Știrile săptămânii: Lansare de carte: Singura poveste, de Julian Barnes, Editura Nemira, miercuri, 20 iunie; Ce auzim când ascultăm muzică?” – Liceenilor le place muzica clasică, dar o ascultă conjunctural și mai degrabă în înregistrări; Prima expoziție din România de stampe japoneze din secolele XVIII și XIX, cu actori și scene de teatru Kabuki, provenind dintr-o colecție privată; Noutate Editura Herald: Doctrina Vibratiei de Mark S.G. Dyczkowski; Cum să sprijinim universitățile pentru a răspunde incertitudinilor provocate de globalizare; Anna Kretzulescu-Lahovary, ‘Nebiruita flacără a vieţii. Amintiri, 1867-1952’, lansare de carte; Noutate editoriala: Povesti cu o pisica rosie si alte reverii de Sorin Lucaci & Paul Suciu.
Lansare de carte: Singura poveste, de Julian Barnes, miercuri, 20 iunie
Editura Nemira lansează cel mai recent roman al scriitorului britanic Julian Barnes, Singura poveste, bestseller Bookfest 2018, apărut în colecția Babel. Evenimentul va avea loc miercuri, 20 iunie, la librăria Humanitas Kretzulescu, de la ora 19:00 și invitații sunt Cristina Bazavan și Radu Paraschivescu, traducătorul romanului, moderați de Dana Ionescu, redactor-șef Nemira.
„Cei mai mulţi dintre noi au de spus o singură poveste. Asta nu înseamnă că ni se întâmplă un singur lucru în viaţă – se petrec nenumărate întâmplări, pe care le transformăm în nenumărate poveşti. Însă una singură contează cu adevărat, pe una singură merită până la urmă s-o spui. Ceea ce urmează e povestea mea.“ Julian Barnes
O vară din anii ’60, undeva la sud de Londra. Când se întoarce de la facultate, Paul îi face pe plac mamei și se duce la tenis. Acolo e Susan: caldă, încrezătoare, ironică, soție și mamă a doi copii. Evident, iubirea lor este unică și irepetabilă. Peste zeci de ani, el privește înapoi la povestea lor și la eșecul ei, știind că memoria ne joacă feste și ne surprinde.
„Un roman profund emoționant și o analiză a suferinței din iubire (…). Revizitând fluxul și refluxul unei pasiuni, Julian Barnes pune în lumină legătura dintre un om bătrân și propriul lui sine.“ Publishers Weekly
“Ce auzim când ascultăm muzică?” – Liceenilor le place muzica clasică, dar o ascultă conjunctural și mai degrabă în înregistrări
Peste cinci sute de tineri liceeni au participat la atelierele “Ce auzim când ascultăm muzică?”, un proiect al Concursului “George Enescu”, lansat cu scopul de a antrena publicul tânăr în aprecierea interpretării în muzica clasică și de a crește apetitul adolescenților și tinerilor pentru acest gen muzical.
Muzicianul Paul Ilea și actorul Marius Manole au discutat despre câteva dintre elementele care caracterizează interpretarea: tempo, frazare, nuanțare, claritatea sunetului, tehnică și stăpânirea instrumentului într-un atelier interactiv, cu exemplificări video și live, folosind comparații între teatru și muzică.
Atelierele au fost extrem de vii, tinerii articulați și preciși în preferințe. Majoritatea tinerilor participanți la ateliere spun că au ascultat muzică clasică dar mai degrabă conjunctural nu activ și că preferă înregistrările și mai puțin concertele. În timpul dialogului tinerii au identificat singuri criterii de apreciere a muzicii clasice si au primit cu multă curiozitate informațiile despre modul în care epocile își pun amprenta pe muzica produsă. Abordarea informală, mixul inedit de clasic si modern, combinate cu urmărirea unei structuri clare au fost apreciate și de profesorii liceelor vizitate care și-au manifestat deschiderea pentru viitoare întâlniri.
“Lucrez de multă vreme cu tinerii, în calitatea mea de producător muzical, așa că am încercat să combin sonoritățile familiare lor cu cele clasice. Am făcut mash-ups de Mozart cu Șatra Benz, am ascultat o piesă a lui Samuel Barber și reinterpretarea ei de către DJ Tiesto, am constatat împreună frumusețea muzicii clasice și faptul că aceasta continuă să inspire și astăzi muzica modernă. M-au impresionat cunoștințele unora dintre ei și capacitatea multora de a exprima argumente”, spune Paul Ilea, cel care a condus atelierele din punct de vedere muzical.
“Deși sunt actor, nu muzician, m-am simțit excelent în poziția de facilitator al dialogului. Rolul meu a fost să păstrez cursul discuției despre interpretare, să stârnesc idei și să fixez categoriile discutate. Am introdus și comparația cu tehnicile din actorie care au sprijinit demersul lui Paul. Până la urmă, și actorul, și muzicianul interpretează un…text. Am văzut atâta deschidere, încât mi-a crescut un pic nivelul de optimism în privința viitorului și a României de mâine”, a concluzionat Marius Manole.
Mihai Constantinescu, Directorul Concursului și Festivalului “George Enescu” speră că atelierele vor putea fi reluate din toamnă în mai multe licee din București și din țară. ”Ne dorim să găsim resursele de a promova acest tip de dialog deschis despre muzica clasică, la intersecția dintre genuri și dintre lumi. În felul acesta, sperăm să apropiem mai mult publicul tânăr de experiența sălii de concerte și a muzicii clasice. Suntem optimiști după aceste întâlniri, dar și realiști, în sensul că știm că dialogul nostru s-a purtat deocamdată într-un laborator”.
Temele testate în dialogul cu tinerii vor constitui baza pentru realizarea unei serii de filme educative despre interpretare în muzica clasică. Acestea vor fi lansate în preajma începerii Concursului “George Enescu” ca element de suport pentru melomani și pentru tinerii care doresc să ia parte la concertele și recitalurile din Concursul “George Enescu”, ce se vor desfășura în perioada 1-23 septembrie 2018.
“Am reținut ideea lansată de tineri privind promovarea mai directă a evenimentelor de muzică clasică către adolescenți și ne vom gândi la variante de a ajunge mai aproape de ei, pentru a îi ajuta să includă concertele clasice pe agenda lor”, a declarat Mihai Constantinescu.
Proiectul “Ce auzim când ascultăm muzică?” s-a derulat în perioada 4-8 iunie la Colegiile Naționale Gheoghe Lazăr, Sfântul Sava, Gheorghe Șincai și Mihai Viteazul.
Prima expoziție din România de stampe japoneze din secolele XVIII și XIX, cu actori și scene de teatru Kabuki, provenind dintr-o colecție privată
Loc desfășurare: Teatrul Național București – Foyerele Sălii Studio
Vernisaj: Marți 12 iunie, ora 18,30, 2018
Eveniment Facebook vernisaj: https://www.facebook.com/events/221543248631242/
Durată: 12 iunie-1 iulie 2018
În perioada expoziției, Teatrul Yamamoto din Osaka va avea o reprezentație la Sala Studio a TNB în data de 19 iunie 2018.
Curator: Cosmin Nasui
Cercetători și documentariști: Alina Cretu, Alina Șerban, Alexandra Jianu
Design și arhitectură expoziție: Rizi Design
Restaurator: Eugen Costache
Sponsor: Societatea de Avocati Șerban și Asociații
O selecție curatorială de peste 140 de stampe japoneze din secolele XVIII si XIX, provenind din colecția privată George Șerban, este prezentată pentru prima oară publicului românesc la Teatrul Național din București (TNB) din 12 iunie 2018. Expoziția va fi urmată de publicarea unui album dedicat.
Colecția de stampe George Șerban conține peste 1.000 de lucrări realizate de peste 50 de artiști japonezi începând cu secolul XVII, continuând cu secolele XVIII, XIX și XX. Expoziția este organizată de Societatea de Avocati Șerban și Asociații în parteneriat cu Teatrul Național din București.
Teatrul Kabuki a fost subiectul preferat de cele mai importante școli de artiști japonezi din istoria acestora, pe care îi veți regăsi în expoziție, dar și în albumul ulterior, după cum urmează:
Școala Torii, secolul XVIII: inițiată de Kiyomoto, dar fondată propriu-zis de Kiyonobu (1664-1729). Din ea au făcut parte Kiyomasu (1696-1716), Kiyonobu II (activ între anii 1740-1755), Kiyohiro (activ în perioada 1750-1766), Kiyonaga (1752-1815), ca unul dintre cei mai vestiți, Kiyomine (1796-1868), Kiyotsune (activ în perioada 1764-1770), Kiyotada (1715-1740) și Kiyoshige (1720-1760).
Școala Katsukawa, fondată de Shunsho (1726-1793), a fost reprezentată de Shunei (1768-1819), Shunko (1760-1827), Shun’ei (1770-1820) și Shunsen (activ în perioada 1800-1823).
Saraku (activ în 1794) a realizat aproximativ 140 de lucrari, majoritatea portrete de actori (nu se cunosc alte date privind persoana acestuia)
Școala Utagawa, fondată de Toyoharu (1733-1814), s-a afirmat prin Toyokuni (1769-1825), Kunimasa (activ în perioada 1722-1810), Kunihisa (activ în perioada 1840-1860), Kuniyasu (circa 1800-1830), Toyomaru (circa 1758-1815), Kunisada (1786-1865) și Kuniyoshi (1797-1861): Chikanobu, Hiroshige, Kunisada II, Kunisada III, Kuniyoshi, Sadatora, Toyokuni I, Toyokuni III, Yoshitaki, Yoshitora.
Fiecăruia dintre artiștii de mai sus îi este dedicată o arie expozițională, care conține în afara lucrărilor originale și o prezentare dinamică cu detalii de lucrări și informații de prezentare pe cele 8 monitoare care ambientează spațiul expozițional.
Contact: Cosmin Nasui, curator, 0723358945, cosmin at cosminnasui.com.
///
Colecția George Șerban este alcătuită pe trei mari direcții: artă românească modernă și contemporană, artă europeană și artă japoneza. „Expoziţia de Stampe Japoneze – actori și scene de Teatru Kabuki-din Colecția George Șerban” la Teatrul Național din București anunță totodată o serie viitoare de expoziții dedicate artei japoneze pe diferte subiecte sau artiști.
Albumul care acompaniază expoziția este publicat la Editura PostModernism Museum. Va fi produsă și o ediție limitată de 50 de albume care vor fi însoțite de stampe originale.
Noutate editoriala: Doctrina Vibratiei de Mark S.G. Dyczkowski
Doctrina vibratiei ne vorbeste despre invatatura uneia dintre cele mai inalte Cai spirituale pe care le-a cunoscut istoria (atat din punct de vedere metafizic, cat si din punct de vedere contemplativ), si anume śivaismul non-dualist casmirian, in particular despre scoala numitaSpanda (termen tehnic ce desemneaza „freamatul datator de viata al Inimii lui Dumnezeu”).
Mark Dyczkowski este un pionier in cercetarea limbii sanscrite, a traditiilor Indiei si, in particular, al traditiei tantrice, atat la modul academic (sub indrumarea celei mai mari autoritati in viata – prof. Alexis Sanderson), cat si din punct de vedere initiatic (sub indrumarea ultimului maestru recunoscut al liniei śivaismului casmirian, Swami Lakshmanjoo).
„Cu toate ca trupul si mintea yoghinului continua sa functioneze ca si mai inainte, ele sunt [acum] precum niste simple invelisuri exterioare care contin, dar nu mai intuneca, astfel, constiinta universala atotputernica, ce actioneaza prin ele. Corpul yoghinului este universul, simturile sunt energiile care il vitalizeaza, mintea este mantra, ritmul respiratiei sale este pulsul timpului, iar natura sa interioara este pura constiinta dinamica. Inaltat deasupra oricarei practici si, prin urmare, deasupra oricarei posibilitati de a cadea pe nivelurile inferioare, yoghinul realizeaza ca el a fost intotdeauna liber, iar calatoria sa prin tinutul iluziei (Māyā) nu a fost nimic altceva decât un vis, o constructie a propriei sale imaginatii.” Mark Dyczkowski, Doctrina vibratiei
Mark Dyczkowski este unul dintre cei mai mari invatati in viata ai hinduismului, in particular al tantrismului shivait, discipol al ultimului maestru al scolii shivaite non dualiste Trika din Casmir – Swami Lakshmanjoo, dar si detinatorul unui doctorat la Universitatea Oxford cu specializarea shivaism casmirian, sub indrumarea profesorului Alexis Sanderson (recunoscut unanim ca autoritatea cea mai avizata in domeniu – la nivel academic – din acest moment).
Mark si-a petrecut 40 de ani din viata studiind hinduismul si nu numai si este considerat o autoritate in tantrismul shivait. De-a lungul vietii, el a publicat o multime de lucrari, printre care o traducere la Manthanabhairava Tantra (sectiunea numita Kumarika Khanda), o lucrare monumentala in 14 volume, de o mare eruditie (trei dintre volume fiind de introducere si sase de note explicative). A tradus de asemenea lucrari fundamentale ale shivaismului casmirian precum: Siva Sutra, Spanda Karika, Vijnanabhairava Tantra (cu comentariile lor) si lucreaza in prezent la traducerea laTantraloka, o adevarata enciclopedie a tantrismului shivait, scrisa de cel mai mare maestru al scolii Trika, Abhinavagupta (sec. al X-lea).
Cum să sprijinim universitățile pentru a răspunde incertitudinilor provocate de globalizare
Agenția universitară a Francofoniei (AUF) a organizat o masă rotundă pe tema « Universitățile și incertitudinea provocată de globalizare ». Acest eveniment a reunit, alături de domnul Jean-Paul de Gaudemar, Rectorul AUF, personalități precum:
- D-na Joanna NEWMAN, Secretar general al Asociației Universităților Commonwealth (ACU), Marea Britanie
- D-na Anne GABOURY, CEO Desjardins International Development, Canada-Québec
- D-na Monica JIMAN, CEO Pentalog Software Factory, România, și Președinte al Rețelei francofone a Femeilor de afaceri
- Pierre-Marie BOISSON, Președintele consiliului Sogesol, Haïti
- Frantz SAINTELLEMY, CEO Group 3737, Canada-Québec
Cu prilejul ediției organizate anul trecut, masa rotundă a reunit șase asociații academice internaționale pentru a contura dialogul dintre universități și sectorul privat în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, spiritul antreprenorial al absolvenților și deschiderea mediului academic către mediul economic și social.
În 2018, acest dialog a fost promovat în mod direct întrucât masa rotundă a reunit nu numai cele două mari asociații internaționale, AUF și ACU, dar și oameni de afaceri și reprezentanți ai unor organizații din diferite regiuni ale lumii. Această masă rotundă a asigurat, de asemenea, paritatea în ceea ce privește limbile engleză și franceză, dar și egalitatea de gen.
Printre subiectele abordate se remarcă următoarele:
- Incertitudinile provocate de globalizare impun necesitatea de a găsi noi modele și noi roluri pentru universități, în plus față de misiunile lor tradiționale, în special în această eră a digitalizării. Dar multe dintre universități nu sunt capabile încă să atingă un asemenea grad de flexibilitate; de aceea, este important să sprijinim universitățile în diversitatea lor, deoarece știința nu cunoaște frontiere.
- Capacitatea de a reflecta împreună – mediul academic și sectorul economic – și de a identifica soluții concrete reprezintă calea cea mai fructuoasă pentru a răspunde întrebărilor legate atât de cercetarea avansată, cât și de pregătirea în masă a cetățenilor responsabili, în serviciul societății, în toate dimensiunile ei. Este, de asemenea, un mijloc eficient de influențare a politicilor publice din aceste domenii, în vederea îmbunătățirii cadrelor pentru accelerarea dezvoltării, în special în țările care au cel mai mult nevoie, și de a participa la organizarea mediului economic și a ecosistemelor.
- Aceste aspecte sunt împărtășite la scară largă, chiar dacă metodele sunt diferite în funcție de contexte, de unde reiese importanța dialogurilor dintre spațiile lingvistice pe care AUF și ACU au decis să le inițieze, în jurul unor proiecte concrete.
- Calitatea învățării este o chestiune esențială, în special pentru dezvoltarea de noi competențe relaționale (soft skills) și a gândirii creative, care sunt esențiale atunci când tipologia locurilor de muncă de mâine nu este cunoscută. Conceperea unor cursuri de scurtă durată în colaborare cu mediul economic este un mijloc pentru ca instituțiile de învățământ superior să devină motoarele acestor schimbări, bazate pe calitatea predării și a cercetării. Este vorba, deci, de a sprijini universitățile să-și dezvolte agilitatea și flexibilitatea.
Această dezbatere abia începe, dar reprezintă un pas înainte destul de important dacă lumea academică și cea economică colaborează, bazându-se pe respect reciproc. Calitatea și interesul experiențelor împărtășite atât cu participanții la masa rotundă, cât și cu cei care au asistat, sprijină AUF în implementarea strategiei sale, în beneficiul membrilor săi.
Despre AUF
Agenția universitară a Francofoniei (AUF) este o asociație internațională creată cu peste 50 de ani în urmă. Aceasta reunește în jur de 850 de instituții de învățământ superior și de cercetare provenind din peste 100 de țări de pe cinci continente. AUF este, de asemenea, operatorul pentru învățământul superior și cercetare al Summit-ului Francofoniei. Misiunea sa este de a promova o francofonie universitară solidară, angajată în dezvoltarea economică, socială și culturală a societăților.
AUF promovează solidaritatea activă între instituțiile membre și le acordă sprijinul său pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă: calitatea formării, a cercetării și a guvernării academice; inserția profesională și angajabilitatea absolvenților de învățământ superior; implicarea în dezvoltarea societăților. AUF acționează în 10 regiuni ale lumii, inclusiv în Europa centrală și de est.
Pentru mai multe informații: www.auf.org
Anna Kretzulescu-Lahovary, ‘Nebiruita flacără a vieţii. Amintiri, 1867-1952’, lansare de carte
La eveniment vor participa Ioana Pârvulescu, Iriana Pop-Jora, Șerban Sturdza, Simona Antonescu și Alina Pavelescu.
Anna Kretzulescu-Lahovary (1865–1964) a fost fiica unică a doctorului şi politicianului Nicolae Kretzulescu şi a Sofiei Kretzulescu, născută Iacovenco. Și-a petrecut copilăria şi adolescenţa pe moşia tatălui său din Leurdeni (judeţul Argeş), alături de copiii familiilor Brătianu, Davila, Golescu, prieteni de joacă şi vecini de moşie. Tot acolo i-a întâlnit pentru prima dată pe regele Carol I şi pe regina Elisabeta, pe care îi evocă cu căldură în amintirile sale. Încă de la vârsta de patru ani şi-a însoţit părinţii în călătoriile lor diplomatice la Cairo, Berlin şi Sankt-Petersburg. La Sankt-Petersburg şi-a cunoscut şi viitorul soţ, diplomatul Alexandru Em. Lahovary, cu care s-a căsătorit la Bucureşti, în 1882. Au avut împreună şase copii. Cea mai mare, Colette, căsătorită Plagino, avea să devină doamnă de onoare a reginei Maria, iar mai târziu a reginei-mamă Elena, şi una dintre infirmierele-eroine ale frontului românesc în Primul Război Mondial. Anna însăşi a fost, în timpul războiului, o activistă energică a Crucii Roşii din Paris şi a contribuit direct la organizarea serviciilor sanitare din România. De foarte tânără, şi-a manifestat talentul pentru pictură şi literatură, dar şi gustul pentru viaţa activă în natură, fiind, aşa cum singură se defineşte, una dintre primele „doamne devenite fermier“. A fost prietena şi confidenta lui Henriette Poincaré, a fost prietenă din copilărie cu Sabina Cantacuzino şi Ionel Brătianu, era verişoară îndepărtată a Marthei Bibescu şi o apropiată a viitoarei regine Maria, pe care a însoţit-o, în 1913, într-o călătorie la curtea regală de la Madrid. Toate aceste personaje şi episoade istorice le evocă, cu talent şi sensibilitate, în memoriile ei, fructul nostalgic al unui secol de viaţă.
Noutate editoriala: Povesti cu o pisica rosie si alte reverii de Sorin Lucaci & Paul Suciu
Sorin Lucaci scrie o poezie narativa, ludica si destul de limbuta – greu sa tii pasul cu acest autor care are o deosebita usurinta de a crea imagini poetice, de a mixa diferite registre de scriitura, totul cu o pofta si o exaltare care, impreuna cu celelalte calitati ale scrisului sau, il plaseaza printre putinii descendenti ai lui Petre Stoica din poezia româneasca de azi.
Claudiu Komartin
Narative si lungi, animate de placerea de a vorbi a unui om cu o curiozitate omnivora (de la antilopele impala la ceaiurile cu ghimbir, de la Natalie Wood la berile trapiste, totul pare sa ii catalizeze imaginatia), poemele lui Sorin Lucaci sunt, de fapt, documentele unui om care inca mai crede in inima, care ii adnoteaza si gloseaza obsesiv miscarile si tropismele secrete.
Radu Vancu
Poezia lui Sorin Lucaci e simpla. Poetul nu-si cauta cuvintele, le lasa sa ajunga la el, fara sa le cheme pe unele si sa le respinga pe altele, intr‑un soi de intâlnire democratica, dar civilizata, cu limbajul nostru – si cu imaginarul nostru – de toate zilele.
Alexandru Matei
Se spune ca arta fotografica este un tip aparte de sculptura in lumina. Cu siguranta, fotografia lui Paul Suciu reprezinta, in acelasi context metaforic, o interogatie retorica privitoare la realitate, la componenta onirica a acesteia. Putem vorbi la fel de bine despre un sistem poetic de gândire vizuala.
Mihai Plamadeala
Nu stiu cum este sa experimentezi o calatorie samanica in lumea de dincolo, ca urmare a ingurgitarii bauturii sacre ayahuasca, dar cred cu tarie ca poemele si fotografiile realizate de Sorin Lucaci si Paul Suciu au darul de a functiona in acest registru al calauzirii spre un tarâm delicat, diferit si mântuitor. In orice caz, efectul terapeutic al parcurgerii cartii lor, Povesti cu o pisica rosie si alte reverii, mi se pare unul de o autenticitate greu de contestat. Este, poate, calitatea de capatâi a lucrului savârsit laolalta de acesti doi inspirati artisti.
Valentin Protopopescu
Sorin Lucaci, nascut in Bucuresti, in 1970. A absolvit Facultatea de Psihologie si Sociologie a Universitatii Hyperion in 1994. Poet, actor, psiholog, coordonator de evenimente la Editura Herald. A publicat sapte volume de versuri. A debutat in anul 2009 cu volumul Revolta ingerilor.
Paul Suciu este fotograf amator si secretar general de redactie al Editurii Herald. Si-a cumparat primul aparat foto profesional (un Nikon) in 2014, iar din 2017 a inceput sa practice un tip de fotografie mai creativa si mai personala. Genurile lui preferate sunt fotografia de strada, experimentala si creative edit. Alte pasiuni ale sale sunt: literatura, teatrul, filmele de arta, filozofia, muzica rock si poezia.
