Știrile săptămânii: The Disco Shines câștigă Trofeul NexT 2017; Vino să joci alături de Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix și John C. Reilly!; “Despre trup și suflet” / „Teströl és lélekröl”, câștigătorul Ursului de Aur la Berlinale 2017 rulează în 34 de cinematografe din 25 de orașe; Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2017: globalizarea populismului, istorii ascunse și un documentar în avanpremieră; Sfârşit de săptămână cu filme pentru copii la Amara; Cinema City porneşte din nou în căutarea „Micilor Voci Mari”; „Planeta Petrila”, în deschiderea festivalului Ceau, Cinema!
În #OrasulNexT Discoteca strălucește! The Disco Shines câștigă Trofeul NexT 2017
Luni, 26 iunie 2017, la Cinema Muzeul Țăranului, a avut loc gala de decernare a premiilor celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Film NexT, prezentată de Yvonne Irimescu, directorul NexT, împreună cu Oana Ghera care, alături de Massimiliano Nardulli, semnează anul acesta selecția festivalului.
Trofeul NexT 2017 a revenit filmului The Disco Shines | Discoteca strălucește, o coproducție Turcia – Spania, semnată de regizorul Chema García Ibarra care surprinde povestea a cinci tineri fără locuri de muncă sau orice altceva de făcut. “Protagoniștii filmului sunt văzuți făcând ceea ce tinerii au făcut dintotdeauna: distrându-se, făcându-și propria petrecere, cu un spectacol de lumini improvizat, niște băutură ieftină și o sticlă de suc. Fundalul personajelor este marcat de semnele revoltelor politice trecute și actuale, pe care aceștia le acceptă printr-o combinație de indiferență și dispreț, în încercarea lor de a se distra, într-un film al cărui aspect estetic brut este în deplină contradicție cu talentul extraordinar cu care a fost realizat, găsind puncte neortodoxe de intrare în fiecare scenă” potrivit juriului. Premiul constă în 2000 de Euro oferiţi de Institutul Cultural Român și 2000 de euro în servicii digitale și de laborator, oferiți de CineLab România.
Chema García Ibarra este premiat pentru a doua oară la NexT, prima dată a luat Premiul ‘Cristian Nemescu’ pentru cea mai bună regie, în 2013, pentru filmul Misterio | Mister.
Anul acesta Premiul ‘Cristian Nemescu’ pentru cea mai bună regie, în valoare de 1000 de euro oferiți de Uniunea Cineaștilor din România, a fost acordat lui Ico Costa pentru scurtmetrajul Nyo Wveta Nafta care “reușește să evoce clasica piesă a cinemaului African, filmul lui Djibril Diop, Touki Bouki, în timp ce dezvoltă o viziune vernaculară proprie” conform motivației juriului.
Premiul ‘Andrei Toncu’ pentru cel mai bun sound-design, și el în valoare de 1000 de euro oferiţi tot de Uniunea Cineaștilor, i-a fost acordat sound-designerului Hans Appelqvist pentru filmul suedez The Burden | Povara regizat de Niki Lindroth Von Bahr. “Auzim melodii simple cu armonii frumoase, surprinzătoare, cu orchestrații neașteptate, care se potrivesc cu personajele foarte bine. […] Designul sunetului este foarte bine amestecat cu muzica, devenind aproape o parte din melodie, iar secțiunea finală aduce niște dueturi frumoase, original orchestrate, ce creează împreună o experiență auditivă excelentă, foarte sensibilă, amuzantă și inedită” se spune despre coloana sonoră a acestui scurtmetraj în motivația juriul celei de-a 11-a ediții a ferstivalului.
Juriul compus din Dina Iordanova (critic de film, Bulgaria/Marea Britanie), Cristi Iftime (regizor de film al cărui debut în lungmetraj va avea premiera în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary), Codrin Lazăr (muzician, compozitor, câștigător al Premiului Gopo 2017 pentru cea mai bună muzică originală, alături de Sorin Romanescu, pentru filmul Câini), John Canciani (director al Winterthur Film Festival) și Nick Pinkerton (critic de film, membru al New York Film Critics Circle și colaborator al unor publicații precum Sight&Sound, ArtForum sau Village Voice) a acordat anul acesta și două mențiuni speciale pentru scurtmetrajele: Our Friend the Moon | Prietena noastră Luna semnat de Velasco Broca și Sadhu in Bombay | Sadhu în Bombay regizat de Kabir Mehta.
“Hilar și complet înspăimântător, în egală măsură” filmul Prima noapte | First Night semnat de Andrei Tănase a fost declarant anul acesta Cel mai bun scurtmetraj românesc. Potrivit juriului filmul “disecă experiența trezirii sexuale, ajutat de ochiul pasionat al regizorului său pentru detalii și de punerea în scenă a unei distribuții spectaculoase, adunând împreună mai multe transformări emoționale și schițând rapid un portret stânjenitor al inocenței pierdute.” Premiul este în valoare de 1000 de euro oferiți de Institutul Cultural Român și 1000 de euro constând în servicii de post-producție DI, oferiți de Abis Studio.
Așa cum v-am obișnuit deja, la fiecare ediție a Festivalului Internațional de Film NexT, publicul votează cel mai bun film din ambele secțiuni competiționale. Anul acesta locuitorii din #OrasulNexT au decis că Premiul Publicului pentru film străin merge la Red Light | Lumină roșie (regia Toma Waszarow, Bulgaria) iar Premiul publicului pentru film românesc îi revine scurtmetrajului regizat de Ana Maria Comănescu – Pipa, sexul și omleta | Sex, pipe and omelette, ambele constând în câte 500 de euro oferiți de Societatea Culturală NexT.
Cele patru trofee NexT au fost modelate de artistul Titi Ciocan şi pictate de Lea Rasovszky.
Vino să joci alături de Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix și John C. Reilly!
Casa de producție Mobra Films anunță deschis castingul pentru figurație și figurație specială pentru filmul The Sisters Brothers în regia lui Jacques Audiard, pe care îl va coproduce.
The Sisters Brothers îi are în rolurile principale pe Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix și John C. Reilly. Westernul va purta semnătura apreciatului regizor francez Jaques Audiard, premiat cu Palme d’Or în 2015 la Cannes pentru filmul Deephan.
Filmările pentru acest proiect au început deja în Spania și vor continua în România în Bucuresti și în împrejurimi începând din 18 august, presupunând multe provocări logistice pentru echipa română. Una dintre ele este selecția figurației pentru acest proiect. Directorul de casting, Christel Baras, își dorește tipologii cât mai diferite însă care trebuie să fie în acord cu viziunea regizorală.
Se caută așadar bărbați, femei și copii, români, americani, irlandezi, francezi, sud-americani, chinezi, spanioli, ruși, ucraineni, evrei, africani, mexicani, cu vârste între 16 și 70 de ani.
Cei interesați să participe la CASTING sunt așteptați să se înscrie la numerele de telefon: 0756 115277 – Filip Vladimir sau 0748 161432 – Andreea Petrunjinschi, sau la adresa de e-mail: thesistersbrothers@gmail.com și se pot întâlni cu directorul de casting în zilele de 7, 8 și 9 iulie în Strada Ion Brezoianu 23-25, Clădirea Universul la Linotip – Centru Independent Coregrafic.
Filmările au loc până în 15 septembrie 2017 iar cei ce vor fi selectați vor trebui să fie prezenți în datele de 24 și 25 iulie 2017 pentru probele de costume.
Acțiunea filmului se petrece în Statele Unite ale Americii, în anul 1850, și urmărește povestea căutătorului de aur Hermann Kermit Warm – interpretat de Jake Gyllenhaal, care este urmărit prin Deșertul Oregon, în drumul său spre San Francisco, de doi asasini notorii: Eli (John C. Reilly ) și Charlie Sisters (Joaquin Phoenix). Scenariul filmului are la bază romanul cu același nume al lui Patrick DeWitt.
Jacques Audiard și-a început cariera ca asistent de regie al lui Roman Polanski la filmul ‘The Tenant’ (1976) și este autorul unor filme precum ‘Un héros très discret’ (1996), distins la Cannes cu Premiul pentru cel mai bun scenariu, ‘Sur mes lèvres’ (2001) pentru care a obținut Premiul César pentru scenariu, ‘De battre mon cœur s’est arrêté’ (2006) sau ‘De rouille et d’os’ (2012), cu Marion Cotillard. În 2009, thriller-ul ‘Un prophète’, câștigător al Marelui Premiu la Cannes, nominalizat la Oscar și Globurile de Aur și distins cu nouă trofee César și Premiul BAFTA, i-a adus recunoaștere internațională. The Sisters Brothers este primul său film în limba engleză.
Originar din Puerto Rico, Joaquin Phoenix și-a început cariera de actor împreună cu fratele său, la fel de celebru, River Phoenix, şi sora sa, Summer Phoenix. A obţinut peste 30 de premii pentru interpretare şi 110 nominalizări printre care amintim Premiile Oscar, Globurile de Aur şi Premiile BAFTA, pentru rolurile din ‘Gladiatorul’ (2000), ‘Walk the Line’ (2005, pentru care a primit Premiul Grammy pentru cea mai bună compilaţie muzicală în 2007) şi ‘The Master’ (2012).
Jake Gyllenhaal este cunoscut pentru rolurile sale din filme precum clasicul indie ‘Donnie Darko’ (2001) sau drama ‘Brokeback Mountain’ în regia lui Ang Lee, unde l-a avut partener de joc pe Heath Ledger și pentru care a primit o nominalizare la Premiile Oscar. ‘Prisoners’ sau ‘Nightcrawler’ sunt două dintre cele mai recente filme ale sale.
John C. Reilly a jucat în peste cincizeci de filme printre care se numără ‘Boogie Nights’ (1997), ‘Magnolia’ (1999), ‘Gangs of New York’ în regia lui Martin Scorsese (2002), ‘Step Brothers’ (2008), fiind nominalizat la Oscar şi la Globurile de Aur pentru interpretarea rolului Amos Hart, din celebrul musical ‘Chicago’ (2002). A jucat de asemenea în ‘Carnage’, în regia lui Roman Polanski, precum și în ‘The Lobster’ de Yorgos Lanthimos, film distins cu Premiul juriului la Cannes în 2015, proiectat și în România în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest.
The Sisters Borthers are ca producător principal compania de producție Why Not Productions (Franța), Mobra Films fiind coproducătorul român.
“Despre trup și suflet” / „Teströl és lélekröl”, câștigătorul Ursului de Aur la Berlinale 2017 rulează în 34 de cinematografe din 25 de orașe
“Despre trup și suflet” / „Teströl és lélekröl”, marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin din acest an va fi distribuit în cinematografele din România începând cu data de 30 iunie. România este prima țară, după Ungaria, unde filmul va fi lansat în cinematografe.
După 3 proiecții sold-out la TIFF Cluj și Sibiu, 34 de cinematografe din 25 de orașe vor difuza filmul în săptămâna 30 iunie – 6 iulie, astfel:
În București: Cinema City AFI Palace Cotroceni, Hollywood Multiplex (Mall Vitan), Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Union, Grand Entertainment (Băneasa), Happy Cinema (Rahova), Cinema Muzeul Țăranului.
În țară: Cluj Napoca (Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria), Brașov – Cinema One; Timișoara – Cinema City (Timișoara Shopping City), Târgu Mureș (Cinema Arta 3D, Cinema City), Oradea (Universitatea Partium, Cinema Palace), Constanța (Cinema Cityplex, Tomis Mall), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta by Cityplex), Iași (Cinema Victoria), Brăila (Cinema Central), Craiova (Cinema Patria), Pitești (Cinema Sebastian Papaiani), Târgu Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Focșani (Happy Cinema), Buzău (Happy Cinema), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Vaslui (Cinema Cityplex), Bârlad (Cinema Cityplex), Baia Mare (Cinema Dacia), Deva (Cinema Patria), Gura Humorului (Casa de Cultură), Odorheiul Secuiesc (Casa de Cultură), Covasna (Casa de Cultură), Satu Mare (Cinema Ankora), Piatra Neamț (Cinema Dacia).
“Despre trup și suflet” este o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiți care descoperă, printr-o întâmplare, că au același vis în fiecare noapte. Endre este directorul financiar al unui abator unde Maria este transferată pentru a se ocupa de controlul calității. Un incident intern îl determină pe Endre să aducă un psiholog care să intervieveze angajații. Află astfel că, în fiecare noapte, ei doi visează același vis. Ceea ce la început părea să fie o întâmplare se transformă într-o frumoasă poveste despre emoție și iubire dar, mai ales, despre doi oameni care învață să-și exprime adevăratele sentimente, în ciuda barierelor pe care și le-au impus ei înșiși.
Chiar înainte de a anunța marele căștigător al Ursului de Aur la Berlinale 2017, președintele juriului din acest an, Paul Verhoeven, a declarat publicului că „On Body and Soul” este un film despre „doi oameni conectați într-un mod uimitor. Juriul s-a îndrăgostit de acest film nu doar pentru măiestria cu care este făcut, ci, mai ales, pentru că ne amintește de un cuvânt pe care îl folosim cu prea mare ușurință în ziua de azi: compasiunea„. “ Teströl és lélekröl” (r: Ildikó Enyedi) a fost declarat marele câștigător al celei de-a 10-a ediții Sydney Film Festival, cel mai important festival de film din Australia. Trofeul Sydney Film Prize și premiul în valoare de 60.000 de euro se oferă anual celui mai “îndrăzneț și curajos film de actualitate”.
YouTube Trailer: https://youtu.be/QetN118X1VY
În România, filmul a rulat în avanpremieră la Cluj la TIFF și Sibiu 2017, toate cele trei proiecții fiind sold out.
“Despre trup și suflet” (titlu original: „Teströl és lélekröl”) reprezintă revenirea regizoarei Ildikó Enyedi pe scena internațională a cinema-ului european, după 18 ani de absență. Precedentul ei film, “Simon Mágus”, lansat în 1999, a câștigat Premiul Special al Juriului la Locarno iar filmul ei de debut, “My Twentieth Century”, a câștigat Camera d’Or la Cannes și a fost desemnat unul dintre cele mai bune 12 filme ungurești din toate timpurile. Revista New York Times a inclus filmul “My Twentieth Century” în Top 10 cele mai importante filme ale anului. Ildikó Enyedi a fost unul dintre membrii Studioului Balázs Béla, singurul studio de film independent din Estul Europei înainte de 1989. A regizat documentare și seriale tv, printre care versiunea ungurească a serialului HBO Europe, “In Treatment”.
FB Page: facebook.com/Despretrupsisuflet
La Berlinale, acolo unde “Despre trup și suflet” a fost primit cu entuziasm atât de către presă și juriu, cât și de către public, filmul a fost premiat cu 4 trofee: Ursul de Aur pentru cel mai bun film, Mențiunea specială a juriului ecumenic pentru un film din competiție, Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiție și Premiul cititorilor cinefili ai Berliner Morgenpost.
“Despre trup și suflet” va fi distribuit în cinematografele din România începând cu data de 30 iunie, de Bad Unicorn. Înființată în urmă cu un an, Bad Unicron oferă servicii de distribuție, marketing și PR în domeniul cinematografiei, consultanță și management în organizarea de evenimente culturale. “Despre trup și suflet” este primul film distribuit de Bad Unicorn în România, dintr-o serie mai lungă ce urmează a fi anunțată.
Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2017: globalizarea populismului, istorii ascunse și un documentar în avanpremieră
Cea de-a noua ediție a Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov (FFIR) va avea loc între 28 iulie și 6 august 2017, perioadă în care în grădina Cetății Râșnov, la cinematograful Amza Pellea, în Biserica Evanghelică și în Piața Unirii din oraș vor fi proiectate peste 40 de producții cinematografice, vor avea loc expoziții, un salon de carte cu 15 edituri invitate, peste 10 evenimente speciale și concerte și Școala de Vară Astra. Tema principală a FFIR 2017 este „Globalizarea Populismului”.
„Ediţia de anul acesta este într-adevăr nouă și pentru că am decis să redefinim conceptul inițial al festivalului, filmul istoric, care s-a dezvoltat în cei 8 ani. Prin dezbateri, muzică, expoziții, saloane de cărți, ateliere pentru copii, descoperim istorii reale, istorii posibile, istorii personale, istorii universale, istorii muzicale, istorii scrise și istorii nescrise. Nu prezentăm o istorie oficială și atunci numele cel nou a venit în mod natural: Festivalul de Film și Istorii Râșnov. Odată cu această schimbare, urmează să lansăm și o platformă culturală online – Râșnov Society – dedicată fiecărui tip de actvitate propusă de festival. Pentru ediția de anul acesta am ales tema ‘Globalizarea Populismului’, două concepte diferite care se suprapun în prezent“, a declarat Mihai Dragomir, coordonatorul festivalului.
Printre filmele propuse de FFIR 2017 se numără documentarul Trump vs Clinton, probabil singurul proiect original despre alegerile din SUA, realizat integral înainte de rezultatul final de la Casa Albă și produs în Estul Europei, și documentarul românesc Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu), o satiră a realităților curente din agricultura europeană, în naraţiunea regizorului însuşi.
Una dintre surprizele acestei ediții este avanpremiera filmului documentar Brașov 1987 – doi ani prea devreme, produs de Muzeul de Istorie Brașov și Televiziunea Română, în regia lui Liviu Tofan, la care echipa festivalului a asigurat documentarea și producția executivă. Este cea mai amplă documentare asupra momentului istoric din 15 noiembrie 1987 de la Brașov și va putea fi urmărit în avanpremieră pe 6 august la Râșnov, iar pe 15 noiembrie la Televiziunea Română. FFIR continuă parteneriatul cu Festivalul de Film Istoric de la Bordeaux și anul acesta, cunoscutul cineast și selectioner francez, Pierre-Henri Deleau, revenind în România, la Râșnov.
Încălcarea drepturilor civile este tema principală în filmul Loving (r. Jess Nichols), un omagiu adus curajului avut de un cuplu interrasial, Richard și Mildred Loving, care a petrecut primii 9 ani de căsătorie luptând pentru dreptul de a trăi ca o familie în orașul natal. Cazul lor civil, Loving vs. Virginia, a ajuns până la Curtea Supremă, care în 1967 a reafirmat drepturile fundamentale ale căsătoriei, transformând povestea lor într-una care a inspirat cuplurile de pretutindeni. Inspirat de istoria recentă discriminatorie a Statelor Unite ale Americii, Hidden Figures spune povestea ascunsă a femeilor afro-americane matematicieni care au contribuit la ascensiuea agenției spațiale NASA. Race (r. Stephen Hopkins) spune povestea lui Jesse Owens, un atlet de culoare care a făcut istorie pentru Statele Unite ale Americii care la început nu i-au oferit recunoștința binemeritată.
În program sunt incluse și filmul Neruda, în regia lui Pablo Larraín (No, Jackie), cu actorul Gael Garcia Bernal în rolul inspectorului pornit pe urmele poetului chilian premiat cu premiul Nobel, Pablo Neruda, care devine fugar în țara sa de origine la sfârșitul anilor 1940 pentru a se alătura Partidului Comunist și Land of mine, un film bazat pe fapte reale după capitularea Germaniel, în care tinerii soldați naziști au fost puși să dezamorseze minele de pe teritoriul Danemarcei. Revelatoare sunt How to Change the World, povestea pionierilor care au fondat Greenpeace și au definit mișcarea verde modernă și We Are Many (r. Amir Amirani), relatarea celei mai mari demonstrații din istoria omenirii, care a avut loc pe data de 15 februarie 2003, împotriva războiului iminent asupra Irakului.
Printre producțiile ce vor mai putea fi vizionate la Festivalul de Film și Istorii Râșnov se numără și (M)ucenicul, care pune în discuție teme actuale fierbinți: fundamentalismul religios, identitatea sexuală, educația și felul în care societatea poate gestiona astfel de cazuri, La drum cu tata (r. Anca Miruna Lăzărescu) și 6,9 pe scara Richter (r. Nae Caranfil).
Printre evenimentele pregătite pentru vizitatori se numără și cine-concertul “Träume non Traume – Hans Richter şi re-forma filmului german”, ce prezintă pelicule mute de avangardă, cu sound-design original, concertul dedicat centenarului Ion Raţiu, “Moderno in stile antico – muzică de azi la instrumente de ieri”, creaţii româneşti contemporane, cu pasaje din scrieri de Octavian Goga şi Ion Raţiu. Biserica Evanghelică din Râșnov va găzdui, pe 30 iulie, un spectacol de muzică din tradiţia evanghelică şi extrase din opera lui Martin Luther – “Dilema cavalerului George – Reforma protestantă între Wittenberg şi Braşov”, dedicat aniversării a 500 de ani de la Reforma Protestantă, iar pe 5 august, “Ein feste Burg – memoria fortificaţiilor de piatră”, un concert în beneficiul Bisericii Evanghelice din Felmer și “Cetatea Soarelui – Europa între realitate şi utopie”, recital de orgă, cu inserturi din opera lui Tommaso Campanella.
Sub umbrela de evenimente numită Backyard Acoustic, pe scena din grădina Cetății Râșnov vor urca, pe 30 iulie, The Mono Jacks, pe 3 august, Bucium, pe 4 august, Travka, iar pe 5 august, Robin and the Backstabbers vor aduce un performance live inspirat de Reconstituirea, capodopera din 1971 a lui Lucian Pintilie.
Vizitatorii se vor putea bucura și de 5 expoziții: “Dada & Revoluția Bolșevică: Aniversarea a două revoluții culturale”, expoziție realizată de Nasui Collection & Gallery, în care artistul contemporan Daniel Brici alcătuiește o compoziție alegorică istorică pornind de la celebra partidă de șah dintre Tristan Tzara și V. I. Lenin, “Trei săptămâni în Anzi”, în prezența autorului volumului omonim, Marius Chivu, “Ion Rațiu. Un destin pentru România”, care suprinde din diferite unghiuri celebra scenă cu Ion Rațiu la tribuna Parlamentului României, în timpul mineriadei din 1991, imagini din campania electorală din 1990, respectiv fotografii din viața parlamentară a lui Ion Rațiu, alături de politicieni ca Ion Iliescu, Petre Roman sau Adrian Năstase.
Sfârşit de săptămână cu filme pentru copii la Amara
Poveştile copilăriei, atât cele citite cât şi cele văzute, ne urmăresc toată viaţa. Căci filmul a luat, de-a lungul timpului, locul povestitorului ce creează lumi fantastice şi trezeşte imaginaţia celor mici.
Din acest motiv, Primăria Amara şi Asociaţia CineCultura invită copii, părinţii şi bunicii să petreacă câteva ore vizionând unele dintre cele mai frumoase filme româneşti pentru copii, care au încântat generaţii întregi de spectatori.
Proiecţiile vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, în perioada 30 iunie – 2 iulie a.c., la Grădina de Vară din Amara, cu începere de la ora 21.00.
Şi pentru că scopul „Caravanei filmului românesc”, prin secţiunea „Cartea şi filmul”, este acela de a promova filmul românesc, realizând – în scop cultural şi educativ – un travelling nostalgic printre cele mai valoroase producţii naţionale, copii şi părinţii din Amara vor avea posibilitatea de a se întâlni cu cele mai frumoase filme: „Amintri din copilărie” şi „Veronica se întoarce”, în regia „doamnei filmului românesc pentru copii” – Elisabeta Bostan, dar şi „Dumbrava minunată”, regia Gheorghe Naghi.
Pentru mulţi dintre spectatorii maturi de astăzi, povestea Veronicăi, a lui Nică sau a Lizucăi înseamnă, în primul rând, filmele cu care au crescut şi care le-au îmbogăţit copilăria. De aceea, poate, părinţii de astăzi simt nevoia – nostalgic sau cu conştiinţa clară a rolului educaţional –, să le împărtăşească şi generaţiilor care vin după ei aceste poveşti nemuritoare…
„Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, 2017 fiind al cincilea an consecutiv în care îşi continuă seria evenimentelor cultural-educative.
Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.
***
Programul complet al proiecţiilor din cadrul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul” la AMARA este următorul:
GRĂDINA DE VARĂ
Sâmbătă, 1 iulie, ora 21.00:
VERONICA SE ÎNTOARCE
Regia: Elisabeta Bostan;
Scenariul: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate;
Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Florian Pitiş, Dem Rădulescu
Durata: 84 min.
Duminică, 2 iulie, ora 21.00:
DUMBRAVA MINUNATĂ
Scenariul: Draga Olteanu Matei;
Regia: Gheorghe Naghi;
Cu: Draga Olteanu Matei, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă
Durata: 75 minute
Cinema City porneşte din nou în căutarea „Micilor Voci Mari”. Câştigătorii vor fi premiaţi cu roluri de dublaj în animaţia „My Little Pony”
Dacă ai un copil talentat, căruia îi plac filmele, oferă-i şansa de a ajunge vedetă şi înscrie-l în aplicaţia Micile Voci Mari, prin care poate da o probă de voce care îi poate aduce un rol de dublaj în super-animaţia „My Little Pony: Filmul”.
3, 2, 1! Până pe 31 august 2017, Cinema City lansează o nouă provocare pentru copiii cu vârste între 8 şi 16 ani: în urma înscrierii în concurs, toţi participanţii câştigă automat câte o figurină originală ponei şi, prin tragere la sorţi, o excursie pentru toată familia în Delta Dunării, oferită de TUI Travel Center. În plus, cei mai talentaţi dintre ei vor avea şansa să dubleze câte un personaj de animaţie, într-un studio de dublaj profesionist.
„Şi anul acesta ne-am propus să pornim în căutarea copiilor talentaţi din România, relansând concursul «Micile Voci Mari» organizat şi în 2015, pentru a le oferi celor mai inspiraţi dintre ei şansa de a dubla două personaje mult-iubite dintr-o animaţie pe care o urmăresc cu plăcere. Am întâlnit foarte mulţi copii cu talent la prima ediţie a concursului şi vrem să le oferim din nou şansa de a-şi trăi visul, de a intra într-un studio profesionist şi de a lucra cu specialişti în domeniu”, a declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.
Tot ce trebuie să faceţi este să accesaţi www.micilevocimari.ro/start, să alegeţi unul dintre cele trei filme disponibile pe platformă – „Deep: O aventură nesfârşită”, „Coco” sau „Goana după Alune 2”, să descărcaţi textele pentru susţinerea probei, urmând ca apoi copilul să se înregisteze interpretând propria versiune de dublaj.
În luna septembrie, 10 copii (cinci fete şi cinci băieţi) vor avea ocazia să dea o probă într-un studio de înregistrări alături de profesionişti, iar doi dintre ei (o fată şi un băiat) vor fi parte din superproducţia “My Little Pony: Filmul”.
„Planeta Petrila”, în deschiderea festivalului Ceau, Cinema!
Unul din cele mai aşteptate documentare româneşti ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timişoara în deschiderea celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie.
Prezentat în premieră mondială la celebrul Festival Internaţional de Film Documentar din Amsterdam – IDFA, „Planeta Petrila” îi urmărește pe Ion Barbu, artist şi activist care luptă să salveze de la demolare clădirile istorice ale minei din oraşul Petrila, şi minerul Cătălin Cenușă, care încearcă să îşi transfere brigada la o altă mină.
La proiecţia de gală din 20 iulie vor fi prezenţi regizorul Andrei Dăscălescu, caricaturistul Ion Barbu, minerul Cătălin Cenușă şi producătoarea filmului, Anamaria Antoci, membră a juriului Ceau, Cinema! 2017.
Debut al regizoarei Agnieszka Smoczynska, „Fiicele dansului” („Córki dancingu”/„The Lure”), unul din hiturile de anul trecut ale cinematografiei poloneze şi câştigător al Premiului Special al Juriului la Sundance 2016, va putea fi de asemenea văzut, în premieră în România, într-o proiecţie eveniment la Ceau, Cinema!
În Varşovia anilor `80, două sirene misterioase sunt adoptate de un cabaret. În timp ce una caută dragostea oamenilor, cealaltă are intenţii mai puţin umane. O exuberantă şi electrizantă fantezie muzicală, prezentată cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.
Spectatorii Ceau, Cinema! vor putea viziona la Timişoara şi unul din cele mai apreciate şi excentrice filme portugheze noi, „John From” (2015), regizat de João Nicolau. Proiecţie posibilă cu susţinerea Ambasadei Portugaliei la Bucureşti.
În ultima seară de festival, la Gottlob, prima localitate rurală cu cinematograf modernizat din România, publicul va avea şansa să vadă cel mai mare succes al cinematografiei suedeze recente, „Un bărbat pe nume Ove” („A Man Called Ove”, r. Hannes Holm), film care a primit la începutul acestui an două nominalizări la Premiile Oscar. Evenimentul este sprijinit de Ambasada Suediei la Bucureşti.
Tot la Gottlob va fi programată, în prezenţa câtorva actori din distribuţie, şi coproducţia germano-română „La drum cu tata” (2016), primul film al tinerei regizoare Anca Miruna Lăzărescu.
Ca în fiecare an, Ceau, Cinema! a pregătit şi proiecţii matinale pentru copii. Publicul tânăr se va putea bucura de „Viața mea de Dovlecel” (2016, r. Claude Barras), animaţie elveţiană nominalizată la Globurile de Aur şi Oscar şi distribuită în România de Macondo, precum şi de un calup aniversar din celebra serie cehă de animaţii de scurtmetraj „Pat & Mat”.
Cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.
Proiect realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), Primăriei Municipiului Timişoara, Consiliului Local Timişoara şi Consiliului Judeţean Timiş.