Fragment în avanpremieră: ”Cartea numerilor”, de Florina Ilis

Filme-cărți.ro vă prezintă un fragment în avanpremieră din volumul ”Cartea numerilor”, de Florina Ilis, ce va apărea în curând la Editura Polirom, în colecția Fiction. LTD. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Noul volum al Florinei Ilis este, precum cartea lui Moise, un „recensămînt” al unui popor aflat pe drumul prin pustiul adesea ostil al unei istorii potrivnice. Construit pe struc-tura Numerilor – carte despre ascultare și răzvrătire, despre pocăință și binecuvîntare –, romanul este o sinecdocă a destinului României, ambiționîndu-se să cuprindă cît mai multe evenimente cruciale ale secolului XX și să sintetizeze o etno-istorie perfect verosimilă. Printr-o tehnică insolită, naratorul își provoacă personajele să-și depene amintirile pentru a reconstitui un arbore genealogic secular, adînc înfipt în pămînt, plăsmuit din imaginație, pe ramuri cu nume pe care istoria nu le-a înregistrat, cu destine intersectate, aflate sub semnul iubirii, al bucuriei, al nașterii și al morții, dar și al trădării, al minciunii și compromisului. Nonconformistă față de rigorile epicului tradițional, puterea de seducție a Cărții numerilor stă în varietatea personajelor și a întîmplărilor în care oricine poate identifica profiluri, personalități și expe-riențe din istoria personală.

Dacă, din lipsă de documente scrise, date fiind împrejurările, voi imagina acolo unde informațiile prea puține nu-mi ajung, cititorul, îngăduitor, mă va ierta, fiindcă în cartea numelor, pentru ca numele să nu se topească în uitare, devenind asemeni crucilor înnegrite de timp, strîmbe și mute, m-am străduit să iscodesc oamenii și lucrurile, făcînd din nimic și cîteva metafore mai mult și, sporind cu toate cîte le-am auzit și le-am crezut, voi face ca și puținul despre neamul meu și despre neamul nostru să nu se piardă și să nu fie de pagubă celor ce vin. Fără a uita totuși că nu fac altceva decît literatură, voi apela la cercetare și documente doar cît să nu omor povestea și, pentru a înainta puțin cîte puțin în trecutul care nu-mi dă pace, mă voi lăsa în voia plăcerii de a povesti și mă voi servi de amintirile tuturor, nădăjduind să aflu cît mai mult, toate detaliile, chiar corelațiile nevăzute, secrete, care există între lucruri și pe care, la o privire prea grăbită sau numai obiectivă, nu le observăm.

Fragment:

Şi totuşi, parcă simt şi acum emoţia fetei ce recita la serbare nişte versuri din care nu înţelegea mare lucru. Nu ştiu cine era autorul versurilor, dacă era un amator sau un profesionist. Poate că ar fi ştiut să evite rime ca molidul şi partidul dacă ar fi fost un poet adevărat, dar nu pot să nu remarc patosul rar, vibrant din dosul cuvintelor. Cred că asta îmi place cel mai mult la poezia patriotică: patosul. Când recitam poezie patri­ otică, puteam exagera oricât în exprimarea simţământu­ lui poetic. Nu se supăra nimeni. Nu exista limită, ca în teatru sau în film, când regizorii, atenţi, mă cenzurau ori de câte ori mă lăsam inspirată de cuvinte: prea mult patos, margareta! Nu poţi spune mai normal replica asta? ziceau ei. De parcă oamenii ar iubi teatrul şi filmul fiindcă sunt normale! Ce idee! Normală e împerecherea maimu­ ţelor, nu arta! Ne place la teatru şi la film tocmai fiindcă acolo totul e altfel! Ce ţi­e şi cu arta asta aşa­zis realistă! Uf! Dar să revin la atelierul de fotografie de pe Strada mare. Am intrat acolo prima oară ca să­mi fac o foto­ grafie pentru gazeta de perete. Îmi amintesc şi acum de întunericul de pe coridor, apoi de semiobscuritatea din atelier. m­am speriat puţin, dar după ce nenea Fehér (nici azi nu­i pot spune tată) a aprins un reflector şi a îndreptat spre mine o umbrelă cu interiorul de staniol, m­am simţit mai bine. m­a aşezat pe un scaun, indi­ cându­mi poziţia. ori de câte ori îmi aranja părul, ridi­ cându­mi delicat bărbia, înclinându­mi capul, tresăream uşor şi mă înroşeam. El îmi zâmbea senin. mă uitam pe furiş la mama şi zâmbeam amândouă. ori de câte ori profesorul de română mă atingea, îmi închipuiam că o face fotograful, că­mi aranjează părul, că­mi ridică uşor bărbia, că îmi înclină capul într­o parte. Aşa o fi început şi cu mama. i­o fi aranjat ţinuta pentru poză. Îi aducea cele două codiţe în faţă, îi ţinea bărbia, ridicându­i uşor capul. Bărbia i­o ţine mai mult decât ar trebui s­o facă un fotograf obişnuit. Poate că se privesc în ochi pentru câteva secunde. Fata pleacă iar capul. Se înroşeşte. El îi ridică din nou bărbia. o ajută să­şi dea jos jerseul cu nasturi. mama rămâne numai într­o bluză subţire. Un nasture de sus al decolteului e descheiat, ea nici nu­şi dă osteneala să­l închidă, uitând distrată de asta. Efectul este cel scontat, pieptul trandafiriu al fetei atrage privirile fotografului ca un magnet. Ea nu protestează când el, cu motivaţii galante şi de natură artistică, îmi închipui, îi descheie şi următorul nasture, apoi, un altul. Sau i­o fi cerut din prima clipă să se dezbrace?! Ea e ascultătoare, nu se gândeşte la nimic rău. Nu se alarmează, are încre­ dere în nenea Fehér. Se poartă ca un tată. o mângâie cu delicateţe. Îi ia mâinile într­ale lui. o încurajează. Îi spune că ar vrea să­i facă nişte fotografii mai deosebite. Că e frumoasă şi că ar fi păcat să nu pozeze ca o artistă. Îi arată câteva fotografii cu nuduri, făcute chiar de el. Nu se ofensează, dimpotrivă, mama le admiră, îi par frumoase, le invidiază pe acele fete. Apoi, artistul îi arată aparatul de fotografiat, îi explică cum funcţionează. E un aparat special adus de fiul său din rDG. Face nişte foto­ grafii grozave. Aparatul acela e ca un ochi magic. ochiul lui Dumnezeu. Vede tot. Să nu­i fie teamă. Tot vorbindu­i astfel, o dezbracă, până când ea se trezeşte aproape goală. o pune să se învârtă prin atelier, apoi, dintr­o recuzită elementară, îi construieşte un cadru pentru poză. mama stă în picioare, din profil, având numai o cunună de flori artificiale pe cap şi, lângă obrazul drept, ţine un măr roşu. Fotografia e alb­negru, dar nu ştiu prin ce tehnică specială, fotograful colorase doar mărul în roşu.

Despre autoare:

Florina Ilis s-a născut pe 26 august 1968. A absolvit Facultatea de Litere și Școala de Înalte Studii Postuniversitare la Universitatea Babeș-Bolyai, unde în prezent este lector dr. la Departamentul de Limbi și literaturi asiatice. A publicat volume de poezie, teatru, eseu și romanele: Coborîrea de pe cruce (2001; ediția a II-a, 2006), Chemarea lui Matei (2002; ediția a II-a, 2008). Romanul Cruciada copiilor (2005) a fost distins cu Premiul României literare și al Fundației „Anonimul” Cartea anului 2005, Premiul pentru Proză al revistei Cuvîntul, Premiul pentru Proză al Radio România Cultural, Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române, Premiul „Courrier International“, Paris (2010). Acesta a fost tradus în limbile ebraică, maghiară, spaniolă, italiană, franceză și sîrbă. În 2006, apare romanul Cinci nori colorați pe cerul de răsărit (tradus în limba italiană), inspirat de experiența sa japoneză. În anul 2012, publică Viețile paralele (tradus în limba franceză), distins cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Ziarului de Iași, Premiul Radio România Cultural, Premiul Colocviului Romanului Românesc de la Alba Iulia.