Stiri

Câteva știri din lumea culturală românească (17 – 23 aprilie 2017)

Știrile săptămânii: Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter, la Editura Pandora M; Pe 23 aprilie, Editura Litera invită cititorii la cel mai mare schimb de cărți; Multi-premiatul roman ”Așteptându-l pe Bojangles”, de Olivier Bourdeaut, de la Editura Nemira, se lansează pe 26 aprilie; Business Model Generation: manualul reformatorilor, la Editura Publica; De ce “Astăzi este despre astăzi”? Mirela Retegan își lansează cartea luni, 24 aprilie, la Cărturești Carusel.

Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter – o îmbinare de poem în proză, fabulă polifonică şi eseu despre durere

În acest debut extraordinar – o îmbinare de poem în proză, fabulă polifonică şi eseu despre durere –, originalitatea narativă şi tonul plin de compasiune ale lui Max Porter creează un efect uluitor. Vorbind despre adevăruri dureroase şi profund umane, Durerea e o făptură înaripată anunță apariția unui talent cu totul ieşit din comun.

O țesătură complexă de imagini şi idei, impregnată de poezie, dar care poate fi citită şi ca o poveste pentru copii. Ne schimbă percepția asupra romanului şi a posibilităților sale, vorbindu-ne despre un subiect extrem de delicat, pagină după pagină, ca şi cum am fi purtați pe aripi. The Guardian

Într-un apartament din Londra, doi băieți se confruntă cu insuportabila tristețe provocată de moartea fulgerătoare a mamei lor. Tatăl lor, expert în opera lui Ted Hughes şi romantic dezorientat, îşi imaginează un viitor pustiu, lipsit de sens. În acest moment de disperare, primesc o vizită de la Kra – dădacă, vindecător, şarlatan, personaj contradictoriu. Atrasă de familia îndoliată, această pasăre „sentimentală“ amenință că va rămâne până când nu vor mai avea nevoie de ea. Şi aşa se şi întâmplă: lunile trec, durerea cedează locul amintirilor, iar mica familie începe să se vindece.

•    Roman câștigător al Premiului Dylan Thomas 2016
•    Vândut în Marea Britanie în peste 100.000 de exemplare
•    Tradus în peste 20 de limbi
•    Câştigător al Premiului Sunday Times pentru tânărul scriitor al anului 2016
•    Finalist la Premiul National Book Critics Circle John Leonard (SUA)
•    Nominalizat la The Goldsmiths Prize 2015
•    Nominalizat la Guardian First Book Award 2015
•    Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de Pulse Films.

Max Porter s-a născut în 1981, în High Wycombe. A studiat istoria artei la Courtauld Institute of Art din Londra. În prezent, este senior editor la Granta Books şi Portobello Books. Locuieşte în South London împreună cu soția şi copiii.

Durerea e o făptură înaripată este prima sa carte.

Absolut încântător şi de neuitat. The Times

Max Porter ştie să creeze strălucit această pendulare între fabulă şi dramă de familie… Impresia pe care ți-o lasă romanul lui este profundă şi de durată. Întocmai ca durerea însăşi. The Observer

Nu se compară cu nimic din ce s-a scris până acum. Guardian Books of the Year

Pe 23 aprilie, Editura Litera invită cititorii la cel mai mare schimb de cărți!

A 5-a ediție Noaptea Cărților Deschise are loc duminică, 23 aprilie, în Parcul Colțea din București, în intervalul orar 20-24!

Pe 23 aprilie, în lumea întreagă se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții. În România, Editura Litera organizează pentru al 5-lea an consecutiv cea mai importantă campanie dedicată încurajării lecturii, Noaptea Cărților Deschise.

Anul acesta, cititorii care oferă o carte din propria bibliotecă vor primi o carte nouă de la Litera! Inițiem cu această ocazie cel mai mare schimb de cărți unde cei pasionați de lectură se vor alătura demersului nostru care are ca scop final schimbarea destinului unor cărți și, implicit, al unor oameni. Cărțile strânse în cadrul campaniei vor fi donate către cinci biblioteci școlare defavorizate din Dâmbovița, Olt, Vaslui, Sălaj și București.

După schimbul de cărți, această seară specială continuă cu o invitație inedită din partea Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”. Cititorii participanți la Noaptea Cărților Deschise vor putea privi cerul și stelele prin telescopul Observatorului și la îndrumarea specialiștilor. Biletul de intrare, în intervalul orar 20.00 – 1.00, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, îl reprezintă cartea de la Litera însemnată cu logo-ul Noaptea Cărților Deschise.

Cărțile oferite în schimbul donațiilor cititorilor reprezintă o selecție a celor mai bune colecții Litera de ficțiune, non-ficțiune și cărți pentru copii: Blue Moon, Prima mea lectură, Cavalerii Pardaillan, Cele mai frumoase romane de dragoste, Agatha Christie, Lira, Carte pentru toți, Thriller, Romanul de dragoste, Biblioteca pentru toți copiii, Clasici Contemporani, Clasici Moderni și altele.

Mai mult, o serie de premii vor putea fi câștigate prin tombola Noaptea Cărților Deschise.

Participanții pot fi la curent cu evenimentul pe pagina de Facebook Editura Litera.

_____

Prin Noaptea Cărților Deschise marcăm împreună, de 5 ani consecutiv,  Ziua Mondială a Cărții. Alături de voi, prieteni ai cărților, copii, studenți, părinți, bunici, acest eveniment a devenit un adevărat manifest pro-cultură ale cărui ecouri au depășit granițele țării. Este o realizare importantă pentru România, țară pe care statisticile europene încă o plasează la coada listei la capitolul obișnuințelor de lectură.

23 aprilie este o zi simbolică pentru literatura universală: în această zi, în anul 1616, au murit Miguel de Cervantes și William Shakespeare. În alți ani, dar la aceeași dată, au murit sau s-au născut scriitori celebri precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov sau Josep Pla.

Multi-premiatul roman ”Așteptându-l pe Bojangles”, de Olivier Bourdeaut se lansează pe 26 aprilie

Romanul Așteptându-l pe Bojangles, de Olivier Bourdeaut, apărut la editura Nemira în colecția Babel și tradus de Alice Georgescu, se lansează miercuri, 26 aprilie, de la ora 19.00, la Ceainăria Cărturești Verona.

Invitați: Alice Georgescu, Ana Maria Onisei și Bogdan Tănase. Prezintă Dana Ionescu, coordonatoarea colecției Babel.

Cartea de debut a scriitorului francez  a stârnit entuziasmul francezilor și s-a bucurat de un enorm succes de public, fiind considerată una dintre cele mai importante apariții editoriale ale anului și elogiată în numeroase publicații.

A primit Marele Premiu RTL-Lire, Premiul pentru roman France Télévisions, Premiul studenților France Culture-Télérama, Premiul Académie de Bretagne, Premiul Emmanuel-Roblès și Premiul Hugues Rebell.

Mama și tata dansează pe Mister Bojangles, piesa cântată de Nina Simone, sub privirea fascinată a fiului. Iubirea lor e magie și sărbătoare neîntreruptă. În viața lor nu e loc decât pentru plăceri, fantezii și prieteni. Vârtejul de poezie și himere este mai ales opera mamei. Și totuși, într-o zi mama merge prea departe. Iar tatăl și fiul fac totul pentru a evita inevitabilul. Iubirea nebună n-a fost niciodată mai nebună…

„Olivier Bourdeaut intră în literatură cu o poveste simplă, frumoasă, nebună și tristă. Literatura lui navighează între Spuma zilelor de Boris Vian și romanul despre maturizare à la Salinger.“ Le Figaro

„Un mic roman rocambolesc, melancolic și fermecător.” Voici

Olivier Bourdeaut s-a născut în 1980 la Nantes. După ce a fost agent imobiliar în orașul natal câțiva ani, a rămas fără slujbă și a hotărât să-și dedice tot timpul literaturii. Primul său roman a fost refuzat de toate editurile și nu s-a publicat. În 2016 a debutat cu Așteptându-l pe Bojangles, roman pe care l-a scris în Spania, în timpul unei vizite de câteva săptămâni la părinții săi.

Business Model Generation: manualul reformatorilor

Astăzi se ivesc nenumărate modele inovatoare de afaceri. Se formează industrii cu totul noi, în timp ce cele vechi se prăbușesc. Începătorii contestă vechea gardă, unii dintre aceștia din urmă luptându‑se febril să se reinventeze. Cum îți imaginezi că va arăta modelul de afaceri al organizației tale peste doi, cinci sau chiar zece ani? Te vei regăsi printre jucătorii dominanți? Te vei confrunta cu competitori care își pun în lumina reflectoarelor formidabilele lor modele noi de afaceri?

Business Model Generation te va învăța tehnici influente și practice de inovație, folosite în prezent de cele mai importante companii din întreaga lume. Vei afla cum să înțelegi, să proiectezi și să implementezi în mod sistematic un nou model de afaceri – sau să analizezi și să optimizezi unul vechi.

Business Model Generation este un manual practic, motivațional, pentru oricine depune eforturi să îmbunătățească un model de afaceri – sau să creeze unul nou. Un manual pentru vizionari, reformatori și aspiranții care se străduiesc să sfideze modelele demodate de afaceri și să proiecteze companiile de mâine.

Apariția ediției în limba română a cărții Business Model Generation este susținută de EY România.

„Spre deosebire de alte manuale de management, volumul scris de Alexander Osterwalder și Yves Pigneur propune o „hartă” a unei organizații clădite pe nouă piloni (printre care segmentele de clienți, propunerea de valoare, canalele, resursele‑cheie) – o construcție dinamică, la care lucrează reprezentanți din mai multe departamente, nu doar directorii executivi. Este o carte foarte utilă celor care aspiră să devină antreprenori, dar și profesioniștilor din diverse domenii, care doresc să afle mai multe despre modelele de afaceri.” — Bogdan Ion, country managing partner EY Romania & Moldova

Despre autori:

Alexander Osterwalder și Yves Pigneur au creat în colaborare cu 470 de specialiști din 45 de țări acest bestseller internațional sub egida Strategyzer Series. Design realizat de Alan Smith, The Movement.

De ce “Astăzi este despre astăzi”? Mirela Retegan își lansează cartea luni, 24 aprilie, la Cărturești Carusel

Un îndemn la fericire și o lecție despre arta de a trăi prezentul, așa s-ar putea descrie pe scurt noua carte a Mirelei Retegan, apărută la Curtea Veche Publishing. Cunoscuta fondatoare a fenomenului Zurli, cu o fascinantă poveste de viață, va lansa volumul „Astăzi este despre astăzi” pe 24 aprilie începând cu ora 18.00 la Librăria Cărturești Carusel din București (Str. Lipscani, 55). Intrarea va fi liberă.

Participanții la eveniment vor fi așteptați cu surprize. Alături de autoare vor povesti despre carte directoarea editurii, Irén Arsene Máté, și psihoterapeutul Gáspár György. Oficiile de gazdă vor fi făcute de Miruna Meiroșu, PR Manager Curtea Veche Publishing.

„Astăzi este despre astăzi” ne îmbie prin fiecare pagină să rămânem în prezent. Fie că e vorba de viaţa de zi cu zi, de carieră, de libertate, de iubire sau de visurile noastre, trebuie să căutăm mereu partea frumoasă a lucrurilor şi să înlocuim aşteptarea printr-un pas făcut înainte.

Scrise într-un stil viu, direct și lipsit de false menajamente, reflecţiile Mirelei Retegan sunt izvorul unei nepreţuite înţelepciuni de viaţă. Fascinante şi surprinzătoare, mărturisirile sale ne pun în faţă o adevărată oglindă, în care sufletele noastre se reflectă perfect. Dacă citim cu atenţie, dacă alegem să urmăm în profunzime firul neprevăzut al gândurilor sale, ne vom regăsi mereu pe noi înşine, cu propriile noastre ezitări şi incertitudini, cu dorinţele şi cu aşteptările noastre, cu toate surprizele plăcute şi neplăcute pe care ni le rezervă viaţa. Prietenoase și amuzante, dar atât de sincere, confesiunile sale despre copii, iubire şi credinţă, ca şi cele despre fericire, prieteni şi cotidian sunt semnul unui respect profund pentru viaţă şi pentru oameni. Învăţătura supremă pe care aceste confesiuni o transmit este: viaţa noastră e despre noi înşine şi nu trebuie să o lăsăm să ne scape printre degete.

„Lasăl pe ieri în spate cu toate emoțiile neplăcute. Iale doar pe cele care țiau făcut bine și alege să privești Partea Bună din tot ce ți sa întâmplat. Fii tu Partea Bună din viața ta și a celor pe care îi întâlnești. Pentru ieri e prea târziu, pentru mâine e prea devreme. Astăzi se întâmplă doar astăzi. Astăzi e despre astăzi.

(Mirela Retegan)

Mirela Retegan. Autor, blogger, mamă, antreprenor, influencer, antrenorul părinților, prieten, luptător pentru libertate, om de televiziune, om. De o complexitate umană și profesională rar întâlnită, de o sensibilitate uneori prea puternică, puternică și vulnerabilă în același timp, iubită și invidiată câteodată, formator de oameni, opinii și caractere, Mirela Retegan este un personaj, o personalitate, un magnet. Atrage succesul, evenimentele și oamenii de calitate. Ne place să îi fim în jur, să ne lăudăm cu prezența ei și să vedem cum mișcă lumea. Întotdeauna mai sus, întotdeauna într-un fel pozitiv, orice fel de energie, bună sau rea, devine combustibil pentru naveta pe care o îndreaptă, ca un autentic căpitan, spre stele. “Astăzi este despre astăzi”, un volum de gânduri și provocări, o carte despre prezent și priorități. A se citi cu mintea și cu inima deschise.

Cartea „Astăzi este despre astăzi” este disponibilă pe www.curteaveche.ro și în librăriile din toată țara la prețul de 29 de lei.

Articole similare

Editura Paralela 45 la Bookfest Chișinău 2023

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (1 – 7 aprilie 2019)

Jovi Ene

Câteva știri din lumea filmului românesc (13 – 19 august 2018)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult