A doua zi a FILIT Iași 2014 a fost, pentru noi, ziua a două descoperiri: pe de o parte, Sahar Delijani, a cărei carte, ”Copiii arborelui de jacaranda”, o citisem de curând și despre care scrisesem că este un roman care trebuie predat în școli pentru a ne reaminti dictatura (comunistă), și Guillermo Arriaga, un scriitor, din păcate, insuficient cunoscut, dar foarte comunicativ, sincer, amuzant, extrovertit (măcar în aparență)
”Întâlnirile Alecart” 2 octombrie 2014- Sahar Delijani și Georgi Gospodinov
Sala a fost plină de liceeni și am sperat încă de la început că nu este o amăgire și că acei liceeni chiar sunt interesați de literatură, nu au fost chemați de profesorii de literatură, așa cum se practică în școlile românești de așa de mult timp. Cu toate acestea, am avut parte de o surpriză plăcută: cei din primele rânduri chiar citiseră cartea lui Sahar Delijani, chiar erau interesați de aventurile personajelor autoarei de origine iraniană. În final, așadar, mi-au plăcut.
Nicoleta Munteanu (căci așa s-a chemat prezentatoarea, chiar dacă acest lucru îl știau doar mulții liceeni din sală) a făcut o frumoasă introducere celor doi autori. Dacă despre Sahar Delijani știam deja câteva lucruri, Gospodinov a fost o surpriză pentru mine. Doi editori Alecart au luat apoi cuvântul despre cărțile scrise de cei doi: o puștoaică a vorbit nu prea inspirat, simplu despre Copiii arborelui de jacaranda, apoi Tudor Berbinschi (sper că am reținut bine numele), redactorul șef Alecart, foarte emoționat, deși pare băiat inteligent, a spus că romanul lui Gospodinov este un roman fluid, care merge de la sine, fiind dificil de citit, dar ușor de înțeles, sau, dimpotrivă, ușor de citit, dar greu de înțeles, dar îți merge totuși la inimă.
Întâlnirea a început pe un ton amuzant: când a fost rugată să citească un fragment în limba engleză, Sahar s-a scuzat că și-a uitat cartea la hotel. Totuși, aproape imediat, tonalitatea serioasă a apărut, prin primele întrebări: ”Poate lupta literatura împotriva realităților sociale, politice, religioase? Dacă da, cu ce mijloace?” Doamna Delijani a spus că ”literatura este o putere democratică. Prin povești, ajungi să cunoști lucruri noi, în profunzime, să le înțelegi.” Revenind la Sahar Delijani, ea ne-a mărturisit că romanul său nu este publicat în Iran, dar probabil că acesta circulă pe Internet și a fost tradus în persană în Suedia.
Celălalt interlocutor, un autor bulgar despre care sincer nu știam aproape nimic, Gospodinov a impresionat prin sinceritate și prin apropierea vizibilă față de public. Povestea romanului său a impresionat audiența (”balansoarul”), ca și răspunsurile sale la unele întrebări. Exemplu: ”Poate toaleta să fie un loc propice pentru meditație?”. După un răspuns elaborat, el a concluzionat: ”Trebuie să exite un loc unde nici Dumnezeu nu vă vede.” Într-adevăr, literatura bulgară nu este foarte cunoscută în România, în schimb, autorii români sunt citiți, traduși și criticați în bulgară (exemplele enumerate au fost Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici).
Am reușit să pun și eu o întrebare: dacă România, Iașul pot deveni subiecte pentru o viitoare carte a lui Gospodinov. Mai ales că el își ia subiectele din cotidian, din amănuntele pe care le trăiește. Răspunsul său a fost și serios, și amuzant: El se consideră ”un vânător care prinde o idee, o scrie pe un carnețel și o folosește”. Carnețelul îl poartă mereu după el, a ajuns la al 60-lea, iar în Iași a scris într-o zi trei pagini și jumătate.
”Scriitori în centru” – Casa FILIT – Jens Christian Grondahl, Gabriel Chifu, Alexandru Vlad
Într-o dezbatere moderată de Luminița Corneanu (cam răcită), m-a interesat mult părerile lui Grondahl despre România, mai ales că el scrisese un roman cu un titlu interesant, Piazza Bucarest. L-am ascultat atent, dar, din păcate, în sală era prea puțină lume, mai mult scriitori și critici literari (cum ar fi Daniel Cristea-Enache, Radu Aldulescu, Emilian Galaicu-Păun).
El a spus, printre altele:
- Originea unui roman, de obicei, îmi scapă. Cunoscusem o femeie care venise în Danemarca, la fel cum Elena a venit în Suedia, pentru a avea șansa să ajungă în Vest. Era tot un fel de blind marriage și m-am hotărât să folosesc aceste fapte.
- Poetul sau scriitorul de ficțiune are ”libertatea de a scrie despre locuri în care nu am fost niciodată.”
- ”Nu petrec foarte mult timp pentru a mă documenta pentru romane. Cauza principală: lenea. Dar așa se fac adevăratele cărți de ficțiuni.”
Serile FILIT: Întâlnire cu Guillermo Arriaga
Deosebit de delectabilă a fost seara cu Guillermo Arriaga și gazda sa, Marius Chivu. Imediat după ce primele probleme cu sunetul și casca invitatului principal au trecut, interviul a decurs rapid, ferm, în limba engleză, fără ca cineva să se considere ofensat, dimpotrivă. O discuție antrenantă (îmi place mult Marius Chivu în postura de prezentator, are prezență de spirit, are umor, are o ușurință în exprimare și în alegerea celor mai bune întrebări și alocuțiuni), care a fost urmărită cu entuziasm și multă participare de către spectatori, în condițiile unei săli parcă mai pline decât în prima seară.
A fost o nebunie, întrebări bine punctate, atât de către moderator, cât și din public și multe răspunsuri pertinente, unele care ascund multă durere (precum cele despre accidentele sale sau despre criminalitatea foarte mare din Mexicul copilăriei), altele amuzante, care au făcut deliciul publicului. Au fost anecdote despre relația cu Tarantino, cu diferențele dintre cei cinci ani pe care autorul Arriaga le consacră scrierii unei cărți și cele doar două ore în care un cititor rapid parcurge această carte; s-au mimat golurile lui Hagi sau simulările lui Robben de la World Cup.
Rămâne verva lui Arriaga, magnifică, care mă face să îl consider cel mai bun moment (din nou, din punctul meu de vedere, din FILIT 2014). Plus câteva spuneri care merită discutate și, de ce nu?, aprofundate la școala de literatură:
Nu am părăsit niciodată literatura, nu știu de ce scenariile nu sunt considerate parte a literaturii, la fel ca piesele de teatru, de exemplu.
Nu fac niciun fel de cercetare pentru scrierile mele. Scriu doar despre ceea ce mi se întâmplă.
Cu privire la ideile și diferențele dintre roman și scenarii, a spus că: Dacă ideea ce îmi vine în minte este la persoana întâi, atunci va fi un roman; dacă persoana se întâmplă la persoana a treia, atunci va fi n scenariu.
O carte bună te face să privești în mai multe direcții, te împinge să privești în direcții în care nu vrei să te uiți.
Civilizația a crescut, s-a dezvoltat datorită cuvântului, cuvântului scris.
Mi-a plăcut ”confruntarea” (de idei) dintre Guillermo Arriaga și adepții ecologismului, de aseară de la FILIT Iași. El vânează, ei l-au îndemnat să crească în schimb (!!!) pui pe care să îi mănânce fără să îi ucidă într-o pădure. El este vânător, așa cum spuneam, și consideră că oamenii sunt din ce în ce mai alienați, din ce în ce mai politically correct. Din când în când, trebuie să ne întoarcem la natură, să închidem cercul și (corect!) consideră că vânătoarea este unul dintre mijloace.
La argumentul cu puii uciși în propria gospodărie, Arriaga a spus că preferă să ucidă un animal (pe care îl și mânâncă, nu ucide animale de plăcere!), care are posibilitatea de a fugi, mai ales că vânează doar cu arc și săgeți, decât să ucidă fără milă un pui sau un porc crescut acasă, care nu pot fugi și nici alege. Ca să nu mai vorbim, adaug eu, de vegetalele, plantele, legumele (tot organisme vii, până la urmă) ucise de vegetariani, doar pentru că ei se consideră superiori!
La final, a cântat Maria Răducanu și Maxim Belciug, not my kind of music, cel puțin în această seară.
Pentru azi, păstrăm și sperăm la: Cătălin Dorian Florescu, Andrei Ruse, Dumitru Crudu, Fabio Stassi și, desigur, spre seară, Herta Muller.
1 comment