornografic, nici Petruţa. Ah, câtă ignoranţă! Parcă suntem crescute în seră. Nu, în grădina zoologică. Ar trebui să ne pună într‑o cuşcă, să ne agaţe de gât o zgardă: Virgină.

Eu aş sta pentru o mie de euro pe lună, aş pune ochii pudic în pământ, dacă un bărbat m‑ar privi mai insistent.

N‑aş face asta nici pentru cinci mii, ar vrea ei să stau exponat în cuşcă!

După o asemenea discuţie tonică, adormim de parcă ne‑a sărutat Dumnezeu pe obraz.

Despre autor:

Liliana Corobca s-a născut la 10 octombrie 1975, în satul Săseni, raionul Călăraşi, Republica Moldova. A debutat cu romanul Negrissimo (Arc, Chişinău, 2003; Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) şi cu Personajul în romanul românesc interbelic (teză de doctorat, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003).

A publicat romanele Un an în Paradis (Cartea Românească, Bucureşti, 2005), tradus în limbile italiană şi germană; Kinderland (Cartea Românească, Bucureşti, 2013; Polirom, Iaşi, 2015), tradus în limbile germană şi slovenă, bestsellerul Editurii Cartea Românească la Tîrgul de carte Bookfest (2013), distins cu Premiul Radio România Cultural, secţiunea Proză (2014), şi cu Premiul Crystal la Festivalul Internaţional de la Vilenica, Slovenia (2014). A scris şi un monolog în trei acte, Cenzura pentru începători (Edition Thanhäuser, Ottensheim, Austria, 2014). A publicat volume ştiinţifice despre cenzura comunistă, exilul literar, bucovinenii deportaţi în Siberia. A beneficiat de burse şi rezidenţe de creaţie în Germania, Austria, Franţa, Polonia.

Articole similare

One World Romania 2011 – 3. 18 Martie (II)

Delia Marc

Top 10 cărţi alese în 2023 de pe „Raftul Denisei”

Ana Maria Cazacu

Unde va fi capătul drumului? Liliana Corobca la Iași (lansare de carte)

Bianca Burada

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult