GLASS ONION: A KNIVES OUT MYSTERY – Sfârșitul jocului este începutul misterului.
Filmul este disponibil pe Netflix începând de vineri, 23 decembrie.
Vei găsi mai jos declarații din partea regizorului și a distribuției.
În continuarea filmului KNIVES OUT, semnat de Rian Johnson, detectivul Benoit Blanc pleacă în Grecia pentru a dezlega un mister care implică o nouă serie de suspecți plini de culoare.
Regizor și scenarist: Rian Johnson
Producători: Ram Bergman, Rian Johnson
Distribuție: Daniel Craig, Edward Norton, Janelle Monáe, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Jessica Henwick, Madelyn Cline, Kate Hudson și Dave Bautista
Sinopsis:
Benoit Blanc revine pentru a dezlega misterul unei noi povești polițiste semnate de Rian Johnson. În această nouă aventură, îndrăznețul detectiv apare în mijlocul unei luxoase proprietăți private aflate pe o insulă din Grecia, însă nu se știe cum și de ce a ajuns acolo, acesta fiind doar primul dintre nenumăratele puzzle-uri care așteaptă să fie rezolvate. Blanc face curând cunoștință cu un grup pestriț de prieteni care s-au adunat la întâlnirea lor anuală, la invitația miliardarului Miles Bron. Printre cei aflați pe lista oaspeților se numără Andi, fosta parteneră de afaceri a lui Brand, Claire Debella, actuala guvernatoare a statului Connecticut, omul de știință avangardist Lionel Toussaint, creatoarea de modă Birdie Jay, fost model, și conștiincioasa ei asistentă pe nume Peg, precum și influencerul Duke Cody, însoțit de Whiskey, iubita lui. Așa cum se întâmplă în cele mai reușite povești polițiste, fiecare personaj ascunde propriile secrete, minciuni și motivații. Atunci când unul dintre membrii grupului este ucis, toți ceilalți devin suspecți. Întorcându-se la franciza pe care a inițiat-o, cineastul nominalizat la Oscar Rian Johnson semnează scenariul și regia filmului La cuțite: Misterul din Grecia și adună în jurul său o nouă distribuție plină de vedete, din care fac parte Daniel Craig, care revine în rolul lui Blanc, Edward Norton, Janelle Monáe, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Jessica Henwick și Madelyn Cline, alături de Kate Hudson și Dave Bautista.
Mai multe informații despre film:
„Cu toții se află la mână acestui miliardar din domeniul tehnologiei”, spune Johnson, un împătimit al poveștilor polițiste și un vechi admirator al Agathei Christie. „Acesta îi invită pe toți pe insula lui privată pentru un joc legat de misterul din jurul unei crime. Și, din acel punct, totul o ia razna. Până la urmă a ajuns să fie extrem de interesant și mai amplu decât filmul precedent”, spune Johnson, gândindu-se la decorul strălucitor, personajele pline de culoare și miza și mai mare pusă în joc.
„A fost o mare onoare să am ocazia să fiu martora unor contribuții de o asemenea valoare”, spune Hudson despre actorii care s-au încurajat tot timpul unii pe alții. „Daniel a avut un moment care ne-a ținut pe toți cu sufletul la gură.”
A existat aceeași apropiere și în privința legăturilor personale. În weekenduri, actorii se adunau ca să joace Mafia, un joc pe teme polițiste. „Pentru că eram atât de mulți, partidele durau câte trei ore și ajungeam cu toții să fim din ce în ce mai beți. Era extrem de amuzant. E tipic pentru un grup de actori să-și dorească să joace roluri și în timpul liber”, spune Henwick râzând. „Toată lumea intra complet în joc”, adaugă Madelyn Cline. „Mergeam la un magazin local cu obiecte vintage să ne luăm costume ca să putem întruchipa cu adevărat personajele și totul se transforma până la urmă într-un fel de petrecere cu dans.” (Cine a fost cel mai bun detectiv amator? Monáe, care a găzduit ani de zile asemenea jocuri, spune: „A fost oribil. Strategia mea în jocul Mafia a fost să îi omor pe toți și să o fac pe neștiutoarea. Adică a fost un proces de eliminare.”)
„Acesta este un film la care oamenii se vor distra disecând, căutând indicii și râzând”, spune Monáe despre ceea ce crede că publicul va aprecia la Misterul din Grecia. „Sper că bucuria pe care noi am trăit-o lucrând la acest film va ajunge până la public.”
Pe lângă distracția de care au avut parte, actorii apreciază și faptul că acest film are ceva de spus și dincolo de aparențe. „Sigur că există distracție, exuberanță și o locație extraordinară, dar, dincolo de toate acestea, există și o poveste cu adevărat interesantă despre raporturile de forță dintre oameni și despre faptul că toată lumea își dorește să dețină controlul și puterea. Prin urmare, consider că totul este destul de complex și se derulează pe mai multe paliere”, spune Hudson.
Norton confirmă și adaugă: „Pentru că este un scenarist atât de bun, Rian reușește să creeze un echilibru subtil în privința satirei contemporane la adresa dinamicii sociale din lume, fără a te copleși în vreun fel.”
Nu în ultimul rând, toți cei implicați au savurat misterul. „Îmi place la nebunie atunci când acest lucru este bine gândit într-un film”, spune Craig, care este un mare fan al genului. „Uneori, e greu să ți se mai ofere surprize în filme. Am sentimentul că, dacă este reinventat într-o manieră reușită, limbajul filmului funcționează genial și oamenii ajung să fie surprinși. Și cred că noi am mers în această direcție. Rian a făcut o treabă extraordinară în această privință. În plus, atunci când vizionezi un film, este întotdeauna mult mai relaxant să știi că te afli pe mâna unui cineast talentat. Și mai cred că, atunci când vizionezi filme marca Rian Johnson, ai exact acest sentiment. Eu le ador.”
Norton consideră că însăși regina romanelor polițiste ar fi de acord. „Cred că, dacă ar viziona aceste filme, Agatha Christie ar râde și ne-ar încuraja din tot sufletul de pe margine.”