„Tânăra cerșetoare”, de Alice Munro
Editura Litera, Colecția Clasici contemporani, București, 2022
Traducere Mariana Piroteală
”Să înveți să supraviețuiești, indiferent cu câtă lașitate și precauție, cu ce temeri și presimțiri, nu înseamnă că ești nefericit. Este mult prea interesant.”
Textele din volumul Tânăra cerșetoare se centrează pe dragoste sau absența ei, dar și pe relația stranie dintre dorință și căsătorie, și sunt plasate în America de Nord, la mijlocul secolului al XX-lea, perioadă în care societatea a trecut prin multiple transformări. Povestea se țese în jurul a trei personaje cheie, Patrick, Rose și doamna Henshawe, gazda și mentorul lui Rose. Dintre cele zece proze, patru au în centru experiențele din copilărie ale lui Rose, o fată care a crescut într-un orășel din Ontario și accentuează ideea descoperirilor acesteia legate de conștientizarea statutului ei marginal și de invidia față de cei care locuiau în centru. La începutul anilor ’95 Rose primește o bursă, intră la facultate și are în mod neașteptat accesul la un alt stil de viață, căsătorindu-se ulterior cu Patrick Blatchford, un student absolvent ceva mai în vârstă, originar din British Columbia.
Titlul prozei Tânăra cerșetoare, cea care dă și numele volumului, se referă la regele african Cophetua, care s-a îndrăgostit de o cerșetoare pe nume Penelophon. Povestea datează cel puțin din epoca elisabetană, apărând în mai multe piese de teatru. În epoca victoriană, Tennyson a scris un poem inspirat de această poveste, iar doi pictori au portretizat-o pe pânză. În poveste, regele împrăștie monede pe stradă pentru a o atrage pe Penelophon, cei doi se căsătoresc ulterior, se produc schimbări de statut social și cuplul trăiește fericit. Povestea este importantă deoarece o modelează pe Rose, care toată viața caută să evadeze din zonă săracă unde s-a născut, și să-și depășească până și propriile așteptări. Bogăția este unul dintre aspectele care o interesează, însă modul în care ajunge să o dobândească și modul în care le spune celorlalți povestea acestei ascensiuni capătă niște dimensiuni neobișnuite. Scriitoarea canadiană mizează aici pe ideea că poveștile influențează fără echivoc viața reală a eroinei.
Căsnicia eșuează însă în mod lamentabil, iar ascensiunea personajului are multe aspecte discutabile. Rata divorțurilor în Statele Unite s-a dublat brusc între 1965 și 1979 și a atins un maxim în 1981. Această perioadă reflectă accesul facil, pe scară largă, a pastilelor ca mijloc de contracepție, dar a reprezentat și o perioadă deosebit de zbuciumată pentru căsătoria din America. Nu este deloc surprinzător că au existat povești din acea perioadă în care bărbații erau prezentați ca fiind personajul negativ în căsnicie și motivul eșecului acesteia. Munro nu este interesată totuși de explicații simpliste, ci de întregul angrenaj în care sunt implicați protagoniștii. Așadar, adresează întrebări deopotrivă femeilor și bărbaților, iar în ceea ce privește teoriile economice și feministe ea se dovedește, în cele din urmă, agnostică.
Publicat în 1977, Tânăra cerșetoare nu mizează pe o poveste care urmează o linie convențională a partidelor feministe și, deși povestea explorează diferența de clasă dintre Patrick și Rose, în cele din urmă, refuză să folosească clasa ca pe o cutie a Pandorei. Adevărata miză este autoamăgirea, un subiect dificil, pe care scriitoarea îl abordează cu multă sobrietate. Ici și colo sunt strecurate replici care ar trebui să dea motive de reflecție, pe care personajele par să nu le ia în seamă, indicii despre faptul că mariajul nu mai funcționa, că Rose renunțase la aproape orice ambiție. Scriitoarea însă nu ține prelegeri și nici nu arată cu degetul. Singura putere veritabilă pe care Rose o deține, puterea intelectuală, este puțin cultivată în text, ea se folosește mai degrabă de frumusețe și sexualitate. Patrick Blatchford și Rose se întâlnesc în biblioteca colegiului unde lucra Rose. El se îndrăgostește de ea, dar ea nu este niciodată sigură de ceea ce simte pentru el. Au doi copii și rămân căsătoriți timp de 11 ani, prin certuri și împăcări. Deși la prima vedere nu pare ceva ieșit din comun, citind paginile poveștii, vom vedea că suntem departe de clișee, că există multe subiecte plasate în text și că abordarea departe de a fi comună.
Dincolo de povestea celor doi, cu toate complicațiile și complexitatea ei, Alice Munro recreează și evoluția legăturii dintre două femei pe parcursul a aproape patruzeci de ani, ceea ce nu e deloc puțin. Una dintre ele este Flo, practică, uneori consternant de vulgară, și cealaltă este Rose, fiica vitregă a lui Flo, neîndemânatică și timidă, care părăsește orășelul în care a crescut pentru a-și depăși condiția și a-și crea o nouă identitate. Cât a reușit și cum a fost drumul pe care l-a parcurs vă las să descoperiți citind volumul, care oferă mai multe chei de lectură și deschide mai multe perspective decât ar părea la primele pagini.
Poveștile din Tânăra cerșetoare au fost publicate separat în The New Yorker. Salturile în timp din capitole creează un efect cinematic straniu. De-a lungul diferitelor episoade observăm schimbările de personalitate ale eroinei, până la a părea un personaj diferit la fiecare poveste. Fiecare capitol are o miză care compune marele puzzle, și fiecare se încheie altfel decât ne-am aștepta. Alice Munro rămâne o maestră a prozei, mai ales a celei scurte, căci deși aici există legătură, fiecare text are totuși autonomie într-o anumită măsură.
”Uneori se întâmpla să scape dinăuntru câteva cuvinte, care atârnau limpezi și absurde în aer. Când își dădea seama că s-au furișat afară, tușea ca să disimuleze, înghițea în sec, lăsa să se așterne o liniște vigilentă, neobișnuită.”
